William Shakespeare

Să te aseamăn cu o zi de vară? Tu ești mai dulce și surîzi mai blînd! În Mai e vînt și mugurii-i doboară Și timpul verii trece prea

Age and Youth by Willianm Shakespeare Crabbed age and youth Cannot live together; Youth is full of pleasure Age is full of care; Youth like

Ea jura ca-i din adevar, icoana si eu o cred, desi minciuna-i simt, ma vede june fara de prihana neinvatat cu-al lumii vested jind. Ma crede

Să mor aș vrea, sătul de toate eu, Să nu mai văd zdrobite crezuri iară, Nici vrednici în mizerie mereu Și nici sărmani în haine de

In mine vezi tu anotimpul cậnd Foi galbene pe crengi murind se zbat, Pe arcul lor in geruri tremurậnd Vechi coruri unde păsări au

Pe cinstea mea, nu ochii-mi te iubesc, ei ce te știu părelnică, nătîngă, doar inima, ce ei disprețuiesc înnebunită-i gata să răsfrîngă. Auzul,

A iernii mână n-o lăsa să strice, nedistilat, al verii tale chip pân’să teajungă gheara neferice, ți-adună dulcele aromat în șip că-i bucuros

Noi doi, da-mi drept s-o spun, ramanem doi, Chiar daca una dragostea ne face. Asa port singur pata de noroi Pe care s-o-mpartim nici nu mi-ar

Aramă, piatră, nesfârșită mare sunt în puterea morții ne-nțelese, cum ar putea tiparele de floare plăpânda frumusețe s-o păstreze? Duhul de

iubit-o cita lume-i intre noi numaratori de ploi din doi in doi si dintr-un ochi de dor necunoscut cite zapezi pe buze ti-au crescut asculta-ma

Mărturisesc: e-al tău și eu de-asemeni Chezașa ție mi-am lăsat voința. Mi-aș renega cuvântul de-ai să semeni Iertarea-n jur și-aș re\'ntregi

William Shakespeare Sonnet CV Let not my love be called idolatry Nor my beloved as an idol show, Since all alike my songs and

Sub pleoape nu i se ascunde-un soare, Mărgeanul de pe buze i-a pălit, De-i albă neaua, sânul ei îmi pare Posomorât iar păru-i -

Unirea sufletelor mari nu are Hotar, iubirea nu-i iubire dacă Se schimbă cînd întîmpină schimbare Sau cînd se pleacă celui care

Observă-te-n oglindă și spune-ntruchipării Că-i timpul de-o schimbare-n a rotunjimii dramă; Acea remodelare stă-n infinitul zării Ademenind

Tu vezi în mine anotimpul când Pierită frunza, galbenă și rară, În ceața rece-atârnă tremurând Pe crengi ca-n strane-n care veri

De ce nu cauți cea mai bună cale Să-nfrîngi tiranul timp ? De ce te pleci Și nu pui stavilă căderii tale Tăria ta, ci versurile-mi seci

Când patruzeci de ierni îți asaltează A ta sprânceană, bând din frumusețe, Podoaba tinereții - meditează - Va tremura ca buruieni răzlețe: Și

Ia-mi dragostele, dragul meu, ia-mi tot ! Ce vei avea mai mult ca înainte ? Eu n-am iubit nicicînd, de-aceea pot Să-ți dărui toată dragostea

Tir\'d with all these, for restful death I cry: As, to behold desert a beggar born, And needy nothing trimm\'d in jollity, And purest faith

Sătul de toate, caut tihna morții, Să nu mai văd slăvit pe cel nemernic, Și pe sărac cerșind în fața porții, Și pe cel rău hulind pe cel

Frumoasele ființe ne-or crește bunăstarea, Când n-o să moară fala întruchipării-n roze; La fel ca desfrânatul, ar îmbrăca paloarea Urmașul său

In primavara ta mi-ai fost departe pe cind Aprilie-ncerca nocturn un duh al tineretii sa desarte si se-nsotea in danturi cu Saturn. Nici tril

Cînd mă gîndesc că orișice răsare Stă doar o clipă în desăvîrșire, Că tot ce poartă scena asta mare E-nrîurit de-a stelelor rotire ; Cînd

Nici marmori, nici morminte princiare Nu vor trăi cît versul meu puternic ; În miezul lui vei străluci mai tare Decît în piatră sub un timp

Privește-ți chipul răsturnat în unda Oglinzii reci și-ascultă cum te chiamă, Să-l re\'noiești că să-ți plătești dobânda În lume iar, o neferice

Nu cred în piedici puse de noroc Unirii sufletelor mari- iubirea, Iubire nu-i de-i face silei loc Trădării răspunzând cu părăsirea. Oo, nu!

