Buna Vestire
Trec prin lume-nsingurat evitându-ţi turmele, Poate că te-am supărat căutându-ţi urmele. Cerul verii înstelat poate să te-ncapă, dar şi cel înnourat mânia-ţi ne-arată. Stau de-o viaţă tot pe
Îndemn către Înviere
Îndemn către Înviere de Marin-Corneliu Dobre Să faci din casa morții templul vieții, și din instincte leagăn de idei, să naști bucurii din suferințe, în întuneric să frămânți scântei. De sub
Cuvântul care Învie
Când vă va fi dor de mine din grădina cărţii culegeţi-mi cu ochii cuvintele. Dacă veţi avea destulă răbdare şi iubire mă veţi învia din morţi ca pe Lazăr, iar eu vă voi dărui din cupa
Cel ce se trage din pasăre
Îmi pare că mă trag din pasărea măiastră Căci prea se-ntind de multe ori mâinile-a zbor Și prea mă-mbată și mă cheamă înaltul zărilor Să-mi tai din nouri spre lumini cărare Și prea doresc în taina
Refugiu
Când vezi că toate marile cicluri se curmă găsi-vei la sânul cuvintelor căldura din urmă. Prin ele trece şi umbra lui Cristos dintre suflete, cel mai frumos. Chiar pe un pat, de
Primăvară
Sufletul meu zburdă cu mieii prin iarbă Sau face tumbe ca niște copii Vrând să se pătrundă tot de verde. Speranțele se întorc cu aripi de soare Și-mi înalță sau îmi prăvale sufletul În cascadă
Parfumul sufletului meu
Toate vorbele mari s-au spus. Eu umblu ca prin deșert, după o floare rară ca parfumurile vieții, pentru ca s-o dăruiesc oamenilor care sorbind-o, să revadă chipul sufletului meu. De câte ori
22 Decembrie
Îndurerează, Doamne, cuvintele mele, cu lacrimile mamelor, care și-au regăsit copiii la morgă, cu lacrimile soțiilor rămase văduve, cu lacrimile copiilor care vor rosti tot mai rar cuvântul
Rugă pentru România
Aș vrea să las sufletul meu ca pe un izvor de apă vie pentru poporul care m-a născut. Aș vrea ca sufletul meu să fie o rugă înălțată lui Dumnezeu pentru ușurarea vieții poporului român.
Rugăciune împotriva extremismului
Îndurerează, Doamne, cuvintele mele pentru ca din ele să curgă lacrimi, cu care să spăl sângele închegat pe asfalt. Și fă-le pe ele lumini care să înlăture întunericul sufletelor și să-i înspăimânte
Iubire
Iubito vino cu mine Să plutim pe mări de argint Sub lumină de stele O briză dulce să sufle în vele Să n-auzim de-ale lumii Gânduri și fapte rele. Aici am văzut întâia lumină, Întâia frunză, întâia
Insomnie
Pământul doarme și mi-a lăsat mie grijile lui. Mi-a spus să urlu dacă zăresc vreo licărire de nebunie pe chipul posesorilor de arme nucleare. Mi-a dat în grijă să
Întoarcere
Bat ca Orfeu, cu pumnii în Porțile Trecutului și strig: ”Lasă-mă să-mi caut mama și tatăl; Dă-mi din oglinda lacului chipul meu cu pistrui; Întoarce-mi diminețile de vară fără sfărșit și
Lacul din adâncuri
Eu stau pe malul lacului, dar cu privirea întoarsă către mine. Ca un bizar Gargantua, eu admir lucirea de ape din inima mea. Răsturnate văd alte maluri, alți pomi și alt
Vechime
Pe muntele Golgota, sufletul meu iți ștergea sudoarea, și-ți cerea să-l lași să mai ducă și el crucea. Voia să sângereze
Întoarcere
Bat ca Orfeu, cu pumnii în Porțile Trecutului și strig: ”Lasă-mă să-mi caut mama și tatăl; Dă-mi din oglinda
Dezmărginire – Dezamăgire
Din semințele sufletului Aș vrea să se nască miliarde de porumbei cu ramuri de măslin în cioc. Să zboare peste ziduri de închisori, pe câmpuri sfârtecate de bombe, printre
Către izvoare
Pe malul lacului, sub umbra rară zăresc un copil ce seamănă cu mine (mai mult decât copilul
Mă caut
Mă caut pe malul Lacului Tei În toate diminețile de vară, Dar clipele cu valuri tremurătoare Imaginea de mult mi-o întunecară. Mă caut prin ierburile pe câmp înverzite, Dar clipele ca niște
Făt Frumos
Mama mi-a spus să n-am teamă, Trupul meu nu va fi sfâșiat de balauri; Dar să am grijă să nu-mi fure timpul, Atunci mă vor încinge lanțurile
Cufundare
Se pare că pe lac se adună mai multe stele așa cum se adună și visurile mele, de aceea în noaptea de vară, aici e mai multă lumină lină, iar gândul cunoaște mai multă tihnă. Se pare că stelele
Unde e mormântul lui Bălcescu?
Fiecare bob de grâu din țara mea e rodit din Bălcescu. Fiecare fir de praf din țara mea se numește
România Eternă
De două mii de ani cărăm în sufletele noastre pietre, pentru a înălța templele din visele dacilor; nu pentru a-i întrece pe babilonieni,
Rugăciunea lui Horea
Fii pe măsura sufletului meu, trupul meu ! N-am cum te scăpa din mâna călăilor. Trosnetul oaselor tale
