Emilia Bărari

Am adunat în mine atâtea bucăți din tine, încât au început să viseze în locul meu. Uneori le prind furișându-se în inima mea, ca să-i asculte ritmul. Apoi, speriate de tunetul găsit în mine, se joacă

Nu-ți strig numele de teamă că s-ar putea sparge de aer și poate n-aș ști să-i recompun lumina. Îl țin mai bine aici, unde răsari în fiecare zi între două respirații. Liniștea mă înconjoară cu

Ai rătăcit prin inimi strâmte, crezând că sunt ferestre deschise spre cer. Ți-ai desenat stelele pe răsărit, dar au pierit la primul orizont. Apoi ai auzit un foșnet pe buzele tale. Eram eu. Ți-am

Umeri goi sub cer de piatră Duc povara unui gând, Că de sus, din vârf de lume, Judecăm fără cuvânt. Vorba noastră mușcă-n carne, Fără să privim în jos, Și uităm că printre lacrimi Orice suflet e

Nu renunț la inima mea, chiar dacă respiră singură, la marginea tuturor cuvintelor. O să o port existând în lumina privirii tale. Nu renunț la partea din mine care a învățat iubirea privindu-ți