La despărțire, irisul, spre minte S-a reîntors și visul mi-l veghează; Juma\'te-nchis, se străduie cuminte Să mai arunce-n juru-mi câte-o

De ce-ai cărat, risipitoare undă, O moștenire-a frumuseții-n spate? Când a naturii lege se afundă În inimi dezgolite și curate: De ce-abuzezi,

Săpând adânc, din cronici anonime, Dezgrop ființe magice de ieri Și din frumoasele-epopei în rime, Domnițele și chipeși cavaleri. Văd pe

Când reazim te visam, știam că scrisul din harul tău își trage-al lui noroc dar azi în vers port toamna și plictisul și muza altora le lasă

Cum valurile cresc peste prundisuri minute curg spre moarte-n zbor nebun, locul si-l lasa fara ocolisuri celor din urma, care le rapun. Te nasti

Dacă ar fi esența cărnii gândul, Nu m-ar opri distanțele mârșave, Ci le-aș străbate surâzând ca vântul Ce-adunce-n portul tău iubit epave; Nu

Același timp ce-și toarce filigranul, -Chenar privirii ce-a-nrobit priviri- Va fi să fie pentru ea tiranul Ucigători de nuri și

FROM off a hill whose concave womb re-worded A plaintful story from a sistering vale, My spirits to attend this double voice accorded, And down I

De ce ți-e teamă de-ochii de vădană Înlăcrimați și ești atât de laș? Vei fi jelit căci vei lăsa o rană În lume de-ai să mori fără urmași. Vei

Privește-te în ochi: o față nouă De-ai modela, când asta se destramă, Te vei găsi la fel în amândouă; Nefericești o viitoare mamă, De mai

Însingurat, n-O mai invoc cu teamă În ajutor la fiecare vers, Căci ritmul grațios mi se destramă Și dorul d-Euterpe mi s-a sters. De-acum,

Să nu iubești pe nimeni, e-o rușine Cînd ești în dăruiri nestăvilit ! Mulți te iubesc, o știi destul de bine ; În schimb, că nu

Iubirea-mi n-o numiți idolatrie Iar pe cel drag să nu-l priviți ca zeu, Dacă în cînt și-n lauda mea vie Făptura sa o preamăresc

Iubind, pacatuiesc; urand, esti sfanta, alungi nelegiuirea indragirii dar masurandu-ne gasesc ca-i blanda si-i dulce vina mea, un fruct al

Nu, dragostea nu-mi e idolatrie cel ce mi-e drag nu-i idol nicidecum, la fel mi-e cantecul si-i dat sa fie doar unuia-nchinat, oricand,

Iubirea mea de-ar fi copil de rege, Ar fi pripasul soartei, slujitor Iubit de timp sau frînt de aspra-i lege, Boz între bozi sau floare între

SONETUL IV Cînd risipești al frumuseții har De ce-l reverși numai asupra ta ? Nu dă Natura, împrumută, doar, Și darnică fiind, la fel te

Regretul nu-i că ea îți aparține, Iar eu revărs prinosul de iubire, Ci este-acela că și ea pe tine A pus gingaș de-a pururi stăpânire. Iubirii

SONETUL I Frumoasele făpturi le vrem sporite Să n-aibă floarea frumuseții moarte ; Cînd vor pieri, cu vremea, ofilite, Urmașul

O, tu, copile drag care supui Și schimbătorul timp și coasa lui, Trecînd prin ani, tu tot mai mîndru pari Și cei din jur apun ca să

Iubindu-ti ochii-n care se rasfrange privirea mea, de ei compatimita ii vad, in negru, cum incearca-a plange cu mila tandra, inima-mi

De vrei să mă urăști, urăște-mă acum, Cậnd toata lumea impotriva-mi sare, Slujește-i ura, pleacă-mă oricum, Fii pentru jertfa ta făr’ de

Iubirea mea de-ar fi copil de rege, Ar fi pripasul soartei, slujitor Iubit de timp sau frînt de aspra-i lege, Boz între bozi sau floare între

Am dojenit aseară timpuria Violă-n floare: \"Dulcele parfum, Mi l-ai răpit, hoț tandru!\" iar mândria În mine-am îngropat-o de acum. Neprihănitul

Fii josnic, josnic de esti socotit a fi sau a nu fi pot fi tot una cand bucuria ta s-a naruit cand cei din jur i-adauga minciuna! De ce

Priceperea nu mi-o adun din stele Și totuși parcă-s astrolog un pic, Deși nu știu nici bune și nici rele, Nici plăgi, nici mersul vremii să

