Zbaterea dintre lumi

V-ați gândit, dacă eu zic că sunt nebun, Să credeți că sunt, dar să nu știți? La ce sistem de referință vă raportați Să vedeți tarele normalului, Când ura între oameni Atinge sentimentele slăbite De lipsa vorbirii educate? Poate lumea prezentă gândește invers: Ce e rău, e bine, Moartea e mai bună decât viața, Iar a fi prost e mai util Decât a scrie deschis că inteligența E un surplus neglijabil La cerințele noii ere. Nu, nu slăvesc prostia, Dar trebuie să avem curajul Să le-o spunem celor care o au, Că, din păcate, nu e trecătoare. Minunea, ca stare de fapt, Reprezintă țelul suprem. Dar fantasmagoria existenței perene În aer, pe apă și într-un spațiu restrâns, Nu poate da drepturi de autor Pentru a-L înlocui pe Marele Creator. Într-o zonă atipică, mă zbat între lumi, Cu speranțe egale, că gândurile bune Nu au alternativa dezastrului dorit de zeii negri, Și lumina normală poate să se așeze Acolo unde îi este locul, Iar noi — să fim mai buni.