Iulia Hasdeu

Mereu îi găsește cusururi Cînd vorbește de a lui țară ; Cu toate-aceste neajunsuri Îi este totdeauna dragă. O critică fără-ncetare ; Chiar

sunt stele pe bolta inalta ce semana cu diamante care in noaptea invoalata se oglindesc fascinate stele ca acestea si pe pamant noapte si zi

Același farmec verde Și ochiul nostru viu O primăvară verde Și-o toamnă-n arămiu. Că dacă primăvara, cu

Cu mult mai cufundat în gânduri Pe-același drum el s-a pierdut; N-a mai surâs ca-n aște rânduri ... Ah! pentru ce a mai trecut? E poate mâniat

sa va spun doamna, as putea cum ca privirea dumneavoastra ce-oricare, temator, si-o vrea e decat bolta mai albastra la ce bun ? ati rade doar de

Păduri străvechi sub lovituri, Despotice bice de vînt, Semețele Daciei păduri Trufașe stau iarna sfidînd. Aspiră luminile-soare Un vultur

O, Doamne! Cer iertare, aș vrea acum să mor! N-am șaisprezece ani! Dar viața mea-i amară, Și inima mi-e tristă, speranțele nu cobor Și fără de

Înșir-te mărgăritărele Așa cum se-nșiră zilele O pasăre, din rămurele, Își povestește iubirile. Ne spune : « Să trăiești i-atît de bine ! Sînt

de m-ai asculta vreodată aș voi ca să-ți vorbesc tu m-asculți ... cu toate-acestea n-am putere sa-ndrăznesc ești prea bună, ești prea dulce însă

O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă! Din foc divin și amestec din tina cea imundă; Protee fără nume, ce logica dezminți Deșartă sau prea rece,

Pentru anii mei amorul încă nu e! N-am iubit! Am tot râs de chipu-i rumen, până-acum necontenit; Fața lui trandafirie e curată născocire Spusă