Să mor aș vrea, sătul de toate eu, Să nu mai văd zdrobite crezuri iară, Nici vrednici în mizerie mereu Și nici sărmani în haine de

Mărturisesc: e-al tău și eu de-asemeni Chezașa ție mi-am lăsat voința. Mi-aș renega cuvântul de-ai să semeni Iertarea-n jur și-aș re\'ntregi

Sub pleoape nu i se ascunde-un soare, Mărgeanul de pe buze i-a pălit, De-i albă neaua, sânul ei îmi pare Posomorât iar păru-i -

Observă-te-n oglindă și spune-ntruchipării Că-i timpul de-o schimbare-n a rotunjimii dramă; Acea remodelare stă-n infinitul zării Ademenind

Când patruzeci de ierni îți asaltează A ta sprânceană, bând din frumusețe, Podoaba tinereții - meditează - Va tremura ca buruieni răzlețe: Și

Frumoasele ființe ne-or crește bunăstarea, Când n-o să moară fala întruchipării-n roze; La fel ca desfrânatul, ar îmbrăca paloarea Urmașul său

Privește-ți chipul răsturnat în unda Oglinzii reci și-ascultă cum te chiamă, Să-l re\'noiești că să-ți plătești dobânda În lume iar, o neferice

La despărțire, irisul, spre minte S-a reîntors și visul mi-l veghează; Juma\'te-nchis, se străduie cuminte Să mai arunce-n juru-mi câte-o

De ce-ai cărat, risipitoare undă, O moștenire-a frumuseții-n spate? Când a naturii lege se afundă În inimi dezgolite și curate: De ce-abuzezi,

Când reazim te visam, știam că scrisul din harul tău își trage-al lui noroc dar azi în vers port toamna și plictisul și muza altora le lasă

Dacă ar fi esența cărnii gândul, Nu m-ar opri distanțele mârșave, Ci le-aș străbate surâzând ca vântul Ce-adunce-n portul tău iubit epave; Nu

Privește-te în ochi: o față nouă De-ai modela, când asta se destramă, Te vei găsi la fel în amândouă; Nefericești o viitoare mamă, De mai

Însingurat, n-O mai invoc cu teamă În ajutor la fiecare vers, Căci ritmul grațios mi se destramă Și dorul d-Euterpe mi s-a sters. De-acum,

Regretul nu-i că ea îți aparține, Iar eu revărs prinosul de iubire, Ci este-acela că și ea pe tine A pus gingaș de-a pururi stăpânire. Iubirii

Am dojenit aseară timpuria Violă-n floare: \"Dulcele parfum, Mi l-ai răpit, hoț tandru!\" iar mândria În mine-am îngropat-o de acum. Neprihănitul

Trista substanța-a cărnii de-ar fi gând păgubitoarele hotare-aș trece în ciuda depărtării, aducând faptura ta ce-n alte zări petrece. N-ar fi

Să te asemăn cu o zi de vară? Tu ai un chip mai gingaș, mai senin Vânt aspru-n mai flori tinere doboară Și-arenda verii ține prea

So are you to my thoughts as food to life, Or as sweet-season\'d showers are to the ground; And for the peace of you I hold such strife As \'twixt

My love is strengthened, though more weak in seeming; I love not less, though less the show appear; That love is merchandized, whose rich

Shall I compare thee to a summer\'s day? Thou art more lovely and more temperate: Rough winds do shake the darling buds of May, And summer\'s

Say that thou didst forsake me for some fault, And I will comment upon that offence: Speak of my lameness, and I straight will halt, Against thy

My love is as a fever longing still, For that which longer nurseth the disease; Feeding on that which doth preserve the ill, The uncertain sickly

Why is my verse so barren of new pride, So far from variation or quick change? Why with the time do I not glance aside To new-found methods, and

That time of year thou mayst in me behold When yellow leaves, or none, or few, do hang Upon those boughs which shake against the cold, Bare