Cer tulbure
de Charles-Pierre Baudelaire(2009)
1 min lectură
Mediu
Ca sub un văl de aburi privirea ți se pierde ;
În ochiul greu de taină (e gri, albastru, verde ?)
Pe rând plin de cruzime, duios, plin de visare,
Lucește nesimțirea și-a cerului paloare.
Tu-mi amintești acele învăluite zile
Ce fac să se topească în lacrămi inimile,
Când, fără ca s-o știe, de-un tainic rău bolind,
Își râde carnea trează de spiritul dormind.
Te-asemeni câteodată ce-acele zări frumoase
Ce se aprind de soare în toamnele cețoase…
Ești plină de lumină, precum un câmp muiat
Și-nflăcărat de raze din cerul tulburat !
Femeie a pierzării, a iernii țări sihastre !
Slăvi-voi oare neaua-ți și viscolele voastre,
Și voi putea eu stoarce de unde-i aspru gerul
Plăceri mai ascuțite ca gheața și ca fierul ?