Sonetul XXV
de William Shakespeare(2005)
1 min lectură
Mediu
Cei care-și cred norocul tors de stele
Să-și poarte cin și nume cu trufie !
Îndepărtat prin soarta mea de ele,
Destinu-n taină preț mai mare-mi scrie.
Cei răsfățați de domni sînt plini de sine
Și luminoși ca floarea-n zi cu soare ;
Dar cînd se-ncruntă ochiul care-i ține
În raza lui, trufia lor dispare.
Viteazului vestit în mii de lupte,
Dacă-i înfrînt o dată și-a căzut,
Din cartea slavei filele-i sînt rupte
Și i se uită trudnicul trecut.
Sînt fericit : iubesc și sînt iubit
Și, neclintind pe nimeni, nu-s clintit !