Atelier Literar

Te-am invitat la o cafea Tu ai venit în casa mea Ești musafirul meu drag Ce ai trecut al meu prag. Ai luat loc pe canapea Eu îți pregătesc cafea Și ai așteptat cuminte Să o savurezi

pe tabla de șah a lumii mut pionii de gânduri pionii tăi sunt negri a scrie pe albul jumătății mele de tablă nebunii se împleticesc pe pătrățele de-a tura nimicniciei mi se mai mută o piesă în

privesc în Sus să văd Mântuirea la preț de Iisus și moartea mea a mi se vinde pe ale nașterii merinde e noapte de haos stelele mi-s coapte torn negrul meu în imaculatul unicorn inorog de pus o

În regatul surzilor timpul curgea greu. Coroana regelui se topea încet, picătură cu picătură, pe fruntea lui, ca o vină fără sfârșit, un aur ros de propriile porunci. Nimeni nu mai știa când

Camera e aerisită Patul te așteaptă Te culci să dormi nițel Dar nu poți defel. E liniște în casă Tu te chinuiești Moș Ene te ocolește Dar nu adormi firește. Până și pisica doarme

Peste-al nopții întuneric, Peste-a brazilor cunună, Peste-al nopții nimb feeric Se ridică mândra lună. Eu, privind tăcut la ea, O cuprind în al meu suflet, Bulgar argintiu de nea, Ocrotit de-al

chiar și cu o singură taină mi se a face a umbre-n suburbia de rază... acolo unde și-n noapte era pârjol e rece, or fi dat cu o bombă pe undeva, zice bătrânul copilul din mine râde de el și-n unul

în fața mea înfige pământul un palmier își etalează frunzele ca niște palme cu zeci de degete răsfirate palmierul mi-a colorat părul cu nisip de clepsidră și mi-a picurat în fire un timp

Cu vioara toamnei vântul ne încântă sfâșiind din noapte stâncă după stâncă Fără aer gura caută cuvinte și se-aude clipa răscolind morminte Ochii sunt uscați nu mai văd nimic de pe cruce mâna abia o

Turma clipelor o înghesui în țarcul gândurilor încercând să mulg un strop de veșnicie. Nu storc decât lacrimi și apă de ploaie. Ba când aș vrea să mă retrag, dezamăgit, Aud hohotul ciclopului care a

În înaltul cerului La poarta Raiului Sf Petru așteaptă Sufletele la judecată Sufletul ce a intrat El s-a înființat La judecata dreaptă Osânda o așteaptă. Păcate multe de are Iisus Hristos

Când am început să scriu Poezii, Am observat că sunt bătrân Că tocul îmi alunecă printre degete Noduroase ca o creangă de stejar Uscată, gri închis, ca un suflert trist Scrie,mi-a zis gândul! Mai

Un infinit măcar de aș vedea Mai jos, de sus m-aș ridica Și sus de jos cu calm m-aș coborî Să-mi văd trecutul de mic și până voi muri. Trăgând o linie la sfârșit Cu numere întregi la rând Și

De ce te-agați de vis, strigoi de ceară, Când ceasul tău a stat de mult în loc? Eu sunt tăcerea albă, milenară, Ce stinge-al tău iluzoriu foc. Nu sunt un mort, ci o strigoică vie, O nebunie-n marșul

Doamne, pâinea ce ne-o dai Să ducem acest trai, Viața ce o avem acum Ni se închide orice drum. Macar pâinea să o avem Altceva nu mai putem Taxele ce le-au impus Națiunea a distrus. Oamenii nu au

„Sunt inimi în cămășile de forță, aliniate pe coridorul alb?" Întreabă inima în mine, când am adus-o pentru un consult. „Da, sunt!" Îi spun și ea bătând în mine, pare să privească cu gândul

timid mă înrolez în armata autovenerării, apoi dezertez, sunt băgat la carceră de către singurătate, pistolul mitralieră e muced de nu-mi pot face nici o sinucidere cinstită, tu vii și mă întrebi

Lumea n-o poți crea după măsura gândului tău! Ea e creată după tiparele lui Dumnezeu. Impulsul venit de la Cel Rău ne face să sperăm ca fiecare să-și aibă universul său. Ca să-mi

Stâncă cu stâncă vorbesc de cum e să mori, răpus de schije în fereastră, iubind pomii înfloriți. Rănit fără apă în suflet și pe masă, de idei, idei... trăind în cerc vicios, stăpânit de

apele trec de la o piatră la alta, de la o clipă la alta, valurile vremii sunt asurzitoare iar tu te faci mică, mai mică decât erai să-mi încapi în clepsidra cu cerneală timpul are o ființă a