Poezie
Grădina lui Dumnezeu
1 min lectură·
Mediu
M-am trezit mai către seară,
Că-mi este viața goală,
Și-am vrut să înfloresc și eu
În Grădina lui Dumnezeu,
În pustiul sufletului,
În râpile gândului,
În bolovănișul timpului.
Gropile – amintirile,
În pământul de îngrășat...
Cuvinte am căutat,
M-am muncit amar o viață
În capcana sunetului,
Să prind chipul sufletului.
Blestemat pare c-am fost
Să tot semăn fără rost!
Și din negura eternă, din a timpului suspine,
Simt cum crește-o floare albă din luminile divine;
Pe-un altar de umbre reci, unde dorul se aprinde,
O stranie lumină blând în brațe mă cuprinde.
Voi preface vechiul blestem într-un cântec de-nviere
Și din lacrima durerii voi zidi o mângâiere,
Iar din tot ce-am semănat în pământul vieții mele,
Va răsări Cuvântul viu, dincolo de timp și stele.
0012
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marin Corneliu Dobre
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 125
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Marin Corneliu Dobre. “Grădina lui Dumnezeu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-corneliu-dobre/poezie/14205398/gradina-lui-dumnezeuComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.