Sonet IV
de William Shakespeare(2008)
1 min lectură
Mediu
De ce-ai cărat, risipitoare undă,
O moștenire-a frumuseții-n spate?
Când a naturii lege se afundă
În inimi dezgolite și curate:
De ce-abuzezi, zgârcenie nebună,
De bogația ce n-ai dat-o încă?
De ce, zaraf netrebnic, cânți în strună
Esențelor ce-n moarte se aruncă?
Purta-vei singur sufletul și fala
Și-ți vei minți încântătorul sine:
Atunci când firea-ți va chema răceala
Cum vei răspunde... dur sau cu rușine?
Cu tine, frumusețea-ți, îngropată
Să fie-ar trebui ca niciodată.
Unthrifty loveliness, why dost thou spend
Upon thy self thy beauty\'s legacy?
Nature\'s bequest gives nothing, but doth lend,
And being frank she lends to those are free:
Then, beauteous niggard, why dost thou abuse
The bounteous largess given thee to give?
Profitless usurer, why dost thou use
So great a sum of sums, yet canst not live?
For having traffic with thy self alone,
Thou of thy self thy sweet self dost deceive:
Then how when nature calls thee to be gone,
What acceptable audit canst thou leave?
Thy unused beauty must be tombed with thee,
Which, used, lives th\' executor to be.