Aș vrea să-ți spun de cardan, diferențial, cutie de viteze
Și alte acareturi la „brrmbrr”,
Dar emailul, deși trece prin aer,
Se întoarce tot pe pământ.
M-am plimbat pe locul preferat,
Aproape de
Nu pot să vin degrabă,
că nu am papucii pregătiți
a umbla pe cărările subterane.
Și dacă plec, cine decide
legătura dintre real și dubiu
ori adresa de domiciliu cu număr negru?
Dă-mi ani de la tine,
Să-ți dau puterea anilor mei,
Într-o altă lume nebună,
Fără presiunea cuvintelor
Aranjate pe tarabă,
Pe un prosop cu model național,
Curate de ideile
Am turnat cuvinte amestecate
într-o sticlă colorată,
cu robinet extrasenzorial,
la umbră —
să nu dea voie cuvintelor nespuse
să încurce calea dintre porți.
La adăpost de a
Oare cum ar fi fost să fie,
Dacă iarba ar fi fost normalul
În locul jocului pe zăpadă?
Cine știe… poate nimic,
Doar povești trecute, uitate
Într-un sertar de sentimente.
Plecat
Dacă aș ști că sunt prost,
Nici să mor, cred că nu aș putea.
Altfel, merg cu un copac la drum
Am flotă verde care nu necesită revizie.
Totul parcă se duce de râpă
Într-o lume în care
V-ați gândit, dacă eu zic că sunt nebun,
Să credeți că sunt, dar să nu știți?
La ce sistem de referință vă raportați
Să vedeți tarele normalului,
Când ura între oameni
Atinge
Aș fi vrut să scriu altceva
Ieșit din cercul meu
În lumea aglomerată și agitată
Dar timpul rămas în urmă
Îmi spune să iau aminte
Că drumul de întoarcere în cerc
Poate fi complicat prin
...
Din lumi diferite văd frumusețea
În alte timpuri care nu se ating
Spațial și uneori atemporal
Cu taine de vorbe
În vârful șoaptelor nespuse
Fără a ști care este limita externă
De a nu
Gânduri amestecate despre viitor,
Dimineața când beau cafeaua amară
Îmi apar împreună cu amintiri nefaste
Uitate în trecut, îngropate la lada de gunoi a istoriei
Cu miros de pământ
Doamne dă-mi puterea să trec peste toate,
Când știu că lumina de sus ne veghează
Iar fiecare clipă se împarte între trecut și prezent
Amintiri cu îngeri întrate în suflet.
Cum altfel să te purtăm
Nu știu a alege locul când o fi să mor,
Nu știu dacă pământul reavăn e mai bun,
Nu știu dacă betonul te cuprinde cu frig,
Nu știu dacă e nevoie de un semn al trecerii,
Nu știu cum poți
Atât de aproape și totuși departe
O rază de lumini aparte
A unei lumi deșarte
În culori de gânduri amestecate
Nu poate răspunde
Cu vorbe rostogolite pe trepte
Într-un cerc deschis de unde
A unei
Mă plimb pe trotuarul din vie
Și ascult lumina care vibrează
La grozăviile unei lumi în descompunere.
Strugurii îmi sterpezesc gândirea calmă
Când văd idioți la nivel planetar
Transpuși
Pierdută printre lucrurile din raft
Încearcă în lumea amorfă
Dacă e posibil să stea într-o carafă
Și să facă o modificare de soft.
Să sune afară când vrea
Sa vadă dacă soarele răsare la
Nimic
Alerg prea repede pe scara vieții
Împiedicat câteodată de o treaptă lipsă,
O treaptă de timp ascunsă
Posibil, pusă special din vina sorții.
Mă opresc în loc, în viitor
Citind pe ziduri
De vreți cenușa să v-o dau,
Nu știu oare cum să fac
Răspândită la malul unui lac,
Dată la peștii din larg,
Sau bătută de vânt în praful lumii?
Rămâne loc indeciziei,
Ce vreți voi, ce vroiam
Nu sunteti veșnici,
Erată:
Dacii au luptat contra dușmanilor, nu a dacilor
Nu aveau ordonanțe,doar iubire de nație
Azi, pe radar te văd, auzit cum vorbești
Îti dau doi lei și îti iau
Cu aere de cerneală boierească,
Unduind alene țigarea de foi,
Râsul spontan despre vrerile actuale
Desenează un tablou livresc.
Ascunzișul de simțiri îl integrează,
Iubiri patimașe îl macină
Viața mea printre cercuri,
E o viață în cerc bidirecțională,
Încerc să număr punctele de inflexiune
Cu schimbări ale suferinței viitoare
Și nu ies la numărătoare,
Decât cele trecute și cele
Cobor de pe trotuar și trec strada asimetric,
Într-un loc marcat atemporal,
Capăt al trăirilor în cerc,
Repetitive,ireal de actuale.
Trec lumea reală în două
Prin poarta frământărilor
Mă sting încet , în cercul meu
Sunt gol, fără fățărnicii adverse
Eliberat de tot și toate,
Nu aștept însă, trecerea să vină.
Cândva, de va bate vântul în cercurile mele
Poate voi fi eu, o
Sub piatra rece, care apasă,
Gânduri uitate în lumea reală,
Mă fac să tresar și să scot o coală de hârtie,
Albă.
Imaculată, fără răutate, de nimic pângărită,
Care așteaptă cuvinte de
SM