Teodora Bucur

Când ne-am cunoscut Imediat mi-ai plăcut Că pe tine mă pot baza Toată viața mea. Ești om de cuvânt Cu picioarele pe pământ Când te-am chemat Te-ai prezentat imediat. Ești foarte

În poiana plină de flori, Te-am zărit adeseori Cum în soare zâmbeai Și o margaretă admirai. Erai ca o floare între flori Vântul în părul tău se juca In valuri curgea Și ca aurul

Un răzeș se plângea Că boierul din vecini Peste hotarul lui a intrat Și la judecată s-a înființat. Vroia cu japca să îi ia O bucată de pământ Zicând că e lui lăsată De strabunii de

Părinții noștri ce au trudit Din zori până în asfințit, Săpând pământul ani la rând De mijloc ei s-au frânt. Bunica îi ajuta, Pe plită ciorba clocotea, In rola friptura sfârâia, Pe nepoți îi

Liceul l-ai terminat, Ai mâini frumoase Ești domnișoară Proaspătă ca o pâinișoară. Au trecut câțiva ani Te-ai măritat De necazuri ai dat Și în gospodărie ai lucrat. Au venit copiii Ai mai mult

Vaca Domnului A ieșit la plimbare Într-o zi de primăvară Când era soare afară. Pe o stivă de lemne S-au înșiruit Soarele să le încălzească Să le dezmorțească. Erau un șirag de mărgele Roșii

Când te-ai născut, În felul tău ai strigat Că nu știai ce e cu tine Că ai plecat unde ți-a fost bine. Că ești îndrăgostit, Și ce vroiai ai înfăptuit, Chiar dacă te-ai chinuit Strigi de bucurie că

Te-ai născut pe acest pământ, Ai muncit pe brânci Casă, toate cele ai făcut Și copii ai crescut. Când nu mai ești Și te odihnești, Tot ce ai avut Ei au vândut.

În palatul de gheață Cu țurțuri la fereastră După un somn îndelungat Zâna zăpezii s-a trezit Că vremea ei a venit. A plecat degrabă Pe calul ei de zăpadă Pe unde a trecut Mantia și-o

Oamenii au așteptat Vara să vină Cu cer albastru colorat Și zile senine. Femeile ies la plimbare In rochii ușoare Servesc înghețată Să se răcorească. Natura e veselă Florile-s frumoase

De mic copil el privea Cum bunicul lutul îl modela Si din mâinile lui ieșeau Minunății ce-l încântau. Dintr-un bulgare de lut, Bunicul îl transforma Sub privirile lui mirate În diferite vase

Cerul este azuriu Bate vântul încetișor Dar apare un mic nor Ce cheamă alții în ajutor. Norii negri furioși Ce se ceartă între ei Se descarcă pe pământ Ploaie mare cu mult vânt. Fulgerele cad

. Iată! Iese din pădure Și pășește încet, încet, Cu alaiul ei măreț, Primăvara somnoroasă. După somnul lung al iernii S-a trezit în ciripit, Păsările n-au avut răbdare Și în ușă au

Dumnezeu s-a tot gândit Că era cam plictisit Că să facă el ceva Să îi semene întrucâtva. Astfel pe Adam el l-a creat Și cum era singurel El a tot grădinărit Până când a obosit. Ca să fie mai în

Dinspre codrii iată vine Peste întreaga suflare Liniștită ea se lasă Zâna nopții întunecoasă. Cerul încet ea îl cuprinde Tot mai neagră ea se face Oamenii ce-au stat la masă Dorm demult la ei

De ce plângi turturea? Cum să nu plâng Dacă un copil rău L-a lovit pe soțul meu? Aripa e rănită, Gâze să prindă, Nu poate zbura Și nu poate mânca. De va muri, Eu îl voi jeli, Văduvă voi fii Și

Deși primăvara a venit Zăpadă, frig, încă mai este Soarele e plin de dinți Dar primăvara o simți. Pe străzi vezi țigăncușe Cu fustele lor pestrițate Vânzând ghiocei la trecători Ce pleacă cu ei

Lângă un cireș bătrân, S-a ivit un puiuț mic de cireș Ce nu a mai avut răbdare Și a ieșit la soare. Dintr-un sâmburel mititel, Rădăcini și-a făcut, Pământul l-a crăpat Și s-a înălțat. Cireșul

Ziua păcălelilor a venit, Hai să facem farse Celor ce îi iubim Să ne înveselim. Farse dacă îi faci Celui ce îți este drag Sper că nu se va supăra De păcăleala ta. Unii sunt morocănoși Nu țin

Într-o gospodărie Măgarul jinduia Să ajungă cândva Mare șef peste ograda sa. Toate animalele le-a adunat Și le-a ținut un discurs În care se lauda Cu istețimea sa. Că este ascultător, Ajută

O familie avea Un peruș albăstriu Ce in colivie stătea Și cânta. Era singurel, Era frumușel Era o încântare Cum cânta tare. Într-o bună zi, Pe sârma de rufe A poposit un peruș Colorat

O omidă păroasă Ce în dud trăia Frunzele îi mânca Până se sătura. A crescut mare, Avea multe picioare, Era frumos colorată, Și era făloasă. A tot mâncat, Până s-a îngrășat, Echilibrul l-a

Un bunic blajin Ce în baston avea sprijin Nepoții numai șotii îi faceau Ce pe ei îi distrau. Când bietul bunic Adormea în pic, Ceasul suna Și îl deștepta. Credea că e dimineață, Mergea de pomană