Charles-Pierre Baudelaire

Vii din înalte ceruri sau ieși din adâncime, O,Frumusețe?Reaua și buna ta privire Împrăștie de-a valma și fericiri și crime, De aceea tu cu vinul

Natura e un templu cu colonade vii! Lăsînd cînd vor să scape mici zgomote confuze, Prin codru-acesta ce-are simbol în loc de frunze, Pășește omul

Pe punți, spre a-și trece vremea, adesea marinarii Prind albatroși de mare care se-ațin nebuni De foame, după nave, în zbor, pe când

Un hoit O, suflete-amintește- i priveliștea murdară Ce-atât de mult cândva ne-a umilit În diminea a-aceea cu molcom cer de vară ; Un hoit

Copilul ce-si nutreste cu harti si stampe-avantul Masoara lumea dupa intinsele-i porniri. O, la lumina lampii ce mare e pamantul! Cat e de mic

În tine unu-și pune focul, Natură! altul chinu-și pune Ce-i pentru unu-ngopăciune Pentru-altu-i viața și norocul. O, Hermes tainic ce-n

O, soarele, pe boltă, ce mândru-i când răsare, Þâșnind ca o văpaie, în semn de bun-venit ! - Ce fericit e omul când poate, mulțumit, Să-i vadă și

E vremea cand pe lujer, in seara ce se stinge, Vibreaz-asemeni unei cadelniti orice floare; Acum parfum si sunet de-a valma-ncep sa zboare, Vals

Când cerul scund și negru ca un capac se lasă Pe sufletul dat pradă urâtului și când Ne toarnă-o zi mai tristă ca noaptea și cețoasă Întinsul

E dulce și amar, în nopțile de iarnă, S-asculți lîngă căminul ce tremură în fum, Uitatele-amintiri cum se ridică-n strană, În dangăte de clopot

Frumoasa sunt, cum este un vis cioplit in stanca Si sanii-mi de care atatia se strivira Poetilor o muta iubire le inspira, Materiei asemeni,

Copila mea și soață, Gîndește cu dulceață, În țările de jos trăi-vom împreună! Iubește lenevind, Iubește-mă murind, În locul ce îți seamănă! Și

In vechile orase cu strazi intortocheate Pe unde chiar uratul surade-ncantator Pandesc, purtat de toane fatale, cam ciudate Fapturi trec

Greșelile, păcatul, zgârcenia, prostia Ne-aruncă-n suflet zbucium și-n trupuri frământări Și noi nutrim cu grijă blajine remușcări Așa cum

Pascal purta un hău, oriunde s-a-ndreptat. Căci vai! totul e-abis, dorință, faptă, vis, Vă spun! Prin părul meu de multe ori am prins Al spaimei

O, tu, ce între îngeri, ești cel mai învățat Și mai frumos, de soartă și laude trădat, Prinț izgonit din ceruri, rămas nedreptățit, Și care, —

Ades, pentru a rîde, un grup de marinari Prind albatroși, mari păsări călătorind pe mare, Care-nsoțesc pe drum, trîndavi și solitari, Corabia

... O lebada scapase din inchisoarea ei Si se tara pe labe in praful de pe strada Spre-o balta-nchipuita ducandu-si pasii grei In alba ei podoaba

Intr-un tarim de seve si de moluste plin Imi voi sapa eu insumi, cit mai adinc, o groapa, In care miine osul batrin sa mi-l alin, Dormind intru

Cînd printr-un decret al voilor supreme, Poetul apăru în lumea plictisită, Lăuza-nfricoșată și plină de blasfeme, Pe Dumnezeu l-atacă și spune

Pe hîrca-ntregii omeniri Amorul stă proptit! Și cu sălbatice rînjiri Din tronul învechit, Suflă baloane de săpun Ce urcă în văzduh Pentru-a

Cu ucigașii-n rînd, plăcuta seară vine, Tiptil, cu pași de lup, iar ceru-abia se ține, Pe lume să nu cadă, ca un alcov închis. Neliniștitul om de

Când printr-o hotărâre a voilor din Slavă Veni pe lume ființa psalmistului firavă, Lăuză, -nspăimântată și blestemându-și ceasul, Cu pumnii

Prostia și greșeala, păcatul, lenevia Trudesc al nostru suflet și trupul ostenesc Și astfel ne nutrim regretele ce cresc Cum cerșetorii jalnici

Pe craniul Omenirii sade Amorul cocotat Si prostul, pe-acest tron, sloboade C-un ras nerusinat Basici rotunde, pus pe glume,

Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite! Tu, grija mea și unic tezaur de plăceri Mai știi tu dezmierdarea iubirii fericite Căminul blând și vraja

Frumoasă e și mîndră cu gîtul ei bogat Și-n vin își lasă părul să stea dezordonat, Iar ghearele iubirii și-al viciului stigmat Alunecă pe pielea

Un peisaj incantator e-ncantatoarea ta faptura iti joaca zambetul pe gura ca boarea unui vant usor drumetul trist ce-ti iese-n cale isi simte

Femeia langa mine se zvarcolea salbatec Asemeni unui sarpe zvarlit pe un jaratec Si framantandu-si sanii molatec si barbar Cu gura ei de fraga

Vii din inalte ceruri sau iesi din adancime, O, frumusete? Reaua si buna ta privire Imprastie de-a valma si fericiri si crime, De aceea tu cu

Am amintiri mai multe decît un milenar. Un scrin pe care-l umplu, sertar după sertar, Bilanțuri, versuri, poliți, răvașe dulci, romanțe, Cu

Amar și dulce-mi pare ca-n nopți de iarnă stând, S-ascult, de lângă focul ce-n fumu-i se frământă, În depărtări puzderii de amintiri

Fâșii de văluri negre pe soare se aștern. Tu, lună-a vieții mele, înfășoară-te-n umbră ; Te culcă, sau fumează, fii mută și fii sumbră

În locuri fără iarbă și date pradă arsurii, Pe unde mă plimbam, plîngîndu-mă naturii, Și pradă întîmplării, pe-al inimii greu val, Eu ascuțeam

In zori, de-abia trezita, tu suferi, sora draga, Infricosata inca de ce vazusi in vis, De piept cu nebunia si spaima, noaptea-ntreaga, Muncita

Savanți severi, plecați pe luneta planetară, Ca și amanți frenetici, când vârsta li-e-n declin, Iubesc voinica, blânda pisică din cămin, Ca ei de

(...) In amandoi sunt hauri si-ntunecimi profunde. Tu omule, sau cine adancul sa-ti masoare? Tu, mare, cine stie adanca ta splendoare? In amandoi

Destrăbălarea este cu Moartea soră bună, Darnice în săruturi și pline de vigoare, În zdrențe îmbrăcate, oribile fecioare, Al nașterilor țipăt ele

Deseară ce vei spune, biet suflet solitar, Tu,inimă, uscată pe vremuri,ce vei spune Ființei preafrumoase,preascumpe și

-Pe cine iubești mai mult, om enigmatic, spune... pe tatăl, pe mama, pe sora ori pe fratele tău? -N-am nici tată, nici mamă, nici soră, nici

Când Don Juan descinse spre unda subterană, Lui Charon îi întinse obolul său, solemn; Posomorât, moșneagul, cu fața diafană Dar braț voinic,

Povara-i grea! N-o să-mi ajungă, Sisif, nici chiar răbdarea ta! Oricât de vrednic m-aș purta, e Timpul scurt și Arta lunga! Lăsând orice

Luna, care este capriciul însuși, se uită pe fereastră, pe când dormeai în leagăn, și își zise: \"Îmi place copila\". Și, plină de

Asurzitoare, strada in jurul meu mugea. Inalta si subtire, durere maiestuoasa In voalurile-i negre de doliu fastuoasa Si mandra, o femeie trecu

Îmi pare câteodată că sângele din vine Ca un izvor țâșnește cu ritmice suspine. I-aud prea bine valul și murmurul prelung, Dar în zadar mă pipăi,

Tu, cititor, tacut, bucolic, Naiv si sobru om de munci, Aceasta carte s-o arunci, Cu tot desfrau-i melancolic. De nu stii slova si vorbirea De

Natura e un templu cu vii coloane care Scot uneori cuvinte confuze, ne-nțelese; Prin codri de simboluri petrece omu-adese Și toate-i adresează

Mi-aduc aminte timpul cînd seminția lui Umbla pe lume goală, ca albele statui. Părechile cinstite, cu frunțile senine, Se-mbrățișau la soare, și

Nu-mi fuse tinerețea decît furtună oarbă, Brăzdată ici și colo de raze-ntunecate Iar trăznetul și ploaia făcură atîta zarvă, Că-mi rămăseră fructe

Pe-o țară-nnegurată eu stăpînesc, și ploaia; Bogat dar trîndav, june-mbătrînit, iar droaia De servitori slugarnici, spinări încovoiate, Mă

