Pastișă la toamna care a venit

Anamneză: rochița colorată, sandalele prăfuite, cărăbușii de mai, depărtările. Iubirea. Toate sunt aranjate în rădvanul pe care un prinț, sosit la vremea potrivită, l-a împiedicat să se transforme în dovleac, la miez de noapte. Trecutul are contur. Apoi, timpul se schimbă și noi ne recreăm: altă rochiță, altă Iubire, alt prinț venit să salveze alt rădvan și să-l transforme-n diamant. La fel pe deget și la fel în păr. Și la fel pe rochia albă-albă. Redundant? Mai degrabă senzația de actual, asupra unui timp care a fost și reînvie, unic - totuși - de fiecare dată (madlena). O poveste ce rezumă în ea omenirea și ne îndeamnă să renunțăm la hotarul imaginat între adevăr și mit. Și să ne dorim o lume fără oglinzi, în care să ne recunoaștem după ceea ce suntem în interior. Să ne identificăm cu ceea ce simțim. Pentru că Dragostea este singurul lucru care contează.