Atelier Literar

Soarele se oglindește Apa marii strălucește Mii de vietăți înotă Că apa în pești e bogată. Printre ei îl zărești Un peștișor ce-l îndrăgești Memo e numele lui Ce se plimba hai-hui. Lângă un

în alcătuirea de timp necunoscut e mâine îl pot avea în ființă ori veci încă de pe astăzi, singurul cert este trecutul cu un cui de amintire bătut în crucea unde mă răstignesc deobicei sfera e una

Azi s-a stins cerul, o eclipsă totală, Pe-acorduri de rock și-o umbră brutală. În fum de țigară, sub jachete de piele, Ne iubeam ca nebunii, strivind praf de stele. ​E o inimă frântă, iubito, o

În mine mă închid mai tare, Și simt că nu mai am scăpare. De când tu, tată, ai plecat, Și singură tu m-ai lăsat. Lupt cu greu Să merg 'nainte, Cu durere-n suflet scriu, Că tu nu ești lângă mine, și

Ochii verzi Niciodată să nu-i crezi Dar eu n-am crezut Și ei m-au vândut. Fata brunetă era Cu ochi migdalați De-un verde curat Ce-n boală m-a băgat. Am tot conversat Eram bucuros Capul mi-a

Nu-mi stau în piatră vămi filozofale Și doar tăcerea mea îmi e de aur În sinele slujit am sânge maur Cu flori de prin lăuntru și pe cale. Călare-n veri spre toamnă pe un graur Tu-mi dai iar rămășițe

Seara e zi și ziua e seară, de acum înainte totul este inversat, pentru că iadul dă înapoi când pășesc eu pe el, paradisul este acolo unde mă aflu, când mă gândesc la noi doi și la Dumnezeu între

Prieteni suntem de mici Împărțeam felia de pâine Până noaptea ne jucam De casă habar n-aveam. Copilăria s-a dus, La școală am intrat, Dar de văzut, ne vedeam Și de toate povesteam. Dar, într-o

nu se mai văd stele în jurul tău și nici apusurile de soare nu mai există Există decor. din amintiri fugare desăvârșite alunecări de memorie și șoapte suprapuse terenuri cu număr cadastral fug prin

Și dacă ai vrea să mă iubești cu adevărat… Să mă-nțelegi… Să te mânjești pe mâini De țițeiul ce-mi scufundă inima Te-aș lăsa să-mi tai pieptul, Să-mi iei în mâini sufletul Ce-ți va arde însă Palmele

Brumar a venit Cu el a sosit Zile reci, ploioase Și vântoase. Cerul e cenușiu, De nori grei încărcat, Ziua e urâtă Și mohorâtă. Oamenii-s tăcuți, Încă-s adormiți, Merg grăbiți Că sunt

Anna Frank nu-i colivie Anna Frank e porumbel fir-ar deznădejdea mie și doar drumul către el Anna Frank e porumbel Anna Frank pare izvor trupu-i uneori mișel de lene toate îl dor Anna Frank pare

Pe care și cu care Au îmbătrânit în parcare Aerul condiționat bubuie Tăciunii iadului sfârâie Noi consumăm substanțe Cu monoglutamat de sodium Perfecționând nemurirea. Glume de contrabandă. Suflă în

De ești copilaș Și nu vrei să mănânci Ești dus cu zăhărelul Și tot ai să mănânci. La școală când ești Și nu vrei să înveți Părinți te duc cu zăhărelul Și tot ai să înveți. Când ești la

Don Quijote e pensionar însă nu și morile de vânt căci iluzia n-are hotar nici în cer nici pe pământ Unde-s morile de vânt unde-i sulița dar scutul se-aud nopțile gemând soarele-i vai

Pe acoperiș, sub clar de lună Totul pare normal E bizar cum în dulce se preface gustul amar Pe care mi l-ai lăsat când ai plecat. Și cum totul se preface în fum și scrum În fața mea acum Luminile

Din orchestra multicoloră a viselor, A rămas doar un pian în același decor, Și poate amândoi am fi plutit pe-un nor, Dacă n-aș fi vrut atât de mult să te omor... Din orchestra multicoloră a

Fluturii cresc în apă, dinainte înapoi, Simt iar, și e un dar, dinainte de viața de apoi, Război dacă e, eu încă îmi vreau vocea din noroi, Sunt nufărul ce se ridică pe lacul murdărit de

Pe câmpia geto-dacă n-are cine să mai tacă Pe câmpia românească n-are cine să vorbească Au au au ce vreme-amară au fugit munții din țară Că nu-i munte ci câmpie ceea ce nu-mi place mie Că nu-i

Ce poezie frumoasă ești iubito cum te-aș învăța pe dinafară dar mă încurc mereu la sâni cuvintele au muguri pe la țară Cum ți-aș învăța pe dinafară doar părul și gâtul și buricul încotro e-această