În fața mea merg Ochii cei de lumină plini, Magnetizați de-un înger cu născociri savante; Sânt frații mei avea acești doi frați divini Ce-n

I Curînd ne-om scufunda în recile tenebre, Adio deci lumină a verilor prea scurte, Aud deja căzînd cu sunete funebre, Lemnul răsunător pe

O, Muza mea iubita, indragostind palate, O sa ai tu, cand vantul Ghenarul si-o purta, Cand negre griji si-omaturi la tine-or innopta, Camin

Vom avea divanuri molcom parfumate Și profunde paturi largi ca un mormînt Iar pe etajere vor fi flori ciudate Pentru noi crescute sub un cer mai

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună, Într-un mormânt de piatră și marmură lucioasă, Având drept pat de-odihnă,

Orgia și cu Moartea sunt blândele prezențe Mult darnice-n săruturi, cu trup de taine plin, Al căror pântec pururi virgin, drapat în zdrențe N-a

(...) Goya - cosmaruri pline de groaznice rascoale, De fetusi fierti in zeama in mijloc de sabat De babe la oglinda si de copile goale Ce-si trag

Am locuit o vreme pe sub un portic mare scaldat de cerul marii in flacari mii si mii si-ai carui drepti pilastri si-nalte bolti pustii vrajeau ca

Vom avea sofale pline de parfumuri, Divane profunde ca niște morminte, Și flori minunate ce exhală fumuri, Pentru noi deschise sub ceruri mai

(...) - O doamne! Da-mi curajul si vlaga minunata sa-mi pot privi si gandul si trupul, nescarbit!

O, suflete, privește-i! sunt triști și singuratici Ridicoli fără voie, sinistre manechine Þintind spre nicăierea priviri de umbră pline Nestiutori

In dragoste,ca in aproape toate cele omenesti,intelegerea cordiala e rezultatul unei neintelegeri.Aceasta neintelegere e placerea.Barbatul

Te-ador deopotrivă cu-nalta boltă-a serii, O mare taciturnă, o vas al întristării; Și te iubesc de-asemeni frumoaso cînd dispari Și cînd ca o

Durere, fii cuminte și nu-ți ieși din fire, Doreai să vină seara? Privește-o, a venit! În vînătă-nnoptare orașul s-a-nvelit, Dînd unora odihnă, și

Și ochii tăi îmi spun, limpezi ca un cristal: „– Pe tine-amant bizar, ce te atrage-n mine?” – Să taci! A mea inimă ce totul o-nfurie Cu-excepția

Portretul Preface Moartea-n scrum și în uitare Văpaia care-n noi a luminat... Din ochii tandri, din a lor

„- Frumosul meu câine, bunul meu câine, scumpul meu cățeluș, apropie-te și vino să miroși un minunat parfum cumpărat de la cel mai bun negustor de

Pe vremea cand Natura, cu vlaga ei poznasa Nastea mereu ciudate fapturi si monstri noi mi-ar fi placut alaturi de-o fata uriasa sa stau ca-n

Ce o să spui diseară, biet suflet singuratic, Tu inimă-ofilită, diseară ce vei spune, Acelei preafrumoase, preablînde și preabune Ce cu privirea-i

Precum un înger cu ochi fov Voi reveni-n al tău alcov Încet spre tine o să lunec Ca umbrele cînd mă întunec. Și îți voi da șatena mea Niște

Mai sus de văi adînci, de ape-nvolburate, De munți și de păduri, chiar dincolo de cer, De soarele măreț ce crește în eter, Alunecînd spre margini

Tu cititor calm și bucolic, Naiv și sobru om de bine, E-un tom ce-ndeamnă la orgie, Aruncă-l! este melancolic. De nu te-ai adresat

Vin` lîngă mine, suflet veninos, molatec monstru, fiară adorată ! vreau să-mi înfășur mîna-nfiorată în coama părului tău greu și gros; În

Vorbim despre privirea-ți ce-mbracă aburii, Misteriosul ochi cum este, albastru, verde, gri? Schimbîndu-se în tandru cu-a visului

Mi-ai spus:\"De unde-ți vine ciudata întristare Ce crește ca și marea pe-un țărm stâncos,pustiu?\" -Când inima culesul și-a

În țara cu miresme și mângâieri de soare Am cunoscut sub leasă de arbori purpurii, De unde pică lenea pe gene-n tremurare, O nobilă creolă cu nuri

