Poezie
Departe, lângă noi
1 min lectură·
Mediu
Unde se duc mamele când îmbătrânesc și
ne privesc cu ochi nedumeriți:
cine este străinul acesta
unde
este copilul care se ghemuia în brațele mele
când viața începea să se rostogolească peste el?
La ce se gândesc mamele
bătrâne
când își îndreaptă ochii tulburi spre cer
și zâmbesc
cu buze moi și subțiri
icoane vii împăienjenite de ani peste care mai așezăm
din vreme în vreme
câte un sărut?
Ce să le dăruim bătrânelor noastre mame
când
totul
este
prea
puțin
și orice am face
tinerețea pe care le-am furat-o nu le-o mai putem aduce înapoi?
Poate
când îmbătrânesc
mamele se duc într-o lume a lor
unde se întâlnesc cu noi
copiii care le-am fost
ne iau pentru ultima dată în brațe
ne mângâie
și ne asigură că totul va fi așa cum ne-au promis cândva
apoi ne lasă jos
ne privesc în tăcere și
din aripile care le cresc ne așează în palme câte un fulg.
Împăcate
se înalță pur și simplu.
În timp ce noi
copleșiți de atâta viață
uităm să le facem cu mâna.
0117
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Elisabeta Graur
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 178
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 39
- Actualizat
Cum sa citezi
Elisabeta Graur. “Departe, lângă noi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elisabeta-graur/poezie/14206210/departe-langa-noiComentarii (1)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
Mamele nu îmbătrânesc, doar noi ne trecem aiurea!
0
