Irina Popa

Lasă noaptea să aștearnă Gândul meu în gândul tău, Să respire fără teamă Pân' la apogeu. Lasă-mi trupul să danseze, Mijloc în brațele tale, Cuprins între antiteze, Printre clipele reale. Lasă-mi

Scrie-mi pe piele emoții în vers, Pentru că-mi ești un întreg univers. Scrie-mi pe tâmple un altfel de imn, Ce rămâne în mine , să stiu ce insemn. Scrie-mi lumina ce cade-n priviri, Când ne găseam

N-am fost nicicând atât de vie Și nici atât de fără glas, Căci fericirea-mi ține mâna, Iar teama merge pas cu pas. Îmi fac din amândouă templu, Le las pe-amândouă să le simt, Să-mi fie amintirea

Am strâns în pumnul meu petale Din flori de infinit Și-am sărutat buzele tale Până la răsărit. Din pulpa lor îmi fac dulceață Să mi te pun pe pâine la un ceai Și-am sa te gust de dimineață Când

În mâinile noastre stau scrise povești, Ca niște râuri ascunse în piele, Linii ce vin din oameni iubiți Și merg mai departe prin tine. Uneori privești mâna ta simplă Și, fără să vrei, recunoști o

Mai taci? Mai cauți? Mai știi cum ai fost? Sau te-ascunzi iar în gânduri, plătind un vechi cost? Mai fugi iar de tine... ori începi să stai Și-ți spui în șoaptă: „chiar meriți, chiar poți, chiar

Cum și unde începe intimitatea? Eu cred că intimitatea se creează în complicitate din dorința de conectare, din curajul de a te lăsa descoperit și din curiozitatea de a descoperi, când mulți se

Tu ninge-mă cu flori de mai, În început fără sfârșit, Topește-mă cu dulcele „mai stai”, De brațe șoptit. Și lasă-mă să cad ușor, Și să țin ritm în respirații Să uit de timp, să uit de dor, Să fim

Imperfect și totuși firesc, În tot ce simt și în tot ce gândesc. Simplu e perfect, fără decor, Când adevărul nu cere sonor. Perfect spus, din tăceri adunat, Din ce n-a fost, dar s-a

Înainte să ne întâmplăm, te-am rugat să-mi alegi culoarea ochilor, iar tu m-ai rugat să-ți aleg mâinile. Și e minunat cum ochii și mâinile știu să sărute umbrele din cele mai întunecate colțuri ale

N-am început de sus, Dar nici nu m-am oprit acolo... Ce-a fost de spus, am spus Curat, ca pe un solo. Am fost mai jos de-atât, Unde nici vântul nu mai bate, Am fost si fără scut Și fără de

În orice arde, stă și frigul, În lacrimi crește un zâmbet blând, Și-n orice punct se naște drumul Pe care-l afli doar mergând. În ură doarme și iubirea, În bine stă ascuns și răul. Când mintea

De ce curgi, lacrimă curată? Cum îți păstrezi lumina bună? Ce vrei să îmi spui când, încă o dată, Curgem pe obraji roșii împreună? Eu nu te aud... nu te pot asculta, Dar unde poposești când viața