Ce zi admirabilă! Parcul vast se întinde în fața ochilor, strălucind în soare, la fel ca tinerețea sub dominația iubirii. Extazul universal al

Cuando por el mandato de un supremo poder, Aparece el poeta en este mundo hastiado, Aterrada y lanzando mil blasfemias, su madre Alza su puño a

Spesso, per divertirsi, gli uomini d’equipaggio catturano degli albatri, grandi uccelli di mare, che seguono, indolenti compagni di viaggio, la

La nature est un temple où de vivants piliers Laissent parfois sortir de confuses paroles : L’homme y passe à travers des

VI ALEGORIA Es hermosa mujer, de buena figura, que arrastra en el vino su cabellera. Las garras del amor, los venenos del garito, todo

Lorsque, par un décret des puissances suprêmes, Le Poëte apparaît en ce monde ennuyé, Sa mère épouvantée et pleine de blasphèmes Crispe ses

Allorché, per decreto delle potenze supreme, il Poeta appare in questo mondo attediato, sua madre impaurita e carica di maledizioni stringe i pugni

You have to be always drunk. That\'s all there is to it--it\'s the only way. So as not to feel the horrible burden of time that breaks your back

A Madrigal of Sorrow by Charles Baudelaire What do I care though you be wise? Be sad, be beautiful; your tears But add one

Afanan nuestras almas, nuestros cuerpos socavan La mezquindad, la culpa, la estulticia, el error, Y, como los mendigos alimentan sus piojos,

Creo sentir, a veces que mi sangre en torrente se me escapa en sollozos lo mismo que una fuente. Oigo perfectamente su queja dolorida, pero me

Sous les ifs noirs qui les abritent, Les hiboux se tiennent rangés, Ainsi que des dieux étrangers, Dardant leur oeil rouge. Ils

VII LA BEATRIZ En terrenos de ceniza, calcinados, sin verdores, mientras me lamentaba un día a Naturaleza, y mi pensamiento vagaba al

La rue assourdissante autour de moi hurlait. Longue, mince, en grand deuil, douleur majestueuse, Une femme passa, d\'une main

C\'est ici la case sacrée Où cette fille très parée, Tranquille et toujours préparée, D\'une main éventant ses seins, Et son coude dans les

C\'est une femme belle et de riche encolure, Qui laisse dans son vin traîner sa chevelure. Les griffes de l\'amour, les poisons du tripot, Tout

Il me semble parfois que mon sang coule à flots, Ainsi qu\'une fontaine aux rythmiques sanglots. Je l\'entends bien qui coule avec un long

Rubens, río de olvido, jardín de la pereza Almohada de carne fresca donde no se puede amar, Pero donde la vida afluye y se agita sin cesar, Como

‹‹Qu’est-ce que le cerveau humain, sinon un palimpseste immense et naturel ? Mon cerveau est un palimpseste et le votre aussi, lecteur. Des couches

Quand, les deux yeux fermés, en un soir chaud d\'automne, Je respire l\'odeur de ton sein chaleureux, Je vois se dérouler des rivages

Les préceptes qu\'on va lire sont le fruit de l\'expérience ; l\'expérience implique une certaine somme de bévues ; chacun les ayant commises, -

\"Di dove viene\" dicevi \"questa strana tristezza che sale come il mare sulla roccia nera e nuda?\" - Quando il nostro cuore ha fatto la sua

La sottise, l’erreur, le péché, le lésine, Occupent nos esprits et travaillent nos corps, Et nous alimentons nos aimables remords, Comme les

Oft kommt es dass das schiffsvolk zum vergnügen Die albatrosse - die grossen vögel - fängt Die sorglos folgen wenn auf seinen zügen Das schiff

I Dans ma cervelle se promène, Ainsi qu\'en son appartement, Un beau chat, fort, doux et charmant. Quand il miaule, on l\'entend à

¡Qué admirable día! El vasto parque desmaya ante la mirada abrasadora del Sol, como la juventud bajo el dominio del Amor. El éxtasis universal de

Que j\'aime voir, chère indolente, De ton corps si beau, Comme une étoffe vacillante, Miroiter la peau! Sur ta chevelure profonde Aux âcres

I Bientôt nous plongerons dans les froides ténèbres ; Adieu, vive clarté de nos étés trop courts ! J\'entends déjà tomber avec des chocs

Viens, mon beau chat, sur mon coeur amoureux; Retiens les griffes de ta patte, Et laisse-moi plonger dans tes beaux yeux, Mêlés de métal et