Costel Zăgan

Dragă Kitty moartea nu întârzie niciodată folosind la maximum toate căile de acces dar am prins-o cu toate că are o memorie fenomenală moartea-i analfabetă habar n-are să citească clandestin Dumnezeu

limba română lada cu nestemate fulger pe buze

Pași în iarba verde amurg sticlă de lampă ce culoare se crede iluzia ultima vampă Costel Zăgan

Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă rog Roma să mă-nchidă printr-o operă de artă Costel Zăgan

Lumea-i cu ochii și urechile pe mine să nu care cumva una să nu care cumva cealaltă însă eu îmi văd liniștit de treabă în ferma mea de cuvinte și fantome și nu mă pot abține și noaptea-s fericit

Cele mai frumoase lucruri nu-mi aparțin de pildă viața femeia cartea sau chiar Dumnezeu ultimul ceas de mână pierdut

În amurg scot găinile la păscut iarba le întâmpină cu verdele dat la maximum apoi bag stelele în poiată însă până dimineața învăț zadarnic îngerul de pază să cânte cucurigu

Mă plimb cu pașii grei de Iorga Doamne în ce veac am scris căci tăcerea-și acordează orga să mă trezesc din nou în vis Doamne în ce veac am scris pe treptele solarului liceu că-mi părea cartea

Dragă Kitty de durere îmi vine pur și simplu să tac dar toate cuvintele mă dor la ce-i bună poezia dacă nu mă poate vindeca de nimic sau de altceva de pildă de bucurie că necazuri cine nu are nu-i

Unii se întreabă alții nu răspund cântă fir de iarbă cât ecou-i rotund Alții nu răspund totuși încotro omule profund țipă dar mișto Totuși încotro cântă fir de iarbă verdele-i maro unii nu

Mă doare-n Europa mă doare-n Atlantic mă doare ce-a zis popa mă doare-n metru antic Mă doare în Atlantic și-n Asia mă doare mă doare că-s romantic ca un apus de soare Și-n Asia mă doare mă doare

Cu vioara toamnei vântul ne încântă sfâșiind din noapte stâncă după stâncă Fără aer gura caută cuvinte și se-aude clipa răscolind morminte Ochii sunt uscați nu mai văd nimic de pe cruce mâna abia o

Anna Frank nu-i colivie Anna Frank e porumbel fir-ar deznădejdea mie și doar drumul către el Anna Frank e porumbel Anna Frank pare izvor trupu-i uneori mișel de lene toate îl dor Anna Frank pare

Don Quijote-i pensionar însă nu și morile de vânt căci iluzia n-are hotar nici în cer nici pe pământ Unde-s morile de vânt unde-i sulița și scutul se-aud nopțile gemând soarele-i surdomutul Unde-i

Ce poezie frumoasă ești iubito te-aș învăța pe dinafară dar mă încurc mereu la sâni cuvintele au muguri pe la țară Ți-aș învăța pe dinafară și părul și gâtul și buricul și-ncotro neavând

Dragă Kitty aș vrea să-i scriu prin intermediul tău Annei Frank se poate căci lumea m-a exilat și pe mine cu tot cu poezie din fericire iar singurătatea care ne-a înfiat are grijă de noi ca de niște

Prea sus pământul prea jos e cerul stele de-a rândul măsoară misterul Costel Zăgan, Epigrame disponibile