Bântuitul
de Charles-Pierre Baudelaire(2009)
1 min lectură
Mediu
Fâșii de văluri negre pe soare se aștern.
Tu, lună-a vieții mele, înfășoară-te-n umbră ;
Te culcă, sau fumează, fii mută și fii sumbră ;
Cufundă-te în hăul urâtului etern ;
Așa îmi placi ! Și totuși, vezi tu, dac-ai voi
Asemeni unui astru ce, șters, din umbră vine,
Să te răsfeți prin locuri de nebunie pline,
Pumnal frumos, ei bine, din teacă poți țâșni !
În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,
Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare.
Mă-mbată tot ce-mi dărui : dureri sau vis spumos ;
Fii tot ce vrei, fii noapte sau roșie-auroră,
În mine, orice fibră te-ntâmpină voios :
O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră !