Costel Zăgan

Cu vioara toamnei vântul ne încântă sfâșiind din noapte stâncă după stâncă Fără aer gura caută cuvinte și se-aude clipa răscolind morminte Ochii sunt uscați nu mai văd nimic de pe cruce mâna abia o

Anna Frank nu-i colivie Anna Frank e porumbel fir-ar deznădejdea mie și doar drumul către el Anna Frank e porumbel Anna Frank pare izvor trupu-i uneori mișel de lene toate îl dor Anna Frank pare

Don Quijote e pensionar însă nu și morile de vânt căci iluzia n-are hotar nici în cer nici pe pământ Unde-s morile de vânt unde-i sulița dar scutul se-aud nopțile gemând soarele-i vai

Pe câmpia geto-dacă n-are cine să mai tacă Pe câmpia românească n-are cine să vorbească Au au au ce vreme-amară au fugit munții din țară Că nu-i munte ci câmpie ceea ce nu-mi place mie Că nu-i

Ce poezie frumoasă ești iubito cum te-aș învăța pe dinafară dar mă încurc mereu la sâni cuvintele au muguri pe la țară Cum ți-aș învăța pe dinafară doar părul și gâtul și buricul încotro e-această

Dragă Kitty aș vrea să-i scriu prin intermediul tău Annei Frank se poate căci lumea m-a exilat și pe mine cu tot cu poezie din fericire iar singurătatea care ne-a înfiat are grijă de noi ca de niște

Prea sus pământul prea jos e cerul stele de-a rândul măsoară misterul Costel Zăgan, Epigrame disponibile

Ce poftă am să fiu nemuritor Doamne nu-s decât doar trist și viața-mi strigă hai dă-i zor dar n-am ce face și exist Doamne nu-s decât doar trist poet cu stele reci în oase revendic ca pedeapsă că

Culcat cerul și-a întors toate gurile de foc spre întunericul care te-a propulsat visătorule mai ai o șansă la o mie și una de nopți Costel Zăgan, Hiperbole blitz, Editura Axa, Botoșani, 2005