Orbii
Florile Răului, 1857
de Charles-Pierre Baudelaire(2005)
1 min lectură
Mediu
O, suflete, privește-i! sunt triști și singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Þintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Nestiutori de lume, cu umblet de lunatici.
Pe fata lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii și-i îndreaptă spre larga depărtare
Și-așa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu și-o-nclină.
Se pierd prin noaptea soră cu veșnica tăcere …
Tu râzi și cânți, cetate cu lacomă plăcere
Și voluptatea vieții cu frenezie-o sorbi.
Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu pașii grei
- De ce-și ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?
(Traducere de Al. Hodos)