Emily Dickinson

Eu Nimeni sunt! Tu cine ești? Se știe? Ori poate Nimeni ești asemeni Mie? Suntem deci o pereche? Taci, nu spune! Pe dată ar afla o întreagă

Apa se învață prin sete. Þărmul - prin Mările în urmă lăsate. Suferința - prin dureri încercate - Pacea - prin bătălii și dovezi - Prin

Doriți Vară? Gustați-o pe a noastră. Mirodenii? De aici cumpărați! Suferiți? De fierbințeli avem boabe! De oboseală! Permisii de puf să

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Socoate cănile din zori - și după Să-mi spui cu Rouă câte-s pline, Și dimineața cît se-ntinde - Cînd

După o mare durere, urmează nepăsarea - Nervii-s solemni asemeni Criptelor în Cimitire - Inima împietrită se-ntreabă - Eu am îndurat De

Am simțit o Înmormîntare în Creier, Bocitoare se jeleau neîncetat Umblînd - de colo colo - pînă cînd Și Judecata mi-au întunecat Iar cînd

Cunosc vieți, de care m-aș lipsi Cu Bucurie - Și altele - în care absența unei clipe E cît o veșnicie Din ultimele - sînt puține - Una ori

Cîte Flori neștiute în Pădure rămîn Pierind pe Dealuri, prin Fînețe Fără Puterea de a-și cunoaște Nebănuita Frumusețe - Și cîte-și

Deunăzi - îmi rătăcisem Lumea! Oare-a găsit-o Cineva? Șirag de Stele-i încunună În licăr - mîndră fruntea sa. Un bogătan - n-o bagă-n

E ușor să muncești cînd sufletul se joacă - Dar atunci cînd sufletul doare - E trudă cumplită să auzi cum și-aruncă Pe rînd jucăriile sale

Dimineața e pentru Rouă - Grîul - pentru Amiezi fierbinți - Pentru flori - lumina seerii - Iar Apusul - pentru Prinți! (traducere

Din Cupe adîncite în Perlă Beau o licoare destinată mie - Nici Pivnițele de pe Rhin N-au dat asemenea Tărie! De Aer îmbătată sunt - De

Cuvîntul e mort Îndată ce-i rostit Se spune. Eu cred că abia atunci Începe viața lui În lume. (traducerea Ileana

Am văzut o privire în agonie Cum s-a pornit prin odaie s-alunece În căutarea unui lucru-se pare, Apoi-a început să se-ntunece, Apoi-s-a-nfășurat

Eu n-am pierdut decît de două ori, Și ce-am pierdut e în pămînt. De două ori eu am cerșit La ușa Domnului preasfînt! Îngerii - au descins

De mi-a fost gazdă ori oaspete mi-a fost, Nici pînă astăzi n-am aflat Și nu pot spune dacă el pe mine Ori eu pe el l-am invitat. A fost

Iată-mi scrisoarea către Lume Ea n-a ajuns să-mi scrie - Sunt simple Vești de la Natură Spuse cu tandră Măreție Mesajul Ei îl trec în

Există oare \"Dimineața\" cu adevărat? Să fie un loc anume ce se cheamă \"Zori\"? Și aș putea să îl zăresc din munți Înaltă dac-aș fi

Eu am murit pentru frumusețe. Dar abia am fost în lut așezată, Că un altul – mort pentru Adevăr – fu întins Într-o groapă alăturată. Încet m-a

Era prea tîrziu pentru Om Dar prea devreme pentru Cel ce a Creat - Creația - neputincioasă să ajute - Doar Ruga de Partea Noastră s-a

Eu, neștiind când or să vină zorii, Deschid toate ușile, prevăzătoare! Ei vor avea - ori pene, ca o pasăre, Ori valuri, ca un țărm de mare...

