Stefan Mircea

visam că zbor departe, de jos în sus cu aripi de frunze poleite cu titan transformat în pasăre de foc, călătoare în intersecții de cercuri vorbitoare cu gândul la traiectorii așteptate în van cu

Nu vreau să trec apa dincolo, Să las în urmă striațiile din palme Când gândurile de aducere aminte, Împart viața desenată apriori. Fără iubirea destinului incert Rămas repetent în clasa

Îmi schimb gândurile Aruncându-le la coș, împărțite Unele în cercuri colorate Altele date în arendă. Le părăsesc între sectoarele vieții Cu speranța că se regenerează Spre a fi folosite

Dus pe pietrele de râu Cu apa descântată la genunchi Ocolesc sfârșitul cascadei Cu gânduri de supraviețuire într-un plan real. Rostogolesc cercuri de destine, Intersectate aleatoriu pe cărarea

Cobor pe trepte și răsfoiesc ziarul Pe pagina a doua, în zona norocului Și dau de Blacky și Pițigăiatul Cântând osanale la preaiubita paiață. Plină de ifose umplută cu pluș, Ivită mereu în

Cu toții ajunși proști Ne mirăm că dacă furi Declarat politic în apartenență E departe gândul de judecată. Suntem distruși în logică, Trebuie generații să ne spele Pentru că altfel n-au cum

Cuvinte legate cu sârmă, Aduceri aminte de asfalt fierbinte, Turnat în forme de inimi de piatră neagră, Caută esența iluzorie de a fi. Aruncate în sentimente diverse Acoperă realitatea și trimit

Trăim printre paiațe fără culoare Printre artiști de buruieni parlamentari Cu vocea codrilor falsă. Păcat de vinul de Ștefanești Ce picură amar pe lângă pahar Într-o stare dată de

Așteptându-l pe...? Nu pe Godot, ci pe un alt acrobat De circ, în zona liberă a salturilor mortale, Care udă cu stropitoarea trapezul plin de talc Să alunece sentimentele himere În zona ascunsă

Burning, burning, it’s fire De amestecat gândurile de existența timpului Coborât din marea Veșnicie, la nivel de percepție Simțit psihic cu oarecare îndoială. Sunt vorbe la care vrei

Scos din context, mă bucur că prostia nu doare, Când rostogolit ajung în subsolul blocului Unde flori de mină rămase ancestral Îmi dau energii cosmice de păcălit pe alții. Privesc pe deasupra

Să crezi să uiți amintirile Aruncate în șanțurile veșniciei La rând, în așteptarea catapultei Către zona elizee, trebuie întâi să înveți. Trăiri extreme la capăt de speranță Asezonate languros

Te întrebi dacă să iubești un fir de iarbă Necopt la minte, dar cu seva proaspată Pentru că iluzoriu te duce în altă lume De reverie, paradox al împlinirii fericite. Îți răspunzi retoric, că

Îmi sunt gândurile aruncate În mulțimea vidă, definită de sentimente Cu inel boulean transformat în nisip Pus la păstrare într-o lume a uitării regăsite. Tu, prinț al cuvintelor alese Încearcă

O păpușă de porțelan chinezesc, Meditează la tinerețea mereu prezentă Ascunsă de un paravan de carton, Care se strânge în forme dorite, Cu posibilități efemere pentru jucărie De a trasa

Alerg către ultimul vagon La pas cu lumea tristă Fără teama de a aluneca Pe scară, privind viața înapoi. Sunt pe catafalc iluzoriu, Cu mintea rece, învolburată Fără inima care-mi

Nu pot să fac nimic, cu gândul la tine, Turn de fildeș în care se stabilește războiul, Împărțit în etaje de sfere de timp, Prin epoci cu aere vechi, Pe alocuri medievale, deși prezente Cu săgeți

Singur în drumul către altă lume Port stigmatul neștiinței de a alege momentul Trecerii firești, cu plăcere. Când vremea spune da, Spre cartierul locuințelor reci Chiriaș in viața

Un greiere trubadur Admira o furnică sprințară În colțul grădinii Eden Așteptând zadarnic un semn În lumea reală mărginită De sentimente diferite Cu umor, ușor întrebător. Retoric,

Nu mă așteptați la capătul străzii finite Să vin înainte de vreme.. E o păcăleală asumată perfid De clipe și trăiri fericite De o parte a sufletului La care știi că nu ai acces. Te provoacă

Furnici cu creierul ars Aleargă în cerc la aprozar Să prindă rând la un vinars. Lucru banal, dacă nu bizar, De vreme ce furnicile aleargă, Să prindă o amărâtă fragă, Dupa miezul din

Venit la întâmplare, Pe cale de chist ovarian, Cu ochii mari către lume, Separ lumea în cercuri, În linii de intersecții vitale. Azi trec strada pe zebră Și văd femei frumoase, Mâine la fel,

Un telefon sună rece În ziduri de noapte Ecou al minții perverse E de bine sau rău ? Sună în cercuri de culoare În altă lume cu timp propriu Fără vrere de răspuns, De ce să schimbe starea

Cândva,aduceri aminte Te fac să rupi petale de timp Presărate pe cadre de frumusețe Reflexie a ce ai fi vrut să fie. De vrei să culegi flori de liliac Trebuie să vorbești cu ele Să nu le