epică aventurare prin Universul oniric
nu mai sunt copil dar mai copilăresc, alergând cu privirea după albi fluturi și când coama vântului o călăresc, alungând norii, pregătind începuturi. în Universul oniric mă aventurez plutind ușor
sorbind fericire din cupă de alabastru
ideile luminoase materie a progresului divin, mă îmbată mai mult ca paharul cu vin, cu principii de viață timpul îl pot seduce, iubirea pentru Dumnezeu pe culme mă duce. pot să mă conectez cu
învăluită în parfum de poezie
mă învăluie mirabil miresme de liliac, trezesc în mine amintiri de mult uitate, bucuria zilei dulce are aromă de mac, în inimă freamătă emoții înspicate. pe frunte mă sărută lumina suavă, cerul mă
mirabilă noapte de hiacint
stele țin întunericul departe de mine și Luna în graiul iubirii îmi vorbește, sublime revelații n-aș vrea să se termine, acum când credința ca macul înflorește. mai țes un vis cu fire de lumină
așteptând entuziasmul pe magistrala soarelui
mi-e dor de entuziasmul plămădit de mare, când valuri fantezii de sare îmi pictau pe trup, când iubirea mea creștea până la soare și bucurii solare se revărsau în grup. când cu săruturi mă îmbrăca
emoții pe aripile poeziei dalbe
lumina, iubirea îmbogățesc cuvintele sărace, metafore să înflorească precum salcâmii, speranțele se nasc ca păsările din găoace, mângâiat de triluri vântul leagănă ulmii. azi inima mea cântă precum
emoții pe aripile poeziei dalbe
lumina, iubirea îmbogățesc cuvintele sărace, metaforele înfloresc precum salcâmii, speranțele se nasc ca păsările din găoace, mângâiat de triluri vântul leagănă ulmii. inima mea azi cântă precum o
pași nocturni spre siderale stele
în palatul iubirii stele lumina își varsă, umbrele nopții pe pereți dansează, simfonia inimii este vie nu-i arsă, viața mea o nouă victorie plusează. deschid poarta fericirii cu auriu șperaclu, am
trăiri nocturne, intense, în focul iubirii
doruri fermentează-n mine ca prunele în cazan, nu mă lasă nici ziua și nici noaptea să dorm, le-am împodobit frumos cu pene de fazan, nutresc în bucurii intense să le transform. pe iubitul meu, azi
aliată cu Timpul în Templul Luminii
azi timpul își arată chipul de savant, experimentează cu spiritul meu, produce cu lumină al vieții levant, vrea să mă transforme într-un zeu. onest, inovativ timpul nu mă minte, mi-a creat în inimă
nostalgie candrie cu reflexe de safir
sunt în lumea mare romantic trubadur, îmi cânt tristețile, iubirea o glorific, nu mă revolt chiar dacă patimi îndur, totuși printre toate timpul e mirific. cerul uneori îmi mângâie
întâmpinând cu frenezie viitorul
cunosc metoda perfectă să întâmpin viitorul, inventând cu frenezie concepte vizionare, cu credință primenită îmi urmez Mântuitorul, învățăturile Lui le-am cuprins în seminare. de moarte nu mi-e
sonetul mirabilei iubiri
iubirea iese la lumină mereu, precum povestea unui diamant, chiar dacă drumul uneori e greu, efectul este pur, mirobolant. fără iubire viața ar fi sumbră, dar din fericire zilnic se extinde scoate
gânduri în laboratorul de îndumnezeire
am făcut în viață tot ce este omenește, alegerile mele nu m-au dezamăgit, splendoarea lumii zilnic mă ademenește, veghez cu dragoste la raiul îndrăgit. drumurile mi-au fost învăluite în
răspândind emoții meteorice
îi dăruiesc lumii podoabe de credință, iubirea, compasiunea, emoții multiforme, asupra stihiilor am avut biruință, bucurii răsună pe-ale vieții platforme. și nemurirea este la un pas distanță, pe
o veșnicie supusă destinului
Destin înfășurat cu lumini și umbre, mă supun ție cu inimă și suflet, să nu mă încarci cu scenarii sumbre, când obosesc de viață și de umblet. mi-ai adus în conștiință universul, mă îndemni
inedit monolog sub hipnoză
am trăit amândoi o iubire supremă, care va dăinui și dincolo de moarte, pentru tine am fost romantică boemă, de fericire magică am avut parte. am rămas acum cu amintiri grămezi, cu doruri care
versificând bucuriile nopții violet
pe scena nopții stelele fac spectacol, mă simt între ele ca între amici, în drumul spre ele nu e nici un pericol, fiorii mi se par vesel roi de licurici. văd luna veghind ale lumii visuri, cu
mirabilă frenezie estivală
vara aduce povești cu picante detalii, anotimp al dragostei cu roade plin, în grădini de vis au înflorit iar dalii, în fața splendorilor naturii mă înclin. marea ne așteaptă visători, romantici, în
înfiripând din lacrimi visuri înaripate
urc la Univers pe albastre trepte, în urmă am lăsat inedite concepte, amprenta mi-am pus în vaste municipii, am umplut timpul cu solare principii. sunt binecuvântată cu divină forță, bezna să aprind
meditând la minunile Primăverii
au înflorit bujorii văzând atâta lumină, prin petale simt iubirea din jurul lor, prin magie prepară polen în stamină, fluturi să parfumeze le este dor. boboci de trandafiri ochii și-au
senzații inedite în noaptea albastră
mă încadrez în peisajul iluminat de Lună, e noapte albastră, mari visuri zămislesc, pe bătrânul felinar fluturi nocturni se adună, misterele stelelor pe rând le deslușesc. nu îmi mai este teamă de
nutrind beatitudinea pe aleea cu tei
nutresc să mă îmbete parfumul florilor de tei, vrăjită natura verii ca de lumina solară, din amnarul poezie iar să răsară scântei, în versuri să descriu fericirea polară. frumusețea verii nu este
gânduri din raiul meu învecinat cu heruvimii
particip la fiestă în clubul zeilor bonomi, să mă îmbăt iar cu elixirul nemuririi, suflul meu ca vântul zboară printre pomi, nimic nu îmi mai stă în calea fericirii. pe raze de soare scriu slove de
