Sonet XLII
de William Shakespeare(2008)
2 min lectură
Mediu
Regretul nu-i că ea îți aparține,
Iar eu revărs prinosul de iubire,
Ci este-acela că și ea pe tine
A pus gingaș de-a pururi stăpânire.
Iubirii voastre nu-i găsesc acuze;
Deși-o-ndrăgești știind căt mi-e de dragă
Și-amorul ei împărtășit abuz e,
Încuvi\'nțez și iert tot ce vă leagă.
Dacă te pierd, o alta te căștigă,
Pe ea de-o las, prietenu-o găsește,
Voi împreună, însă mi-este frică
C-o să îmi smulgeți inima cu-n clește.
De tu îmi ești reflexia în undă
Și ea-n amor cu mine te confundă.
Sonet XLII de William Shakespeare
That thou hast her it is not all my grief,
And yet it may be said I loved her dearly;
That she hath thee is of my wailing chief,
A loss in love that touches me more nearly.
Loving offenders thus I will excuse ye:
Thou dost love her, because thou know\'st I love her;
And for my sake even so doth she abuse me,
Suffering my friend for my sake to approve her.
If I lose thee, my loss is my love\'s gain,
And losing her, my friend hath found that loss;
Both find each other, and I lose both twain,
And both for my sake lay on me this cross:
But here\'s the joy; my friend and I are one;
Sweet flattery! then she loves but me alone.