Sonetul LXXI
de William Shakespeare(2005)
1 min lectură
Mediu
Cînd voi fi mort să plîngi doar cît vor bate,
Tînguitoare, clopotele mari,
Vestind că schimb o lume de păcate
Cu lumea viermilor și mai murdari.
De vei citi cîndva aceste rînduri
Nu-ți aminti ce mînă le-a-nșirat ;
Iubindu-te, mai bine-ți ies din gînduri
Decît să fii de-a pururi întristat.
O, dacă versu-mi o să-l vezi anume
Cînd poate voi fi una cu pămîntul,
Să n-amintești și de sărmanu-mi nume
Ci dă-i iubirii lîngă el mormîntul.
Ca nu cumva ceilalți, fără rușine,
Să rîdă cînd vei plînge după mine !