Bogdan Toboșaru

Biblioteca Am cunoscut-o într-o cafenea, Stătea lângă un raft. Era singura deschisă, parcă îmi șoptea. Câteva plete erau răsfoite peste tâmpla de catifea, ascunzând tainele vârstei. Părea o carte

31 Astăzi...nu este doar moartea unei iubiri, La granița dintre cei vii și lumea spiritelor, Este moartea unei inimi din poezie. N-am sa mai scriu curând. Este doliu in Gherla!

Legenda Histrianului Zburător Până în pânzele albe sau... „Toate pânzele sus!” O paranteză ce-mi aduce aminte de un film cu profunzime al copilăriei și o bucurie simplă: că există filme ce

Roșu de mac Și noi ne certăm, și macii sunt la fel, chiar dacă ne certăm și chiar dacă ne iubim. Spunea Raluca blajină, iar eu răspundeam: Am exploda împreună și tot am rămâne răstigniți în

Antimemorii Sunetul îmi bate trezirea, nici nu mai știu de ce. Pereții îmi sunt 4 limitări din lut. De ce îi am, de ce? Nici nu mai știu de ce nu-mi vine să mă lupt Și nu știu de ce exist

Descompunerea formelor în delir Cercul este crăpat, triunghiul spart, pătratul fără colțuri, în păcat, trunchiul dezmembrat fără piramidă, soarele înjunghiat de linia orizontului, răsăritul

Croissant au chocolat Cădeau picături ca frunzele în toamna crudă târzie, bătute de vânt, ce melancolie! Pământ ruginit de lacrimi scârțâie sub greutatea ce cară patimi. Lasă-mă să fredonez un gând

Ce dulce tristețe îți locuiește privirea când după virgulă nu mai există nimic aparent Iubito, descalță-te de tocuri, în lumea mea pădurile-s în focuri, muntele zdruncinat cade ca nisipul strecurat,

Moartea actorilor Păstrează-mi ochii deschiși pentru pelicula unui scurtmetraj… dramă… cu câteva scene comice de îndrăgostiți… în care oamenii râd… râd cu tristețe și lacrimi pentru două

CFR Femeile pe care le-am iubit intens au rămas în sufletul meu pure, iertate. Ce fericit aș fi putut fi! Cu gândul că m-au iertat. Nu vreau să plec din gară decât iertat și iertând. Mergi veselă

Cimitirul vesel Peste albele morminte se-aștern zăpezi, ce ne apasă mai mult decât în vară! Cine ne mai aude, atât de antifonați, în gerul întuneric, unde se aud rădăcinile cum cresc și oasele

Un alt fel de rugăciune Privesc și suspin Strugurii călcați divin Cu talpa ta însângerată Privesc, suspin Ce must se va transforma în vin. N-am loc, nu am fisură. Și cât aș vrea să

Memento Eu nu mai știu cum am apus, nici nu mai știu cum ne iubeam zadarnic sau când tu mi-ai spus duios: „Iubitul meu, ce mă iubești amarnic!” Așa momente, reverii, cum îți mâncam din palmă și apă,

N-am să strivesc Eu nu te nemernicesc... și n-am să fac zgomot, nici pașii de fantoma nu se aud din mine. Acolo, în adânc, unde plăcile tectonice seismic îmi vorbesc. Nu-mi mai aprinde lumânare,

Război modern Răstigniți Răstigniți Răstigniți Și ardeți! Încercuiți de voci, unele sublime, altele aspre, de femei cu pietre ridicate, femei având dreptate, trăgând din carne și din oase. Vrem să

Ancestrali Așa ne-am retras în caverna adâncă, condamnați să fim descoperiți de speologi interesați de iubiri arhaice, iubiri în speleotemă. Amândouă născute să se întâlnească, apoi să se

București ’26 Oraș cu bezmetice fantome, Doarme în praf și betoane, Pe străzi cad frunzele de nuc Și coji și castane. La geamuri, lumini se aprind Ca vechi felinare, Pe bancă visează un

Fără titlu N-am mai scris febril ca înainte, pisica nu-mi mai stă cuminte și nici măcar pătrunse gheare din carne nu mai vreau desprinde. Înțelege... Am rămas, rămas fără cuvinte. Privind de sus în

Serafimi decăzuți Împăturiți în alb, Pe pânze scrobite de soare, Sorbeam în doi țesut imaculat Aroma căldurii solare. Din noi cădeau, tipărind, Din trupuri secate de ape, Din guri descleștate de

Frunze de Ginkgo Galben în mâinile tale, verde în mâinile mele — doi fluturi cu patru petale. Prima culoare: Dulcele amar în galbena gutuie. — Pe cerul meu, fundal de teatru! Tu ești actriță și