Exaltarea este drumul Sufletului ce ar pluti Dincolo de Case, țărmuri, Spre afunde veșnicii - Pot pricepe marinarii Pe munteni cum îi

Mi-ești drag atît de mult Că pot și fără tine să trăiesc - Ce Dragoste-i aceasta? Precum a lui Isus? Să-mi dovedești Că i-a iubit pe

Io sono nessuno! Tu chi sei? Sei - nessuno - anche tu? Allora siamo in due? Non dirlo! Spargerebbero la voce, sai! Che orore - essere -

Biblia este un antic Volum Scris cu apusele vremi La sugestia Sfintelor Umbre. Subiectele ei - Bethleem - Edenul - Vatra cea veche - Satan -

După-o mare durere, urmează o senzație solemnă. Nervii - ceremonioși ca niște Morminte - Inima țeapănă-ntreabă: oare Ea îndurase atâta? Și Ieri -

Când piezișă cade Raza Iarna în Amurg, Apăsător ca greul Imn De Catedrală, Urma divinei Dureri Preface-n ascuns Sensuri aflate Adânc,

Bătuse vântul ca un om trudit La geam; și, ca o gazdă, eu Să-i spun \"Poftim - am îndrăznit - Aici, în cuibul meu\". Acestui oaspăt ager Un

Ce fericită-i Piatra mică Umblând pe Drumuri singurică, Nu-i pasă nici de Cariere, De ce se Cade și se Cere. Veșmântu-i - Univers fugar De-un

Această Þărână tăcută a fost Domni și Doamne Și Flăcăi și Fete - și Abilitate, Și Hohot de Râs și Suspin, Și Rochii și Bucle-ondulate. Acest

Aur arzând în purpur-scăldat Înspre ceruri ca Leopardul sare Apoi își pleacă Obrazul pătat În poalele Zării bătrâne - și moare. Se pleacă până-n

Eu nu pot trăi cu tine - Să trăiesc - așa mi-ar fi drag - Și Viața-i în cealaltă parte - Dincolo de Prag - Groparul păstrează Cheia spre ea

În ochii mei - atât de jos a căzut, Că-am auzit cum a dat de Pământ Și s-a spart în țăndări de pietre În fundul propriului Gând. Soarta

Îngeri, dimineța în zori Poți vedea prin Rouă - o mie Cum - zîmbind - oftînd - se apleacă, Mugurii ai lor să fie? Îngeri vezi în plină

Catre Louise si Fraces Norrcros sfarsitul lui aprilie

Înainta călătoria noastră - Pașii se apropiau fără să știe De ciudata Răscruce a Ființei - Eternitate numită - Vecie Tăcerea devemo

A word is dead When it is said, Some say. I say it just Begins to live That day.

Pe Mine din Mine - să mă alung - Dacă aș ști - Pentru Orice Inimă Cetate de necucerit aș fi - Cum pot cunoaște pacea Cînd sînt - de

Mi-e teamă de Cel ce vorbește puțin - Mi-e teamă de Omul Tăcut - Pe Vorbăreț - pot chiar să-l întrec - Mă întrețin oricînd c-un Limbut

Sălbatice nopți - Sălbatice nopți! Cu tine de-aș fi Sălbaticele Nopți Luxuria noastră ar fi! Zadarnice - Vînturile - Unei inimi în port

Într-o inimă zdrobită Nimeni nu-i primit Fără înaltul privilegiu De a fi suferit. (traducerea Ileana Mihai-Ștefănescu) Unto o

Cînd Prihorii s-or întoarce Pe cînd eu n-am să mai fiu, Firimituri dăi de pomană Celui cu Piept Stacojiu. Dacă n-am să-ți

Într-un ținut pe care nu-l cunosc - se spune Că Alpii veșnici depărtări cuprind - Cu Fruntea, Ei salută înalt Azurul - Cu Tălpile orașul în

Să privești Cerul de Vară Iată Poezia - oricît de ciudat ar părre Ea nu se află-n Carte - Se mîntuie-n Azur Poemele

