Teodora Bucur

Lună de toamnă Ceru-i cenușiu Norii lacrimi scurg Pe pământ ajung. Vântul suflă tare Frig este acum Geamurile-s spălate De ploaia ce-n ele bate. Trecătorii merg grăbiți Sunt bine înfofoliți

Din cosmosul îndepărtat Zeul tunetului a plecat Pe-al său cal înaripat Pe pământ a aterizat. Un bubuit neașteptat S-a produs imediat Zeul a descălecat Și chip de om a luat. Calul la cer s-a

Pățania Undeva, cândva-ntr-o vară Un băiat mânca o pară O albină cum zbură Drept pe pară s-așeză. Băiatul când a mușcat Albina în limbă l-a-nțepat De durere a urlat Și limba i s-a

Un magazin nou înființat Reclamă a făcut Că de cumpărai ceva O tigaie îți dădea. Când magazinul s-a deschis Îmbulzeală mare era Lumea se bătea Și în picioare se călca. Unul pe raft sus s-a

Doi pescari s-au întâlnit La o balta, la pescuit Ca timpul să treacă ușor Trăgeau din bere cu spor. Ei s-au împrietenit Și s-au pus pe vorbit A început fiecare Să se laude mai tare. Unul

Pace pe pământ să fie, Dragoste și bucurie De război să nu mai știm Pe pământ cât o să fim. Culoarea pielii cum e ea Nu contează, draga mea Așa îmi spunea mama mie Omul să fie de omenie. Toți

Pe albastrul cerului Norii-ncet se-adună Albi, pufoși se mișcă-ncet Numai ei știu a lor secret. Tu te uiți la ei, te miri Că prin a lor mișcare Vezi figuri din ei formate Și de vânt

Seara tocmai a plecat În loc noaptea a venit Cu ea somnul a adus Încet, încet i-a supus. Liniște și pace e Gândăceii stau și ei Adormiți pe unde vor Iarba moțăie ușor. Libelula s-a ascuns Doarme

Într-o bună dimineață Soarele a adus la viață Pământul încălzit Din somn s-a trezit. Acolo unde a căzut O păpădie a crescut Floarea de soare era Și timidă ea zâmbea. O albinuță ce

Un cățel ca oricare Pe stradă mergea agale Cu coada între picioare, Semn că stăpân nu are. De trecători se ferea Avea grijă și-i ocolea Nu cumva să fie lovit Cum de multe ori a pățit. Mirosul de

Cum s-a crăpat de ziuă Pescarii ies pe mare Să prindă mult pește Să-l ducă la vânzare. Pe arșiță, ploaie sau vânt Ei cutreieră marea Din larg ei se reîntorc Când se-ntunecă zarea. Sunt

Viața ta e un caiet Ce-l umpli încet, încet Zi de zi ce ai făcut Traiul cu l-ai petrecut. De îl iei și-l poți citi Pe toate o să le știi Și ai să rămâi uimit Câte-n viață ai pățit. Viața când

Străina când a părăsit Meleagurile natale Acolo unde-a poposit O lume nouă a-ntâlnit. Cu greu s-a adaptat Alte obiceiuri aveau Era străină de ele Și le simțea pe piele. Era considerată O

Codrul bătrân secular Ce mândru a înfruntat Vântul, ploaia, ninsoarea A dat omului răcoarea. Frumusețea lui a dăinuit Animale a adăpostit Ele cu drag l-au populat Păsările l-au cântat. Iarna,

Bietul om sărăcit Umblă umilit Cu ochii în pământ De societate frânt. Umblă prin gunoaie Chiar de este ploaie Poate o găsi ceva Să aibă ce mânca. Slujbă a tot căutat Dar nu i s-a dat Cu chiu

Se vede că din prima zi Toamna repede a venit Dimineață a fost soare Acum seara plouă tare. Vântul nu se lasă nici el Se joacă prin ramuri nițel Copacii jelesc într-una Pierd frunzele câte

Oaia Mia era o oiță Cu lâna albă, în șuviță Avea la gât un clopoțel Când se mișca, suna din el. Turma din care făcea parte Păștea cu ale ei surate Ciobanul avea grijă de ele Să fie grase și

În savana africană Leul era împărat Hiena împărțea Carnea ce o prindea. Fiind prea hrăpăreață Ea trebuia schimbată Că prea s-a ghiftuit Poporul a sărăcit. Bietele animale Erau mereu vânate

Sfântă Cruce ne aduci Iubire și vorbe dulci Îndurare și iertare Cel ce caută salvare. Sfântă Cruce te găsesc În case te întâlnesc Omul bolnav sau sănătos La Tine se roagă frumos. Omul cruce

Seara vântul ne răcorește Prin crengi el se răsucește Desprinde o frunză pălită De doamna toamnă venită. Plânge copacul pe tăcute Frunzele pe alei căzute Au format covor împestrițat Ochiul

După ploaia de vară La un copac afară S-au ivit neașteptate Ciupercuțe colorate. Prima care a apărut Mare și grasă s-a făcut Spre seară au răsărit Altele ce-au înflorit. Ciupercuța cea mai

Pe cerul senin, curat De ploaie revărsat Curcubeul s-a ivit În zarea fără sfârșit. El leagă pământul de cer E un adevărat mister Pe el îngerii coboară La cei apăruți prima oară. Ați îngeri

O vacă din cireadă Ce se credea deșteaptă De iarbă s-a săturat Pe unde a tot mâncat. A plecat din cireadă Și-a luat lumea în cap În pădure a intrat Peste un șarpe a dat. Nu s-a speriat

Noaptea ce tocmai a venit Oamenii au adormit Unii pufăie de zor Somn ușor! Păsările se cuibăresc Deloc numai ciripesc Sub aripă-i a lor căpșor Somn ușor! Vântul tocmai a ațipit S-a pus și el