Bogdan Toboșaru

Am o vază cu flori la ușa demisolului. Ar fi un buchet cu flori dacă ai veni, iar altul dacă nu ai veni. Nu mai țin flori în casă. Îmi aduc aminte de tine. Ce mai pictez este natura moartă. De

Rubik în alb și negru Mi-am luat toată bolta cerească și tot miezul Pământului și m-am incubat în întuneric, pentru a discerne albul în negru și negrul în alb, în lipsa culorilor — albastre, căprui,

Sub cripte Mi-e teamă să strig, să nu mă audă vecinii, să creadă că-s un nebun îndrăgostit. Sub pământ, reînviat. Mi-e teamă să strig din adânc, să nu creadă că trebuie să mă scoată mort

Efect fluture Plecări rapide după ce facem dragoste la apus, repetate după clipe de tandrețe, după ce transpirația noastră se face cascadă. Sau, uneori, plecări după ce te trezești brusc,

Promisiune pe o insulă Am trecut o apă. Apa a trecut prin mine. Eu, dizolvat, curg spre mare. Marea mă adună, hrană. Te saturi de mine într-un restaurant grecesc. Vacanța extravagantă îți

Poezie cu rădăcini Adâncite în pământ, trasee în libertate, protejate de lumea exterioară. Rădăcinile mele cresc nemărginit, dar la exterior rămâne un trunchi. Un trunchi, uneori cu ramuri

Reîncarnare Sunt copacul adiat de vânt, iarba călcată de tălpi, macul cu petale fine, apa în cascadă, linia orizontului, răsăritul în mare, pământul mângâiat de soare, vulcanul erupt, liniștea

În ultima noapte de război Mi-am înfășurat icoana ta în Feșe însângerate Pusă la piept cu tot metrajul Din tolbă. În dimineața cu ploaie si fum Pe flori de soare coapte Cu urme de

Soarele și fata Tot ce a fost prezent a trecut. Acum apun și îți simt lipsa. Te-am atins și tu ai reflectat strălucire. Te-am pătruns cu razele mele și, de data asta, nu te-ai mai protejat de

Ți-am dedicat veșnicia și am făcut pact cu Dumnezeu pentru revedere pe pământ, până la ultima urmă amprentată în această viață-preerie. Atunci o să discutăm cu ochii mei în orbitele tale, cu ai tăi

Izolare în absolut Liniște. Pulsul tâmplei. Non sequitur. Vocea interioară. Nimic spus. Suntem. În prezent. Înapoi la început. Nenăscut. Fără cuvinte. Doar destin. Fără judecată. Săgeata găsește

Liliac Ai apreciat calitatea demisolului meu. Ecolocație găsită în beznă, ochi de liliac, născută să supraviețuiască pe întuneric. Prădător sau femeie adaptată, nu scapă nimeni de privirea ageră

Prima ședință hipnotizantă. Bleumarin, gri, crem, maro, verde închis, burgundy. Ne așezăm pe canapea, Electrizati, De lumina discretă. Îmi ceri argumente, apoi mă ataci inconștient, în carne și

Ți-am scris „Te iubesc”. Ai așteptat la semafor, câteva minute de roșu, apoi ai scris rapid: „Si eu” Pe parbriz cad picături, iar ștergătoarele fac urme curate. Era vineri, iar străzile erau 

Miraj pe dune Pași împăturiți de val dispăruți în context mireasmă contopită cu briza bronz letal în pielea ta picături din subsuori dungi albe nebronzate sub material textil plete aurii ce vin

Cei ce ne privesc din sfere Am evacuat Bellu de profani și clanuri proscrise. Rămân în cavou, artiști și doamne superbe, eroi și oameni citați. Ei scriu din cuie pe lemne. Ne cheamă: „Veniți,

Sunt al doilea pe-o plută, iubita mă scufundă. Derivă, supraviețuire. Cad în definitiv. Homari îmi sar la gât, aveți la masă carne vie! Ce ospăț! Ce poezie!

Surréalismes Mă trezesc la trei dimineața. Pisica îmi roade un deget. Ajuns la os, mă întreb dacă n-am uitat să-i dau mâncare fină, cea bună, pe care o împărțim de sărbători, amândoi. O las să

Animal Planet Vădit sugrumată de leu, antiloapa, cu lacrimi în ochi, cere îndurare și piere. În cer se deschide o poartă, un înger coboară spre fiară. Un pui jucăuș, cu mustăți, sărută plăpânda

Îmi arde țigara, ca un foc printre brazii uscați, îmi arde și filtrul, sunt beat. Anarhist ca forța naturii, cu cearcăne ce lasă-n obraz, lacrimi săpând pe sub piele. Devin romantic nomad, mă lasă

Apel în speranță Abonatul contactat are telefonul închis sau nu se află în spațiul existențial. Bip... Bip... bip... Ora cu scânteie vine, a unui ceas pe TNT, cu două circuite conectate,

Pânza de alb Acolo unde albastrul este revărsat intenționat, lăsând un spațiu neatins, numit pânza albă. Acolo îți voi subția conturul în cărbune sau ulei. Pânza albă, pânza neatinsă, în așteptare.