reflecții din forul intim
am strâns amintiri ca pe un tezaur, îmi spun mereu că viața e frumoasă, cu stihii am luptat ca un centaur, acum pot spune că sunt glorioasă. crește în suflet un val de empatie, pentru această lume
Filtrul iertării și zestrea divină
Fără urme de tăgadă, viața e un dar suprem, O zestre ancestrală cu importanță primordială, Un mănunchi de daruri sfinte în care noi credem, Ce ne poartă prin lumină, dincolo de școală. Omenia,
Cele două tăișuri ale Logosului
Din toată zestrea mistică, străbună, ancestrală, Cuvântul este forța cu rezonanță regală, Un Logos Taumaturgic, primit prin har divin, Ce poate să aducă speranță și senin. Cuvântul blând, de
Precum o rugă pentru lumea viitoare
În profunzimea minții, unde timpii se opresc, Îmi recunosc eu firea și încep să mă privesc: Sunt o structură caldă, duioasă, pământeană, Ce n-a lăsat în urmă nicio urâtă rană. Eu n-am creat în lume
Dar din dar se face Rai în România
Privesc cu uimire și mare prețuire Cum neamul meu român, prin crize și restriști, Găsește în buzunar un ban de dăruire, Să aducă o lumină în ochii celor triști. Din puținul lor cel drag, din
glasul literelor virale
nu fac afaceri cu apa cu glia cu lemnul dar focul sacru îmi circulă prin vene și versul mi-e lumina și îndemnul litere de aur completează catrene. melancolii dizolvă în suflet miresme poveștile
Armata voluntarilor de lumină
Privesc din turnul meu, cu ochi de scriitoare, Peste hotarele modeste-ale țării de români, Și văd zeci de mii de torțe-n marea de splendoare: Sunt voluntarii sacri, cu inimi mari și buni. Prin
Nemurirea dulcelui grai
Nu vreau să știu că viziunea mea va piere, Când trupul de lut se va întoarce în pământ, Nu vreau să cred că-n marea mea durere Am fost singura ce-a dus un mistic legământ. Iubit-am necondiționat
Psihoză nocturnă
Respir, meditez la o speranță nouă, Că-mi vei veni în vis în pași de dans, Pe petale de raze scăldate în rouă, Cu iubire în suflet fremătând în balans. Iubirea noastră n-am s-o dau uitării, Ai fost
Recviem iubirii mele
Ai fost mereu iubite pentru mine, Un mentor și o sursă de inspirații, Iubirea pentru tine nu o să se termine, Este energică, activă printre respirații. Da, un rai al bucuriilor mi-ai oferit, Eu voi
Patruzeci de ani până la plus infinit
În caruselul blând, pe axa de lumină, Apare chipul tău, iubirea mea de-o viață, O, Alexandru drag, o prezență divină, Ce-mi umple și acum privirea de o ceață. Purtat-am patruzeci de ani un mistic
Zestrea din caruselul amintirilor
În caruselul blând al amintirilor mele, Se-nvârtesc chipuri dragi din timpuri ce s-au dus, Oameni plini de virtuți, născuți sub sfinte stele, Ce-au reflectat în lume lumina de la
În alaiul învingătorilor
Am înfruntat stihii, o sumedenie, Acum nici de moarte nu mă mai tem, Nu-i iubesc făptura și nici n-o blestem, Spiritul meu soarelui îi este rubedenie. Zeus se comportă precum un ageamiu, Totuși
În apostolatul pentru Hristos
mi-am format credința mai tare ca oțelul, cu toate rigorile cerului m-am deprins, continui zilnic să îmi urmez țelul, viziuni îndrăznețe lansez în necuprins. forme de iubire neîncetat m-au
Urmând calea iluminării, a nemuririi
Am furat de la zei elixirul nemuririi, Și din cuvinte mi-am zidit o fortăreață, Nu vreau să mă mai hărțuiască zbirii, Nici stihii să-mi erodeze credința măreață. Speranța mi-o extind ca un arc peste
Amprentă lirică distinctă
Din adâncuri de nămol răsar la viață lotuși, De când caut febrilă nestemate în noroi, Lumea nu e perfectă dar o iubesc totuși, Încă mai descopăr povești despre eroi. Peste valea plângerii trec
Salba cu litere diamantine
Nu mă mai stresează ale vieții crize, Luna îmbrăcată în rochia cu crinolină, Mă cheamă la balul nopții cu surprize, Inima vreau să cânte precum o violină. Cu uimire printre stele mă aventurez, Ele
Țesătură lirică, luminoasă
Am iertat ce am trăit pe valea plângerii, Îmi curăț trupul să aterizeze îngerii, Mă concentrez lumină sfântă să absorb Și cu cuvântul hămesit ca un corb. Pun zilnic în aplicare hristice
Torța din culisele sufletului
În culisele sfinte unde spiritul tace, Am deschis o fereastră spre lumină și pace, Sunt fericită că pot lumea întreagă să o iubesc, Că pot zilnic multe bucurii să-i dăruiesc! Fac iubirea să ardă ca
Pe umerii tatălui, spre Sfânta Treime
La doi ani, când pașii abia se legau pe pământ, Tatăl meu, Ioan Mihali, un suflet curat, M-a luat pe-ai săi umeri, sub mistic-cuvânt, Și pragul bisericii sfinte cu mine-a trecut. Pe brațele lui am
Cei cinci arhangheli ai slovei mele
Peste o mie cinci sute de cărți am strâns în privire, Un ocean de cultură, de har și mistică unire, Din care-am extras esențe eterice, pure, divine, Să-mi clădesc un altar de poeme și slove
Cartea – farul ființei mele solare
După marea iubire ce în Cer s-a mutat, Am purtat în ființă un prieten curat, O comoară de slove, un mistic tezaur: Cartea sacră ce schimbă secunda în aur. O, Poezie divină, tu, grai serafic și
Azur de mătase și acorduri italiene
Pe Riviera Franceză, sub un soare de mătase, De două ori destinul cu pași blânzi m-a purtat, La Cannes și-n vechea Nisa, prin nopți spectaculoase, Unde parfumul mării cu luxul s-a-mbinat. Purtată de
Zestrea din caruselul amintirilor
În caruselul blând al amintirilor mele, Se-nvârtesc chipuri dragi din timpuri ce s-au dus, Oameni plini de virtuți, născuți sub sfinte stele, Ce-au reflectat în lume lumina de la
