Atelier Literar

Mi-e gară miezul nopţii sunt singur precum lepra bolnav de o ispită ce nu a mai venit, când fără de scăpare îmi duc în spate febra şi trenul parcă-i lamă şi eu precum un nit. Culeg din plin

Ce pasiune în cavernă O ia razna gândul dintre noi când te prind pasional de torțile tale, cu atenție să nu te scap. Ținută între două intrări, ambele cu porți sublime. Torțile sărutului în

Noi supușii Tăi Ne rugăm mereu Credință să avem În Tine Dumnezeu. Fără de credință N-avem niciun rost Orbi am fi cu toții Și pierduți am fost. Calea ne-o arăți Și o luminezi De greșim cumva Tu

De ce mergi iar la ei? Nu știi ce-au făcut? Au ucis, au violat, au furat... Și totuși, a venit și pentru ei o clipă de lumină. Te-au văzut. Nu credeau că poți să exiști. Te priveau îndelung... N-ai

Dor de primăvară Mă poartă prin țară Peste câmpuri, peste plai, Să-i admir straiul de mai. În câmpurile-nverzite Se țes raze aurite. Peste plaiuri cu lăstari, Orchestre de „lăutari” Cântă ca la mese

Pe-o străduță mică c-un pod de lemn bătrân Îmi este casa părintească, În spate, sunt căpițele de fân. Mă-nvăluie un gând ca o fantasmă: Unde sunt, oare, copacii de salcâm? Pe prispa casei mă

M-am săturat de mine și de voi, De noi doi amândoi — Himeră putredă, cusută-n sârmă ghimpată Pe carnea vie-a unei lumi ce stă să cadă. Ne-am târât genunchii prin cioburi de oglindă, Sorbind veninul

Mihai a murit în una din zilele aceste, Plecând pe drum de umbră, tăcut și prea senin, Dar, EA mai geme încă, te cheamă cu suspin, Fecioara-n alb, departe, nu crede neagra veste... Viorile în doliu,

Lăstar în rădăcini Țigancă.. dansează! Ca și când zmeul acoperă norii, Ce fusta ta! Peste tâmplele mele acoperă-mi cerul..Țigancă dansează, să-mi tranșezi universul rotind din fustă! Dansează

Un nor gri vrea să apară Peste noi toți vine iară Norul gri ce vrea să facă Ropotele să nu tacă Iară este înorat Soarele-i de mult plecat Acum vrea să vie iară Norul gri ce vrea s-apară! Peste tot

Se simte greața în smog Vulnerabili în fața singurătății, la nonstop bărbați dau bani pe alcool, încă capabili să scoată donații pe clipe păstrate-n formol. Nici păsări nu dorm, se aud ciupind din

Îmi strivesc sufletul prin crusta cuvintelor, printre vrafuri de hârtii, pe care le trimit oamenilor. Unii mă privesc cu reproș, fiindcă le-am trimis bilețele albe, pe care le leapădă nepăsători în

Ecouri din Kant, Renașteri și ideal, S-au adunat în trinitatea sfântă, O pleiadă de sori acum cuvântă, Și saltul se prelungește pe val. Planeta Mamă simte-a lor atingere, Se vindecă leziuni de

Acolo unde bat fiori Să mă lași să te inspir, Să fiu inspirat Să te expir, Să pot exprima, Vital te respir Și-n timp te comprim În secunde ce se scurg Prin valva inimii-clepsidră.

Ciclonul Barbara a venit Ploaia ne-a potopit Străzile le-au inundat Canalizarea s-a înfundat. A plouat o noapte și-o zi Cât pentru trei luni Apa de pe străzi a năvălit Totul în cale a

În potirul de cleștar al lumii noi, Curg adevăruri vii, nespuse de buze, Se cerne aurul curat din mii de scuze, Și ne trezim solari, divini, eroi. Noblețea nu-și mai caută coroană, Ea este straiul

Declarație nescrisă Las o carte în pagini albe, o las să fie scrisă de noi doi, când ne așternem goi sub norii cerului, la umbră. Las și portativul gol, la început cu cheia muzicală, călătorind pe

– Pentru că se face tot mai întuneric, mai noapte, fug pe ulițele de vis ale copilăriei. – La lumina unei lămpi, copiez cântecele de stea. – Aș vrea să anunț o nouă naștere, poate nașterea mea, dar

Cu chef tata când veni, Aducând și-o damigeană De la sora-i prea iubită Ce-l chemase disperată c-al ei soț trage să moară invocând și lumânarea ce-i ținuse toată noaptea, noi aflarăm că alarma…

Brumar e capricios Aerul ba e răcoros Ba sunt zile de vară Ca apoi să fie iarnă. Zile lungi ploioase, Zile reci vântoase, Zile mohorâte, Zile foarte urâte. Nu vrei să ieși din casă Că ceața se