Atelier Literar

Duminica are o mecanică perversă. Presiunea brută a zilelor de muncă este înlocuită de o formă mult mai parșivă de obligativitate: datoria de a te simți bine. Sistemul îți livrează iluzia timpului

Astăzi am abandonat definitiv fereastra care dă spre turnul de sticlă și m-am întors la propria-mi mașinărie cotidiană: ecranele de acasă, listele cu sarcini amânate și liniștea artificială a

Orașul s-a trezit cu același zgomot de șenile. Rutinei de ieri i s-a adăugat astăzi o peliculă groasă de mâzgă morală: am privit, de la nivelul trotuarului, spectacolul pur al parvenitismului și al

Orașul și-a reluat funcțiile reci, mecanice, complet golit de simbolic. Lumina de astăzi a fost albă, plată, o lumină de neon care nu mai decorează nimic și nu mai creează atmosfere. Absența ta s-a

Într-o miercuri cu gust de plumb și gutuie, mi-am prins degetele în balamaua ușii prin care mi-a ieșit sufletul — tunel cam îngust și prost iluminat pentru un eu cu un ego superlativ. Nu țineam

... viața, așa cum mi se întrevedea, nu-mi prea zâmbea, dar nici nu mă interesa, părea un joc pe care eu îmi doream să-l joc scriind, să fumez un ness tare și să scriu, boem, la biroul meu presărat

Astăzi, lumea nu a mai fost un asalt. Zgomotul străzii s-a retras de la sine, lăsând în urmă o liniște plată, fără relief. Am înțeles că resemnarea nu este o înfrângere, ci momentul în care încetezi

Prima dimineață de după. Lumina a intrat în cameră fără să mai caute nimic; a căzut simplu, pe podeaua goală, ca un fapt împlinit. Am băut cafeaua în tăcere, privind aburul cum se ridică și se pierde

Fiecare om citește în felul lui, după cum sângele și carnea l-au construit. De aceea există atât de multe genuri literare, tot felul de cărți, cărțulii, broșuri, reviste, ziare, dicționare și câte

Furtuna s-a sfârșit, iar în urma ei a rămas o claritate rece, ca o dimineață de iarnă care începe să înghețe marginile lumii. Astăzi nu te mai strig în întuneric. Timpul, care zile la rând a fost o

Draga mea, Îți scriu de aici, de la marginea patului nostru, în timp ce te privesc cum dormi și aștept ca noaptea să se predea. Camera noastră a fost ore întregi o mare caldă, submersibilă, în care

Îți răspund acum, cu o întârziere de mai bine de doi ani, domnule colonel inginer Gheorghe Cândea. Acum când clopotul bate a moarte și te îndrepți către cer, să vezi cu ochii tăi , să te convingi

Altădată, azi "începea școala". Nu pot zice că școala mi-a fost foarte dragă. Ba chiar uram că vacanța cea lungă își cam băga picioarele în bălțile încă timide de pe strada deja galbenă de frunze.

se spune că dacă un Suflet se odihnește prea mult în gând se pierde închipuind fel și fel de lucruri care slujesc spre nimic în timp ce unii ezită, ceilalți vor crește Da' chiar și așa tot ce e

Există un lucru pe care îl înțelegi târziu despre viață: aproape niciodată nu ne este dor de locuri. Ne este dor de versiuni ale noastre care au locuit acolo. Ani de zile am crezut că mi-e dor de

Ce voi fi când nu voi mai fi? O să fiu apă? O să fiu soare sau aer? Toți ne gândim la viața de acum… Dar ce lăsăm în urmă? Ce lăsăm în ceilalți? Indiferență? Nostalgie? Iubire? Dor? Poate o

Pur și simplu am condus-o pe ultimul drum. Drumul dintre Neptun și Olimp. Am lăsat-o acolo, la fața locului. Loc cu verdeață. La terasa Oceanic, terasă cu oarecare ștaif, carele se gudură la

Anamneză: rochița colorată, sandalele prăfuite, cărăbușii de mai, depărtările. Iubirea. Toate sunt aranjate în rădvanul pe care un prinț, sosit la vremea potrivită, l-a împiedicat să se transforme în

ceva din răsărit cade pe cearșaful șifonat un gugustiuc cântă într-o lacrimă încă nu e război dar e singurătate încă nu e foamete dar aud elicoptere în micul meu oraș de provincie oricum nu ai mai