Atelier Literar

Mic și alb ca un nor Ce este mereu încântător, Cu blana ondulată, Ce tot timpul îi stă încurcată. Mărgelele umede strălucesc, Ce tot timpul mă înveselesc, Cu a ta privire de diamant Și tot timpul

Când sunt căzut și par înfrânt, Un zbor spre tine mi-e de ajuns. Să cred din nou c-am renăscut Din jaru-ascuns într-un cuvânt. Secundele cad in clepsidră, Neîncetat și-un pic banal Și se-nmulțesc

Mai ții minte fată dragă Unde ne întâlneam? La izvorul din pădure Noi cu foc ne sărutam. Astăzi singur sunt Mă uit cum izvorăște apa Tu nu ești lângă mine Și dorul mă cuprinde. Iubirea mă

Mă gândesc la tine, iubitule drag, și dorul în suflet își face prăpăd, durerea mă strânge cu-al ei greu amar, cum m-ai strâns tu odată la pieptul tău cald. Mă gândesc la tine, iubitule bun, și

Frumoasă ești Ca o zână din povești Eu te aștept mereu Și plâng de dorul tău. Dar iată, tu ai apărut Ochii nu mă înșeală Te-ai așezat la mine în poală Că așa ai vrut. Cu un oftat, Respir

Ați plecat sub o rază pură Dintr-o lume mult prea dură. Sub un clar de semilună, Cu pieptul atins de-o mână. Ați dăruit cadouri multe, Jucării și multe fructe Care mi-au lăsat lacrimi mărunte, Cât

E liniște în sat, Soarele-i dogoritor, Pe uliță nu-i picior de om Parcă toți dorm. Căldura te omoară Se aude un scârțâit Trece un car plin cu fân Pe el doarme in bătrân. Boii merg încetișor Sub

Vis ud, jubiliar, de cocalar coclit: Mă înecam aproape de malu' cu verdeață Și-mi apărea, Prin ceață Divina Doamnă Viață; Venea să îmi propună, Cu plata la sfârșit! Frumoasă-cadră, vie, puțin

Când ne-am cunoscut Imediat mi-ai plăcut Că pe tine mă pot baza Toată viața mea. Ești om de cuvânt Cu picioarele pe pământ Când te-am chemat Te-ai prezentat imediat. Ești foarte

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Tu ai separat lumina de întuneric în sufletele noastre. Când îmi apare înainte figura Ta albă și mare, în sufletu-mi se face lumină. Sfinția Ta îmi

Cei care-n sânul astrului se-ncred: O, fulgeră divine p-acești falși creștini! Tirani ai morții veșnice păgâne, Astrologul-i pohabul al porții de jivini. Ale tale ființe multe nu-i știu

ploaia albastră mă uimește mereu, pe firul ploii lin înfășor emoții, un cântec se-nfiripă în sufletul meu, să mă însoțească pe drumul vieții. ecoul bucuriei cu ploaia dansează, un curcubeu se naște

cântecul luminii face iar spectacol, treptat mă scoate din melancolie, în agenda vieții scriu un oracol, cu pana măiastră de ciocârlie. dansează florile, cu fluturii, cu vântul, în aer plutește

E lut în noi și pe răsadurile din grădină Liniștea vrea totul, iar zgomotul nimic Adulmec vânt cules în zorii apocalipsei In zorii unei vieți roase de griji și dezmăț Avem o soartă scrisă într-un

Să zbori departe, în străinătate, Departe, într-un loc aparte, Unde vei rămâne în singurătate, Stând cu ale tale șoapte. Să rămâi înconjurat de cine vrei, Uitând de gândurile ei, Care sunt aproape

Duminica mergeam la slujba popii Și ne era lumină în auz Veneam acasă, sub icoane proprii Făceam plăcinta cea de cucuruz. Departe sta apropierea gropii De veci, trăind spre ea un gând obtuz

Când Dumnezeu zâmbește Pământului și Lumii, Vino, frate, pe lac să vezi cum imagini se fac și se desfac! Să vezi mugurii cum în flori se prefac, și simți un prieten în orice copac, iar sufletu-ți

În poiana plină de flori, Te-am zărit adeseori Cum în soare zâmbeai Și o margaretă admirai. Erai ca o floare între flori Vântul în părul tău se juca In valuri curgea Și ca aurul

De ce vrei să bei, În loc să mă vrei? De ce-ai plecat, În loc să te fi lăsat? Gustul acela amărât Îți este ca Duhul Sfânt. Oricât de mult te vei îmbăta, Tu tot te vei îndepărta De sentimentul

Un răzeș se plângea Că boierul din vecini Peste hotarul lui a intrat Și la judecată s-a înființat. Vroia cu japca să îi ia O bucată de pământ Zicând că e lui lăsată De strabunii de