Să te aseamăn cu o zi de vară? Tu ești mai dulce și surîzi mai blînd! În Mai e vînt și mugurii-i doboară Și timpul verii trece prea

Age and Youth by Willianm Shakespeare Crabbed age and youth Cannot live together; Youth is full of pleasure Age is full of care; Youth like

Ea jura ca-i din adevar, icoana si eu o cred, desi minciuna-i simt, ma vede june fara de prihana neinvatat cu-al lumii vested jind. Ma crede

Să mor aș vrea, sătul de toate eu, Să nu mai văd zdrobite crezuri iară, Nici vrednici în mizerie mereu Și nici sărmani în haine de

In mine vezi tu anotimpul cậnd Foi galbene pe crengi murind se zbat, Pe arcul lor in geruri tremurậnd Vechi coruri unde păsări au

Pe cinstea mea, nu ochii-mi te iubesc, ei ce te știu părelnică, nătîngă, doar inima, ce ei disprețuiesc înnebunită-i gata să răsfrîngă. Auzul,

A iernii mână n-o lăsa să strice, nedistilat, al verii tale chip pân’să teajungă gheara neferice, ți-adună dulcele aromat în șip că-i bucuros

Noi doi, da-mi drept s-o spun, ramanem doi, Chiar daca una dragostea ne face. Asa port singur pata de noroi Pe care s-o-mpartim nici nu mi-ar

Aramă, piatră, nesfârșită mare sunt în puterea morții ne-nțelese, cum ar putea tiparele de floare plăpânda frumusețe s-o păstreze? Duhul de

iubit-o cita lume-i intre noi numaratori de ploi din doi in doi si dintr-un ochi de dor necunoscut cite zapezi pe buze ti-au crescut asculta-ma

Mărturisesc: e-al tău și eu de-asemeni Chezașa ție mi-am lăsat voința. Mi-aș renega cuvântul de-ai să semeni Iertarea-n jur și-aș re\'ntregi

William Shakespeare Sonnet CV Let not my love be called idolatry Nor my beloved as an idol show, Since all alike my songs and

Sub pleoape nu i se ascunde-un soare, Mărgeanul de pe buze i-a pălit, De-i albă neaua, sânul ei îmi pare Posomorât iar păru-i -

Unirea sufletelor mari nu are Hotar, iubirea nu-i iubire dacă Se schimbă cînd întîmpină schimbare Sau cînd se pleacă celui care

When forty winters shall besiege thy brow And dig deep trenches in thy beauty\'s field, The youth\'s proud livery, so gazed on now, Will be a

From fairest creatures we desire increase, That thereby beauty\'s rose might never die, But as the riper should by time decease, His tender heir

ACT II. Scene I. A lane by the wall of Capulet\'s orchard. Enter Romeo alone. Rom. Can I go forward when my heart is here? Turn back,

Unthrifty loveliness, why dost thou spend Upon thyself thy beauty\'s legacy? Nature\'s bequest gives nothing, but doth lend, And being frank, she

Look in thy glass, and tell the face thou viewest Now is the time that face should form another; Whose fresh repair if now thou not renewest, Thou

Those hours, that with gentle work did frame The lovely gaze where every eye doth dwell, Will play the tyrants to the very same And that unfair

Lo! in the orient when the gracoius light Lifts up his burning head, each under eye Doth homage to his new-apperaing sight, Serving with looks his

Then let not winter\'s ragged hand deface In thee thy summer, ere thou be distill\'d: Make sweet some vial; treasure thou some place With

So are you to my thoughts as food to life, Or as sweet-season\'d showers are to the ground; And for the peace of you I hold such strife As \'twixt

Blow, blow, thou winter wind, Thou art not so unkind As man\'s ingratitude; Thy tooth is not so keen, Because thou art not seen,