Jurnal
Cine poartă negură în suflet
2 min lectură·
Mediu
Cine poartă negură în suflet o va împrăștia, mai devreme sau mai târziu, și în jurul său.
O va pune în cuvinte, în priviri, în judecăți și în felul în care vorbește despre oamenii care îi sunt aproape.
Uneori, negura se ascunde chiar în spatele apropierii de tine. În lacrimile care caută mila, în îmbrățișările care caută protecție, în apropierea care urmărește un loc bun, un sprijin, un avantaj.
Stă aproape, privește, așteaptă și își construiește strategiile în liniște. Găsește un om bun, un om care nu bănuiește câtă întunecime poate purta cel de lângă el.
Și vrea să știe tot.Îți câștigă încrederea. Întreabă, cercetează, adună fiecare detaliu despre viața ta, despre iubirile tale, despre reușitele tale, despre câștigurile tale, despre oamenii pe care îi iubești și despre locurile în care te-ar putea durea.
Iar tu, deși viața te-a învățat multe și crezi că știi să citești oamenii, faci uneori greșeala de a-ți deschide inima.
Pentru că ai încredere. Când succesul altuia începe să doară, apropierea se poate transforma în control.
Invidia caută fisuri. Cuvintele devin arme. Lucrurile spuse cu încredere sunt răstălmăcite, peste ele se așază minciuni, iar apoi lovitura ajunge exact acolo unde doare cel mai tare.
Cel mai trist este când omul care face asta îți este aproape. Când îi deschizi ușa vieții tale, iar el folosește ceea ce a găsit acolo pentru a te doborî. Și poate reuși.
Poate să îndepărteze de lângă tine oameni cărora le-ai fi dat viața doar ca să-i știi fericiți. Poate să lase în urmă tăceri, rupturi și întrebări. Poate să lase un suflet răvășit, plin de dezamăgire, dar și cu o lecție pe care n-o va mai uita.
Pentru o vreme, poate chiar să creadă că a câștigat.
Dar orice victorie clădită pe invidie, manipulare și îndepărtarea oamenilor dragi este vremelnică.
Timpul așază lucrurile acolo unde trebuie.
Iar oamenii, mai devreme sau mai târziu, ajung să vadă cine a fost cu adevărat lângă ei și cine a purtat negura în suflet.
1052
1
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Emilia Bărari
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 331
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Emilia Bărari. “Cine poartă negură în suflet .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilia-barari/jurnal/14206049/cine-poarta-negura-in-sufletComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
