FLOARE PETROV

prietenii mei codri zilnic mă învață, să las lumina să curgă în rărunchi, freamătul lor îl simt ca pe-o povață, să am optimismul vertical ca un trunchi. arborii mă învață furtuni să înfrunt, cu

spectacolul stelelor mă fascinează îmbracă întunericul în sfinte odăjdii sunt martoră că lumea se înseninează, că lumina o ferește de primejdii. venerez iubirea dintre Lună și Soare, în stare de

am elucidat al zilei paradox, separând tristețea de bucurie, speranța mea are tărie de inox, înălțată pe-o spirală azurie. împrumut de la soare euforie, stoluri de gânduri libere zboară, doruri

dă Doamne ploaie, codrii sunt flămânzi, i-a ostenit vântul bezmetic, turbat, dar poartă în memorie infinite izbânzi, nici gerul nici viscolul nu i-a schimbat. cântecul ploii aș vrea să-l ascult, în

în plaiul mioritic s-au înmulțit boemii, cu susurul izvoarelor vântul se domolește, luminile dansează cu umbrele vremii, cu mirabile triluri codrul se înveselește. timpul s-a schimbat e prietenos și

toată viața oamenii sunt școlari, multe sunt de învățat la școala vieții, constant visează să devină milionari, încă din primii ani ai tinereții. dar și pentru vise plătesc impozit, cât și pentru

trăiesc ca un pustnic în albă chilie, cerul îmi e aproape și Hristos în mine, ziua mi se umple cu sacră omilie, promovând speranța că totul va fi bine. sunt ca un licurici pe ulițe de rouă luminez

între Oameni și Soare e mirabilă chimie, se produce lumină în suflet și minte, lumea învață zilnic lecția de bonomie, iubirea solară nu înșală, nu minte. mi-e dragă armonia dintre zi și

dau o raită prin imensul bâlci, timpul trece prin mine în grabă, orchestra cântă romanțe dulci, arabescuri mă ispitesc pe tarabă. se vând și bucuriile la kilogram, eu cumpăr bomboniera cu

acum nu vreau să stau cu gândul la decepții, am primit în viață doar ce am meritat urmez cu sfințenie ritm măsură percepții, pe drumul credinței am înaintat. trăiesc primăvara ca pe un preludiu, cu

geografia surâsului am învățat-o de la flori, între adieri de vânt și diafana lumină, între jocuri minunate de miresme și culori, care-mi transferă zilnic liniștea deplină. poveștile cu crini dau

au înflorit castanii pe alei de poveste, liliacul mândru împrăștie dulce mireasmă, lumina pură produce din izvoare agheasmă, ecoul bucuriei răsună sus pe creste. Natura întreagă este sfântă

Izvorul Minunilor e în această glie se scaldă razele în puritatea lui, în preajmă rezonează lieduri de ciocârlie, doina se odihnește în palma cerului. Izvorul Minunilor creștinează păgâni, lumea e

acum pe axul timpului refrene înșir, în clepsidră se scurg clipe emoționante, am furat de la zei al vieții dulce elixir, vioara din inima cântă andante, andante. stelele mă cheamă la nocturn

te iubesc mult iubite în rime, iubirea noastră e scrisă în pagini, și-n conștiința mea în profunzime, unde nu sunt asprimi și paragini. te aștept iubite cu neastâmpăr, în visul meu, în tandră

Bunule Dumnezeu, mă conectez cu gândurile tale, pretutindeni în păsări, în fluturi, în flori multicolore, în izvoare cu ape cristaline ce își sapă propria matcă, cu unduiri de valuri line printre

azi împrăștie mireasmă florile de liliac, vântul o duce pe aripi în albastre zări, îmi îmbată simțurile îmi este pe plac, ca parfumul iubirii cu roșii irizări. și dorul de tine acum are

reverberează-n mine chemările din codru, rapsodia ciocârliilor sufletul îmi inundă sunt la festivalul primăverii modru, voia bună veselia în lume abundă. de-ai fi iubite lângă mine ți-aș cânta și

a înviat Hristos lumea s-o mântuiască, liniște pace iubire să aducă pe pământ, în suflete lumina să se înmulțească, glia să îmbrace sfânt, auriu veșmânt. pretutindeni în jur natura renaște, să

primăvara mă transpune în starea poesis muguri de metafore gândurile devin, momente întărite cu bifidus essensis sunt călăuzite de soarele divin. păcatul metafizic se pierde în raze, fulgerul din

corul de îngeri cântă simfonia primăverii, ecouri răsună mirabil la mare altitudine, petale zâmbitoare au pe ramuri merii, eu îmi manifest iubirea cu nouă atitudine. zambile, narcise, lalele sublim

în sufletul meu e o lume sublimă și o iubire care mă desăvârșește, cu oameni -îngeri care mă animă, a căror credință spre ceruri crește. în iubirea mea nu e loc de trădare, este ca floarea ruptă

am o iubire de dat acestei lumi plină de suferințe, acestui Paradis rănit, răvășit de catastrofe, toată compasiunea mea o expun în strofe, împletind cu rugăciuni imperioase dorințe. pe oceanul

azi mă descotorosesc de prietenii falși, au țesut in jurul meu pânze de intrigi, pe drumul cunoașterii mai fac doi pași, să înțeleg de ce sunt oamenii vitregi. mă simt paralela dintre bine și