N-am avut vreme pentru Ură - Mormîntul Piedică mi-ar fi - Și Viața Este mult prea scurtă Ura - s-o pot desăvîrși Nici de Iubire n-am

Să-mi fie teamă! Dar ce cine? De Moarte? - cum, dar cine-i Ea? A tatii slugă de acasă La fel de mult m-ar tulbura. De viață să mă tem? De

Fără zvîcnirea sîngelui în vine, Nicicînd nu aud cuvîntul \"evadare\" Și fără să tresar pusă pe fugă, Ca pasărea cu aripa-n

Ca o părere, un freamăt de ramuri Peste zorii de vară - blînd alizeu - O sepală, o petală și un spin - Un licăr de Rouă - O Albină ori

Puține are Iarba de făcut - O Sferă Verde să-măplinească În care Fluturii să-și scoată Și Albinele să le hrănească - Să învie Taine

Măsor cu Ochi pătrunzător Orice Durere-mi iese în cale - Mă-ntreb de cîntărește cît a Mea Ori mai ușoară pare. Mă-ntreb de e răbdată mai de

Păianjentul ține în Mîini nevăzute Un Ghem de Argint - lucitor - Dansează liniștit de Unul Singur Grăuntele de Perlă desfăcîndu-și ușor

Între mine și alții O Oră e o Mare - socot - Cu ei laolaltă o Oră e un Port (traducerea Ileana Mihai-Ștefănescu) An Hour is a

Posibilul e Casa mea - Decît Proza e mult mai frumoasă - Ferestrele-i sînt numeroase Și uși mai bune are această Casă - De nepătruns ca

Lăsatu-mi-ai - tu, Doamne, - două Moșteniri - Iubirea e cea dintîi - dar - vai - Mi-era de-ajuns, Tată Ceresc Doar asta de-mi lăsai

Asemeni Călătorului trudit Vîntul îmi bătu sfios la geam - Cu îndrăzneală l-am poftit Ca un stăpîn ce mă aflam Fără de pași se strecură

Mă zăvorîseră în Proză - Copil fiind mă încuiau mereu Zicînd să stau acolo în Cămară - Că fac prea multă zarvă-n jurul meu - De-ar fi

I\'m nobody! Who are you? Are you nobody, too? Then there\'s a pair of us -don\'t tell! They\'d banish us, you know. How dreary to be

This is my letter to the world, That never wrote to me, The simple news that Nature told, With tender majesty. Her message is committed To

Sorb un rachiu nemaigustat Din țoiuri de mărgăritar; Nici butiile de pe Rin Nu dau așa spirt rar. Cu rouă mă destrăbălez, Mă-mbăt cu aer

Pain has an element of blank; It cannot recollect When it began, or if there were A day when it was not. It has no future but itself, Its

LOVE is anterior to life, Posterior to death, Initial of creation, and The exponent of breath.

THE LAST night that she lived, It was a common night, Except the dying; this to us Made nature different. We noticed smallest

Întâi râvnești plăceri, Apoi trai lin; și-apoi Acele leacuri mici Care răpun durerea; Și-apoi, să poți dormi; Și-apoi(de va dori Așa

Simțit-am Moartea în Creier Și Bocitori în juru-mi, pretutindeni Umblam, călcând-călcând, și-atunci Þâșni simțirea peste Tot. Și când toți s-au

Mi-e frică. De cine mi-e frică? Nu de moarte - cine e ea? Portăreasa din casa tatălui meu Tot atât m-ar intimida! De viață? Ciudat ar fi să

Nu știm ce-nalți suntem, cât timp Nu ni se cere-a fi, Dar știm că-n zbor plutit ajungem Cu fruntea în tării- Firesc ar fi și Eroismul Ușor

M-au cedat - nu mai sânt a lor. Acest nume lăsat să-mi cadă ușor pe frunte-n biserică - odată cu apa - Eu n-am să-l mai port de acum; Să mi-l

Water, is taught by thirst Land- by the Oceans passed Transport-by throe Peace-by its battles told Love, by Memorial Mold Birds, by the Snow.