A fi netrebnic e mai drept decît A nu fi, cînd porți vina fără vină, Cînd unii oameni te privesc urît, Să-ți facă mulțumirea mai

N-o să te lauzi, vreme, niciodat’ Că eu mă schimb ; a tale piramide Nici noi nu-mi par, nici n-au nimic ciudat ; Veștmîntul lor același lut

De văduva ce te-o jeli porți teama De-ți mistui viața-n cruntă sihăstrie ? O, dacă mori fără urmași ia seama : Vei fi de-o lume

Cînd văd în hronicul de altădată Slăvindu-se trecute frumuseți, În stihuri vechi domnițe lăudate Și cavalerii chipeși și semeți, Atunci

HAMLET DRAMATIS PERSONAE (PAGINA 1) CLAUDIUS king of Denmark. (KING CLAUDIUS:) HAMLET son to the late, and nephew to the present

Ce-am folosit ținînd de baldachin, Fiind slăvit după înfățișare Sau înălțînd spre timpii care vin O temelie-atît de trecătoare ? Și ce

SONETUL I Frumoasele făpturi le vrem sporite Să n-aibă floarea frumuseții moarte ; Cînd vor pieri, cu vremea, ofilite, Urmașul

Ce leac baui din lacrima de stima curgand prin filtre diavolesti, din frig? Mi-e spaima vis si visul spaime-anima si pierd cand sunt aproape de

De nu e nou nimic și tot ce este-a Mai fost cîndva, o, mintea cum se minte ! Născînd idei în zilele acestea Ea naște-un prunc născut mai

Cei ce-ar putea răni, dar nu-ți fac rană, Și nu sînt cruzi chiar cînd ne par cumpliți, Cei ce, clintind pe toți, rămîn de stană Și nu se

Rechem în iarna dulcilor tăceri, Speranțe rătăcite în trecut Și-l plâng cu lacrimi noi pe cel de ieri, Ce prin deșertul vieții s-a pierdut, Iar

Pe cît de iute cazi, vei crește Prin cel în care urmele-ți rămîn Și-n sîngele ce-l dărui tinerește Vei dăinui și cînd vei fi

No longer mourn for me when I am dead Then you shall hear the surly sullen bell Give warning to the world that I am fled From this vile world,

De ce mi-e versul fără strălucire, Mereu același și nemlădiat ? De ce nu prind c-o singură privire Podoabe noi într-un mănunchi curat ? De

Cînd voi fi mort să plîngi doar cît vor bate, Tînguitoare, clopotele mari, Vestind că schimb o lume de păcate Cu lumea viermilor și mai

SONETUL I Frumoasele făpturi le vrem sporite Să n-aibă floarea frumuseții moarte ; Cînd vor pieri, cu vremea, ofilite, Urmașul

SONETUL IV Cînd risipești al frumuseții har De ce-l reverși numai asupra ta ? Nu dă Natura, împrumută, doar, Și darnică fiind, la fel te

Unthrifty loveliness, why dost thou spend Upon thyself thy beauty\'s legacy? Nature\'s bequest gives nothing but doth lend, And being frank she

Că ești vorbit de rău, n-ai nici o vină, Doar bîrfa rîde pururi de cel pur ; Podoaba frumuseții învenină Pe corb chiar dacă zboară în

De dragostea de sine-i stapanita fiinta mea, orice cotlon din mine, nu-i leac s-o mantuie, e zidita in invelisul inimii prea-pline. Nu-i chip mai

Cei care-și cred norocul tors de stele Să-și poarte cin și nume cu trufie ! Îndepărtat prin soarta mea de ele, Destinu-n taină preț mai

Cand stors de vlaga trag catre-asternutul Ce-i plata dulce-a trudei dupa drum, Alt drum isi afla-n mine inceputul: De-mi zace trupul, mintea-mi

De ce mi-e stihul fara straluciri, lipsit de mladiere si schimbare? De ce nu-mi lunec sterpele priviri spre-a mestesugului prea grea lucrare? De

Induction, Scene I SCENE I. Before an alehouse on a heath. Enter Hostess and SLY SLY I\'ll pheeze you, in faith. Hostess A pair of

What is your substance, whereof are you made, That millions of strange shadows on you tend? Since every one hath, every one, one shade, And you,

HAMLET DRAMATIS PERSONAE (PAGINA 2) ACT I SCENE II A room of state in the castle. [Enter KING CLAUDIUS, QUEEN GERTRUDE,

HAMLET DRAMATIS PERSONAE (PAGINA 8) ACT IV SCENE VI Another room in the castle. [Enter HORATIO and a Servant] HORATIO What

