Stefan Mircea

Nimic Alerg prea repede pe scara vieții Împiedicat câteodată de o treaptă lipsă, O treaptă de timp ascunsă Posibil, pusă special din vina sorții. Mă opresc în loc, în viitor Citind pe ziduri

Dacă florile de cireș ar vorbi, Ar spune lucruri neștiute, firești Niciodată în lumea asta, cu un răspuns.

De vreți cenușa să v-o dau, Nu știu oare cum să fac Răspândită la malul unui lac, Dată la peștii din larg, Sau bătută de vânt în praful lumii? Rămâne loc indeciziei, Ce vreți voi, ce vroiam

Nu sunteti veșnici, Erată: Dacii au luptat contra dușmanilor, nu a dacilor Nu aveau ordonanțe,doar iubire de nație Azi, pe radar te văd, auzit cum vorbești Îti dau doi lei și îti iau

Cu aere de cerneală boierească, Unduind alene țigarea de foi, Râsul spontan despre vrerile actuale Desenează un tablou livresc. Ascunzișul de simțiri îl integrează, Iubiri patimașe îl macină

Viața mea printre cercuri, E o viață în cerc bidirecțională, Încerc să număr punctele de inflexiune Cu schimbări ale suferinței viitoare Și nu ies la numărătoare, Decât cele trecute și cele

Cobor de pe trotuar și trec strada asimetric, Într-un loc marcat atemporal, Capăt al trăirilor în cerc, Repetitive,ireal de actuale. Trec lumea reală în două Prin poarta frământărilor

Mă sting încet , în cercul meu Sunt gol, fără fățărnicii adverse Eliberat de tot și toate, Nu aștept însă, trecerea să vină. Cândva, de va bate vântul în cercurile mele Poate voi fi eu, o

Sub piatra rece, care apasă, Gânduri uitate în lumea reală, Mă fac să tresar și să scot o coală de hârtie, Albă. Imaculată, fără răutate, de nimic pângărită, Care așteaptă cuvinte de

La cimitir sună telefonul, Răspund virtual, E o companie de telefoane nebună, Vrea să-și ofere serviciile extinse în noua lume. Întreb dacă pot să-mi dea un număr Să-i sun pe cei suferinzi ,

Suferința merge înaintea mașinii, Ea singură duce povara vremii, Pe cărări care numai coboară. Ei vin neîncrezători după ea, Ea numai pe jos, rugându-se Bolborosește cuvinte neștiute. Gata, au

Moartea are trei variante lumești, La trecerea pragului normalității, Prin transformarea sufletului uman din aer în fum, Vine ea la tine, te duci tu la ea și din eroare, Un accident…

Iarba nouă crescută după iarba uscată, Iarba veche apărută după iarba suavă, Un ritual de viață verde cu arome, Trăiri în cerc, repetitive. Să dai deoparte firele de iarbă, Ca pământul

Uit... uitarea trecutului în amintiri Și chiar privesc spre interior, fără greață. Mă revolt în sfera fără conținut, Ura e ridicată la apogeu, Sufletul e gol, fără comunicare. Iubirea de aproape

Ne naștem fără nimic, Cu suflet și speranță Gânduri ascunse din lumea trecută, Aduceri aminte spre un nou început. Sunt pregătit, nu-mi este teamă De furtuni, fulgere răsărite

Trec pe strada cu autobuzul 5 Printre șanțuri de canalizare Arunc mingea la întâmplare și văd Dacii în luptă cu romanii, Până când, într-un colț, mama veghează Să vin la masă, la

Dintr-un punct mare, într-o lume de puncte, Cuprinse în cercul evolutiv, A apărut un punct mic, adică eu. Rostogolit în zone nedefinite, fără culoare, Am învațat după alfabet intersecții de

Cred că pot să mor în liniște, Departe de toate relele, Cu un bilet de trecere între lumi, Plătit prin existența efemeră, Efort al egoismului impropriu. Cred că pot să trec alene, Fără să-mi

Dimineața din vis cu bile norocoase, Rostogolite pe scară de o treaptă interlopă, Aruncate la întâmplare de destin Văd lumea în schimbare. Prăbușire, vine sfârșitul Toți sunt corupți, hoții mai

Nu mi-e frică de fantome, De lucruri pe care le pot spune. Nu mi-e frică să mor Deși unii urcați cu pompa pe scară Așteaptă să ies din cercul meu Și să cad în Parlament, Unde sunt cei vorbiți

M-am gândit, martor la cărat apa Să arunc cercurile afară În drumul lor pe scurt, pe scară Încet, hopa,țopa. Sunt pline de idei toxice, Umplute în timp, cu lipsa de pământ Verificate în vie de

Într-o lume aiurea în picaj Cu lepre ucigașe la tot pasul, Dorind să ia atestatul de nebuni Și, culmea absolvind cu brio, Þi-e teamă să ieși pe stradă Că poate te lovește cascheta, În loc

Poate ultimul, cu ieșire din cerc Cu dorințe adânci de întoarcere, La mirosul reavăn de pământ Aruncat peste umăr de cei rămași, Aducere aminte la lumea nebună. Printre nori vezi cercurile

În cercuri fără margini sonore, Coaja de pâine arsă la soare, E premiul de foame amară Trudit când ieși afară. Dictatura virtuală înscrisă în cerc, Impune iubirea de sărăcie Printre cercuri