Vii din înalte ceruri sau ieși din adâncime, O,Frumusețe?Reaua și buna ta privire Împrăștie de-a valma și fericiri și crime, De aceea tu cu vinul

Natura e un templu cu colonade vii! Lăsînd cînd vor să scape mici zgomote confuze, Prin codru-acesta ce-are simbol în loc de frunze, Pășește omul

Pe punți, spre a-și trece vremea, adesea marinarii Prind albatroși de mare care se-ațin nebuni De foame, după nave, în zbor, pe când

Un hoit O, suflete-amintește- i priveliștea murdară Ce-atât de mult cândva ne-a umilit În diminea a-aceea cu molcom cer de vară ; Un hoit

Copilul ce-si nutreste cu harti si stampe-avantul Masoara lumea dupa intinsele-i porniri. O, la lumina lampii ce mare e pamantul! Cat e de mic

În tine unu-și pune focul, Natură! altul chinu-și pune Ce-i pentru unu-ngopăciune Pentru-altu-i viața și norocul. O, Hermes tainic ce-n

O, soarele, pe boltă, ce mândru-i când răsare, Þâșnind ca o văpaie, în semn de bun-venit ! - Ce fericit e omul când poate, mulțumit, Să-i vadă și

E vremea cand pe lujer, in seara ce se stinge, Vibreaz-asemeni unei cadelniti orice floare; Acum parfum si sunet de-a valma-ncep sa zboare, Vals

Când cerul scund și negru ca un capac se lasă Pe sufletul dat pradă urâtului și când Ne toarnă-o zi mai tristă ca noaptea și cețoasă Întinsul

E dulce și amar, în nopțile de iarnă, S-asculți lîngă căminul ce tremură în fum, Uitatele-amintiri cum se ridică-n strană, În dangăte de clopot

Frumoasa sunt, cum este un vis cioplit in stanca Si sanii-mi de care atatia se strivira Poetilor o muta iubire le inspira, Materiei asemeni,

Copila mea și soață, Gîndește cu dulceață, În țările de jos trăi-vom împreună! Iubește lenevind, Iubește-mă murind, În locul ce îți seamănă! Și

In vechile orase cu strazi intortocheate Pe unde chiar uratul surade-ncantator Pandesc, purtat de toane fatale, cam ciudate Fapturi trec

Greșelile, păcatul, zgârcenia, prostia Ne-aruncă-n suflet zbucium și-n trupuri frământări Și noi nutrim cu grijă blajine remușcări Așa cum

Pascal purta un hău, oriunde s-a-ndreptat. Căci vai! totul e-abis, dorință, faptă, vis, Vă spun! Prin părul meu de multe ori am prins Al spaimei

O, tu, ce între îngeri, ești cel mai învățat Și mai frumos, de soartă și laude trădat, Prinț izgonit din ceruri, rămas nedreptățit, Și care, —

Ades, pentru a rîde, un grup de marinari Prind albatroși, mari păsări călătorind pe mare, Care-nsoțesc pe drum, trîndavi și solitari, Corabia

... O lebada scapase din inchisoarea ei Si se tara pe labe in praful de pe strada Spre-o balta-nchipuita ducandu-si pasii grei In alba ei podoaba

Intr-un tarim de seve si de moluste plin Imi voi sapa eu insumi, cit mai adinc, o groapa, In care miine osul batrin sa mi-l alin, Dormind intru

Cînd printr-un decret al voilor supreme, Poetul apăru în lumea plictisită, Lăuza-nfricoșată și plină de blasfeme, Pe Dumnezeu l-atacă și spune

Cuando por el mandato de un supremo poder, Aparece el poeta en este mundo hastiado, Aterrada y lanzando mil blasfemias, su madre Alza su puño a

Spesso, per divertirsi, gli uomini d’equipaggio catturano degli albatri, grandi uccelli di mare, che seguono, indolenti compagni di viaggio, la

La nature est un temple où de vivants piliers Laissent parfois sortir de confuses paroles : L’homme y passe à travers des

VI ALEGORIA Es hermosa mujer, de buena figura, que arrastra en el vino su cabellera. Las garras del amor, los venenos del garito, todo