Nu-s ochii Doamnei mele rupți din soare Nici roșul de pe buze nu-i mărgean; Omătu-i alb, dar sînu-i oacheș pare, Iar negrul păr sîrmos, ca de

HAMLET DRAMATIS PERSONAE (PAGINA 7) ACT IV SCENE II Another room in the castle. [Enter HAMLET] HAMLET Safely

Pe suflet, ca pe-o pânză, cu penelul, Eu te-am răpit pe veci închipuirii, Ca să-mi admir prin trupul-ramă, țelul Duios din perspectivele

HAMLET DRAMATIS PERSONAE (PAGINA 4) ACT II SCENE I A room in POLONIUS\' house. [Enter POLONIUS and REYNALDO] LORD

HAMLET DRAMATIS PERSONAE (PAGINA 5) ACT III SCENE I A room in the castle. [Enter KING CLAUDIUS, QUEEN GERTRUDE,

HAMLET DRAMATIS PERSONAE (PAGINA 3) ACT I SCENE III A room in Polonius\' house. [Enter LAERTES and OPHELIA] LAERTES My

A fi sau a nu fi. E intrebarea ! Mai bine e sa suferi stoic soarta Ce-ti sta-mpotriva cu sageti si pietre, Ori sa infrunti acest ocean

S-arati ca majestatea-i majestate, Zi – ziua, noapte – noaptea, timpul – timp, Ar fi sa pierdem ziua, noaptea, timpul. Si cum

Sa nu dai glas, nu, gandurilor tale; Din gand nechibzuit sa nu faci fapta; Sa fii prietenos, dar nu vulgar; Prietenii, daca i-ai

In ceea ce priveste hrana, doar viermele e singuru-mparat. Vedeti, noi ingrasam toate celelalte animale ca sa ne ingrase pe noi, si noi ne ingrasam

When forty winters shall besiege thy brow And dig deep trenches in thy beauty\'s field, The youth\'s proud livery, so gazed on now, Will be a

From fairest creatures we desire increase, That thereby beauty\'s rose might never die, But as the riper should by time decease, His tender heir

ACT II. Scene I. A lane by the wall of Capulet\'s orchard. Enter Romeo alone. Rom. Can I go forward when my heart is here? Turn back,

Unthrifty loveliness, why dost thou spend Upon thyself thy beauty\'s legacy? Nature\'s bequest gives nothing, but doth lend, And being frank, she

Look in thy glass, and tell the face thou viewest Now is the time that face should form another; Whose fresh repair if now thou not renewest, Thou

Those hours, that with gentle work did frame The lovely gaze where every eye doth dwell, Will play the tyrants to the very same And that unfair

Lo! in the orient when the gracoius light Lifts up his burning head, each under eye Doth homage to his new-apperaing sight, Serving with looks his

Then let not winter\'s ragged hand deface In thee thy summer, ere thou be distill\'d: Make sweet some vial; treasure thou some place With

So are you to my thoughts as food to life, Or as sweet-season\'d showers are to the ground; And for the peace of you I hold such strife As \'twixt

Blow, blow, thou winter wind, Thou art not so unkind As man\'s ingratitude; Thy tooth is not so keen, Because thou art not seen,

My love is strengthened, though more weak in seeming; I love not less, though less the show appear; That love is merchandized, whose rich

Music to hear, why hear\'st thou music sadly? Sweets with sweets war not, joy delights in joy: Why loves thou that which thou receivest not

Is it for fear to wet a widow\'s eye That thou consum\'st thyself in single life? Ah! If thou issuless shalt hap to die, The world will wail thee,

All the world\'s a stage, And all the men and women merely players; They have their exits and their entrances, And one man in his time plays many

But, lo! from forth a copse that neighbours by, A breeding jennet, lusty, young, and proud, Adonis\' trampling courser doth espy, And forth she

Il mio occhio s\'è fatto pittore ed ha tracciato L\'immagine tua bella sul quadro del mio cuore; il mio corpo è cornice in cui è

Dramatis Personae Chorus. Escalus, Prince of Verona. Paris, a young Count, kinsman to the Prince. Montague, heads of two houses at

Shall I compare thee to a summer\'s day? Thou art more lovely and more temperate: Rough winds do shake the darling buds of May, And summer\'s

Say that thou didst forsake me for some fault, And I will comment upon that offence: Speak of my lameness, and I straight will halt, Against thy

My love is as a fever longing still, For that which longer nurseth the disease; Feeding on that which doth preserve the ill, The uncertain sickly

Why is my verse so barren of new pride, So far from variation or quick change? Why with the time do I not glance aside To new-found methods, and

ACT V. Scene I. Mantua. A street. Enter Romeo. Rom. If I may trust the flattering truth of sleep My dreams presage some joyful news at