Stefan Mircea

Când gândurile fug departe te vreau aproape cu parfum de nisip să schimbi starea mohorâtă cu un licăr de mai bine... să te sărut cum vreau eu cu aromă de afine să trec puntea timpului poate

Analizez schimbarea între lumi, Cu teme amestecate ascunse, De priviri stranii nepătrunse La pas, de vorbă, pe strada cu cârciumi. E clar că neantul vine la toți, Chiar și la cei care se cred

Îți pun inima la picioare Să-i dai un șut în zare, Fie să o păstrezi la drum Fierbinte, dăruită ție acum. Mi-e gândul dus la plimbare Pe strada cu tei în floare Să întâlnească o zână

Copil nebun și frumos, Cu ochi negri albăstrii, fălos, De știi răzlețe iubiri Să te treacă fiori Din doi in doi, În pas trecut amândoi, Aruncă otrava pe apă Și privește-o liniștit pe

Intrat în lumea picturii prea târziu, Simt ca o culoare folosită, Oboseala unor încercări neeșuate, Într-un pastel ce nu-mi aparține. Caut pe raft gânduri nebune, Vopsit în diverse

Intru în lumi paralele, Dat pe hârtie în folosință Cu sărutări princiare rebele, O analiză reală în suferință. Rescriu tipare trecute, În zone ascunse privirii, Cu șoapte nespuse, pe

Vine o vreme la limită, Un ansamblu de sentimente cu dureri, Măsurate prin temperaturi reci, Când lumea aleargă cu orgolii frânte La o plimbare la care niciunul nu se gândește. Vin să se

Vorbesc cu lumea de dincolo, Vineri noaptea la o lumânare, Mă cheamă mama să mă duc la ea, În umbra nedefinită a spațiului finit. Mă cheamă tata să mă duc la el, Să găsesc posibila

Nu știu să pot avea încredere În desene pictate pe asfalt, Adunate de un pictor faimos, Pas cu pas... Sunt colorate după dorința sa, Cu răspunsuri așteptate, Șabloane de continuitate. Sunt

Ciudat, de când ne naștem, Ne stingem puțin, câte puțin, Fără o măsură reală a timpului în tandem Ca pereche a spațiului pentru festin. Poți să te naști aurit Să încerci să ții de

Unde sunt, în lumea ascunsă Prin labirinturi nesfârșite De căutări fără șansă, La tot ce e pe terminate ? Sunt în zona reală a logicii primare Cu paradoxuri în mișcare Analizate în

Nu pot trece strada, Fără să îmi aduc aminte viitorul Trecut în lumi paralele Asta o fi dovada, Prin care pornesc motorul Desenat cu acuarele. Pe un albastru intens Meditez la raza de

Departe de colina din deal, Ar pe câmpul alăturat, în timp real Gânduri aiurea, de non-sens, De existență, într-un plan imens. Plâng după ghetuțe albe, Rătăcite temporar la pat, Într-un

Sunt un cub de gheață cald, Topit într-o lume ciudată, Care vreau iubirea desenată, Prin picuri de ploaie rece, Să o admir pentru sine, Răsfirată pe un câmp de șanse. Iubirea revărsată curge

Trec prin lumea de flori Cu sfiala zilei de început, Pe seama planurilor din zori, Răsfirate precum boabele de năut. Caut să înțeleg, de ce eu, Trebuie să răspund mereu La întrebările mele

Prin iarba cu țepi înalți Trec dintr-un cerc în altul Cu pași gânditori de apartenență La o lume definită neclar. Încerc alegorii pe teme false Pentru un răspuns real De existența viitoare

Moartea vine pe scară, Chiar dacă vrei sau nu. În general, în vremurile bune Te caută în ordinea stabilită, Dar există goluri de timp, În care poți să cazi prea devreme Să plătesti tribut

Prin cotloane ascunse Caut icoana vremurilor primitive Spre a răspunde dacă pot, La întrebări nepuse… Cu iubiri interzise de Inchiziție Arse pe rug prea devreme. Un tablou cu Ioana

În lumea pisoilor miau Doi motani ridicați la rang de filozof Analizează structura lumii : De ce unii au porumbei Iar alții nici oase de pește. Împerecherea genetică, își zic, În regnul

Undeva,cândva Într-o lume de suflete Strecurată prin sita purității Apare banalul etern De indivizi asemenea Cu caractere la fel,nediferențiate Întrebători, de curiozitate Care le este

Când timpul stă pe loc Și inima plânge, Surâde cu nepăsare Pentru starea de a învinge. Iubește iubirea trecută Strecurată hain în suflet Să o păstrezi în ramă, Când ura te

La semnal treci strada, Þi-e frică de viață, De semne opuse neînțelese, Croite de un destin aparte. Și încerci să vezi efemerul Unei iubiri de sine Ghemuit într-o ființă mică Un om pasager

Nu pot să vorbesc cu stelele, Printre pietre plimbătoare, Așezate într-un cerc pe nisip, Măsură finită a spațiului mic. Nu pot fi cu gândul la aștri, Vândut pe o mână de piaștri Tangent la o

Plouă pe suflete Și inima plânge, În vremuri cumplite, Când totul se stinge. Puritatea copiilor pe ape, E răspunsul nepăsării Celor duși pe la agape, Străini cu duhul firii. Lacrimi uriașe