Florile răului
de Charles-Pierre Baudelaire(2005)
2 min lectură
Mediu
Vii din înalte ceruri sau ieși din adâncime,
O,Frumusețe?Reaua și buna ta privire
Împrăștie de-a valma și fericiri și crime,
De aceea tu cu vinul te potrivești la fire.
În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă și-o amforă ți-i gura;
Și când reverși miresme de-amurguri cu furtună
Se face laș eroul,vitează stârpitura.
Răsari din hăul negru?Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câine de poala ta se ține;
Și bucurii și chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână ești și nimeni nu e stăpân pe tine;
Calci peste morți de care îți râzi cu mult dispreț;
Ai juvaieruri multe și Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut,și-Omorul e un breloc de preț
Pe pântecul tău săltând cu voluptate.
Orbitul flutur zboară spre tine,lumânare,
Slăvindu-te drept torță când a început să ardă.
Acel ce-și strânge lacom iubita-n brațe pare
Un muribund ce-n taină mormântul și-l dezmiardă.
Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O,Frumusețe! monstru naiv și fioros!
Când ochii tăi,surâsul,piciorul tău mă-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag și misterios?
Sirenă rea sau înger,drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu - zână cu ochi de catifea,
Mireasmă,ritm,lucire,o!singura-mi regină!-
Faci lumea nu prea slută și clipa nu prea grea?