Atelier Literar

sunt creștin ortodox și exact așa gândesc trăiesc simt și grăiesc adevărat creștinismul a avut un învățător și o mulțime de profesori unii mai timizi și-au spus apostoli alții mai tupeiști

stau în rând după pâine și foamea mea se boltește tot mai sus se sprijină pe coaste neavând pe ce să cadă l-am dat jos pe Icar a ajuns prea departe înconjurase pământul în 81 de zile și tot nu

poate că tu respiri prin trandafiri și le transpiri veștejirea, poate, n-aș putea spune că te cunosc îndeajuns, încât să îți simt razele cum îmi pătrund, cu efect binefăcător, în sânge; ești doar

Am notat așa: - scrânciobul din curtea bunicii, unde abia te așteptam să te legeni. Te priveam fascinată. - chicote, împărțitul laptelui în mod egal, șușoteli. M-ai învățat să țin secret și mi-ai

S-a făcut seară pe nesimțite, așa cum se întâmplă mereu în octombrie, când lumina își pierde puterea și se retrage chilug de pe pereți. Am închis laptopul, iar închiderea lui a sunat ca o ușă

Iarna nu mai e ca atunci Când eram mică, iarna era altfel. Sau poate doar eu eram altfel, pentru că mă bucuram de zăpadă și așteptam prima ninsoare de parcă era ceva nou de fiecare dată. Ieșeam

14 ani. Liceu. Profu’ de română tinerel. M-am îndrăgostit, firește. Scriam poezii despre el și el mi le publica prin diverse reviste. Am ținut-o așa platonic vreo 2-3 ani. Vacanța de dinainte de

Ultima zi cu tine. Ultima zi de vară. Ultima noastră zi de vară împreună, la lac, așa cum ne știm noi. Cu o zi înainte să se împlinească un an de la toată nebunia aceea care ne-a schimbat

Cine poartă negură în suflet o va împrăștia, mai devreme sau mai târziu, și în jurul său. O va pune în cuvinte, în priviri, în judecăți și în felul în care vorbește despre oamenii care îi sunt

mi-a dăruit zeul trei puteri sacra judecată a înțelepciunii pe aceea hieromagică a iubirii și marea putere de a ierta pe înțelepții care nu iubesc pe iubăreții lipsiți de judecată și pe

Duminica are o mecanică perversă. Presiunea brută a zilelor de muncă este înlocuită de o formă mult mai parșivă de obligativitate: datoria de a te simți bine. Sistemul îți livrează iluzia timpului

Astăzi am abandonat definitiv fereastra care dă spre turnul de sticlă și m-am întors la propria-mi mașinărie cotidiană: ecranele de acasă, listele cu sarcini amânate și liniștea artificială a

Orașul s-a trezit cu același zgomot de șenile. Rutinei de ieri i s-a adăugat astăzi o peliculă groasă de mâzgă morală: am privit, de la nivelul trotuarului, spectacolul pur al parvenitismului și al

Orașul și-a reluat funcțiile reci, mecanice, complet golit de simbolic. Lumina de astăzi a fost albă, plată, o lumină de neon care nu mai decorează nimic și nu mai creează atmosfere. Absența ta s-a

Într-o miercuri cu gust de plumb și gutuie, mi-am prins degetele în balamaua ușii prin care mi-a ieșit sufletul — tunel cam îngust și prost iluminat pentru un eu cu un ego superlativ. Nu țineam

... viața, așa cum mi se întrevedea, nu-mi prea zâmbea, dar nici nu mă interesa, părea un joc pe care eu îmi doream să-l joc scriind, să fumez un ness tare și să scriu, boem, la biroul meu presărat

Astăzi, lumea nu a mai fost un asalt. Zgomotul străzii s-a retras de la sine, lăsând în urmă o liniște plată, fără relief. Am înțeles că resemnarea nu este o înfrângere, ci momentul în care încetezi