Bogdan Toboșaru

Un alt fel de rugăciune Privesc și suspin Strugurii călcați divin Cu talpa ta însângerată Privesc, suspin Ce must se va transforma în vin. N-am loc, nu am fisură. Și cât aș vrea să

Memento Eu nu mai știu cum am apus, nici nu mai știu cum ne iubeam zadarnic sau când tu mi-ai spus duios: „Iubitul meu, ce mă iubești amarnic!” Așa momente, reverii, cum îți mâncam din palmă și apă,

N-am să strivesc Eu nu te nemernicesc... și n-am să fac zgomot, nici pașii de fantoma nu se aud din mine. Acolo, în adânc, unde plăcile tectonice seismic îmi vorbesc. Nu-mi mai aprinde lumânare,

Război modern Răstigniți Răstigniți Răstigniți Și ardeți! Încercuiți de voci, unele sublime, altele aspre, de femei cu pietre ridicate, femei având dreptate, trăgând din carne și din oase. Vrem să

Ancestrali Așa ne-am retras în caverna adâncă, condamnați să fim descoperiți de speologi interesați de iubiri arhaice, iubiri în speleotemă. Amândouă născute să se întâlnească, apoi să se

București ’26 Oraș cu bezmetice fantome, Doarme în praf și betoane, Pe străzi cad frunzele de nuc Și coji și castane. La geamuri, lumini se aprind Ca vechi felinare, Pe bancă visează un

Fără titlu N-am mai scris febril ca înainte, pisica nu-mi mai stă cuminte și nici măcar pătrunse gheare din carne nu mai vreau desprinde. Înțelege... Am rămas, rămas fără cuvinte. Privind de sus în

Serafimi decăzuți Împăturiți în alb, Pe pânze scrobite de soare, Sorbeam în doi țesut imaculat Aroma căldurii solare. Din noi cădeau, tipărind, Din trupuri secate de ape, Din guri descleștate de

Frunze de Ginkgo Galben în mâinile tale, verde în mâinile mele — doi fluturi cu patru petale. Prima culoare: Dulcele amar în galbena gutuie. — Pe cerul meu, fundal de teatru! Tu ești actriță și

Capriciile unei despărțiri de vară Îmi simți fierul bătut în copită, sau prezența năvălind nebunește? Îmi simți durerea crescând orbește, sau suflul plămânilor Carpați, ca un strigăt și ecou de

În singurătate Nu mă crezi pentru că nu te-am crezut... Mă poți tortura pentru asta... așa este? Pentru că n-am știut să te iubesc decât în epoca mea primitivă. Pleci și revii, tu, o maree. Eu,

Distopie Încărcarea solară a inimii și reproducerea devin aproape imposibile. Dragostea între două sisteme. Restabilire prin decretul galactic, an stelar 7000. Apocalipsa dupa Ioan Bionic: Bărbat

PASĂRE FEMEIE Femeie mai călătorită ca ea n-am văzut. O fi născută din păsări migratoare? Sau mijlocul ei nu-și găsește loc fertil pentru a răsări? Orice ar fi... În căutarea pământului

Mică prințesă Cu ochi albaștri din senin Și păr gălbui, gutuie coaptă, Te port în suflet Și destin. Cât mai râdeam, mai ții tu minte? Și ne scăldam în toamnă. Rămâi cu amintirea noastră Când

Numărătoare inversă Nu mai este nevoie să argumentez. Interogat, răspund repetat: Plutim în cădere. Urmând acest paradox: Trăim ca să murim, și murim ca să trăim.

Mecanism brutal Dragostea este mașina timpului. Dacă se strică, nimic nu mai curge. Suntem neființe. Damnate.

Ce nebunie pierdută. Mi-a rămas doar un pitic pe creier, stabil emoțional. Uriașul pitic instabil s-a destabilizat și a căzut pe stradă, așa cum era... decăzut din fire, când fugeam de tine