Pentru Frumos m-am stins, și-abia M-au dus la groapă, când, Vecin, un mort pentru-adevăr Mi-au pus lângă mormânt; El mie, blând:\"De ce-ai

I felt a Funeral, in my Brain, And Mourners to and fro Kept treading--treading--till it seemed That Sense was breaking through-- And when they

If I should die, And you should live, And time should gurgle on, And morn should beam, And noon should burn, As it has usual done; If

A WORD is dead When it is said, Some say. I say it just Begins to live That day.

There is a solitude of space, A solitude of sea, A solitude of death, but these Society shall be, Compared with that profounder site, That polar

Bello è, nascosti, sentirsi cercare! Piu\' bello essere trovati, se e\' questo che vogliamo e della volpe e\' degno il cane. Bene sapere e non

I felt a Funeral, in my Brain, And Mourners to and fro Kept treading--treading--till it seemed That Sense was breaking through-- And when they

Hope is a thing with feathers that perches in the Soul and sings a tune without words and never stops at all. And sweetest, in the gale, is

The soul selects her own society, Then shuts the door; On her divine majority Obtrude no more. Unmoved, she notes the chariot\'s pausing At

The brain is wider than the sky, For, put them side by side, The one the other will include With ease, and you beside. The brain is deeper

I cannot live with You It would be Life And Life is over there Behind the Shelf The Sexton keeps the Key to Putting up Our Life-His

I gave myself to him, And took himself for pay. The solemn contract of a life Was ratified this way The value might disappoint, Myself a

I GAVE myself to him, And took himself for pay. The solemn contract of a life Was ratified this way. The wealth might disappoint,

I HIDE myself within my flower, That wearing on your breast, You, unsuspecting, wear me too— And angels know the rest. I hide

I like a look of agony, Because I know it ’s true; Men do not sham convulsion, Nor simulate a throe. The eyes glaze once, and that is death.

\"Arcturus\" is his other name— I\'d rather call him \"Star.\" It\'s very mean of Science To go and interfere! I slew a worm the other day—

There\'s a certain slant of light, On winter afternoons, That oppresses like the weight Of cathedral tunes. Heavenly hurt it gives us; We can

I\'m nobody ! Who are you ? Are you nobody, too ? Then there\'s a pair of us -don\'t tell ! They\'d banish us, you know. How dreary to be

\"Heaven\"—is what I cannot reach! The Apple on the Tree— Provided it do hopeless—hang— That—\"Heaven\" is—to Me! The Color, on the

Je calculais jusqu’à ce qu’ils dansaient ainsi, Leurs pantoufles sautillaient sur la ville Et j’empoignai alors un crayon Pour compter les

A WORD is dead When it is said, Some say. I say it just Begins to live That day.

To make a prairie it takes a clover and one bee, One clover, and a bee. And revery. The revery alone will do, If bees are few.

This is my letter to the world, That never wrote to me,-- The simple news that Nature told, With tender majesty. Her message is committed To

Sola non posso essere poichè schiere mi visitano compagnia senza traccia che elude chiavi Non hanno vesti,nè nomi non almanacchi,nè armi ma

Para siempre a su lado caminar, Lo más pequeño de nosotros dos. Cerebro de su cerebro Y sangre de su sangre, Dos vidas y un solo ser.

There\'s a certain Slant of light, Winter Afternoons. That oppresses, like the Heft Of Cathedral Tunes. Heavenly Hurt, it gives us. We can

I felt a Funeral, in my Brain, And Mourners to and fro Kept treading, treading till it seemed That Sense was breaking through And when they all

I ’M wife; I ’ve finished that, That other state; I ’m Czar, I ’m woman now: It ’s safer so. How odd the girl’s life looks