Arthur Rimbaud

A negru, E alb, I roșu, U verde, O de-azur, Latentele origini vi le voi spune toate: A e corsetul negru de muște-ntărâtate Ce-nchipuie în

A negru, E alb,roșu I, verde U, o, Bleu : vocale Vreau să vă spun odată genezele latente: A, brîu păros și negru de muște ce, stridente,

I Nu ești profound la numai șaptesprezece ani. - La naiba, într-o seară, și beri, si limonadă, Și zarva cafenelei cu lămpile-n

În seri de vară-albastre voi merge pe poteci, Să calc mărunte ierburi, să fiu împuns de grâie: Eu, visător, simți-voi pe tălpi fiorii reci. Iar

A negru, E alb, I roșu, U verde, O de-azur, Latentele obîrșii vi le voi spune-odată: A – golf de umbră, chingă păroasă-ntunecată A muștelor

Plecam la drum cu pumnii în sparte buzunare, Îmi devenise însuși paltonul idea; Mergeam sub cer, o, Muză, și îți eram vassal; O, cite nu visat-am

E-o groapă cu verdeață, în care-o apă cîntă, De ierburi nebunește prinzînd fîșii de-argint, Iar soarele-n amiază din mîndrul munte-mplîntă Săgeți

În neagra, ciunta furcă, buna, Ai diavolilor paladini Dansează, tot dansează-ntruna, Uscați, scheletici Saladini Jupînul

Cînd fruntea-n zbucium roșu-a copilului cu-ardoare Imploră roiuri albe de vise vagi, tîrzii La patul lui vin două surori fermecătoare, Cu degete

Umblam cu pumnii-n buzunarele crăpate Și chiar paltonul îmi părea că-i ideal. Mergeam sub ceruri, Muză, și-ți eram vasal: Ce de mai dragosti am

În seri de vară-albastre voi merge pe cărări, Să mă înțepe grâne, să calc pe ierbi mărunte; Prin proaspăta răcoare voi trece-n

Prin frunze, verde scrin în aur prins, Într-un frunziș incert, minunăție De flori în care-n somn sărutu-I stins, Vioi, ripînd suava

În piața împărțită-n peluze verzi, scuar În care, cu măsură, copaci și flori îmbie, Greu respirînd zăduful, burghezii iar și iar, Joi seara, își

Că-i Primăvară-acum, e clar : În miezul verzilor Domenii Furtul lui Thiers și-al lui Picard Splendori și-arată, sumedenii. Ce funduri goale-n

De îndată ce ideea Potopului a intrat în matca ei, Un iepure s-a oprit în triofiște și printre clopoțeii fremătători și și-a rostit rugăciunea către

O stea trandafirie-n urechi ți-a lăcrimat. Alb, Infinitu-ți cade de la grumaz la șale. Pe sâni îți pune Marea mărgăritar roșcat. Iar Omul

Cînd, Doamne-i, pajistea-nghețată, Cînd în pustii cătune-acu Tac clopote de seară, tu Din ceruri mari fă să se-abată Peste natura fără

Surorii mele Louise Vanaen de Voringhem: - Scufia ei albastră întoarsă spre Marea Nordului. - Pentru naufragiați. Surorii mele Léonie Aubois

I Și-așa, mereu, spre-azurul negru Răsfrânt în marea de topaz, Vor funcționa în seara-ți crinii - Cinstire pline de extaz! În vremea noastră

Trîndavă junețe Tuturora roaba, Din delicatețe Viața-mi fu degeaba. Vino, vreme, vino, Inimilor plino ! Și mi-am zis : dar lasă, Nimeni nut

Dar auzi, săracii, prin amurg cum mug în april aracii mazării,-n vaiug ! În curata-i ceață către, Febe,-așa vezi cum fruntea-și

1.Bunicii Noi sîntem bunicii tăi, Nu răi ! Plini de transpirații reci Ale ierbii și-ale lunii. Avem bune vinuri seci ! Sub cinstitul soare,

Pe Fluviile calme, cum lunecam la vale, N-am mai simțit că-s dusă de edecarii mei: Piei Roșii, țintuindu-i cu trupurile goale De stâlpii de pe

Scluptat si larg,dulapul; e-ntunecat stejarul Si-aduce cu batranii,imbatranit si el; Deschis,dulapul toarna in umbra-i,precum valul De vinuri

Rupsesem în opt zile bietele – le-ajungă ! – În piatra de pe drumuri. Intrai in Charleroi. - La Crîșma Verde : pîine cu unt cerui, și șuncă Pe

Opt zile sfâșiasem eu bietele-mi botine Mergând spre Charleroi, prin pietre, pe străduțe. La Cabaretul Verde cerui niște

Gîrla din Cassis se scurgea ignorată Prin vîlcele stranii : Voci de corbi o sută îi urmează-n ceată, Îngeri în litanii : Cînd se-afundă-n brazi

Vom merge iarna, într-un mic roz vagon, cu perne Albastre. Pentru noi Un rai va fi. Sărutui nebune vor așterne Cuiburi în colțuri

Ea almee-o fi?...în prime ore-albastre Se va prăpădi ca flori defuncte-n glastre?... Înaintea splendidului spatiu, unde Simți că, răsuflînd,

Traducere de Petru Dincă Domnului P. Demeny Și

În seri de vară-albastre, voi merge pe poteci Printre țepoase grâne, strivind otava verde, Și tipărindu-mi pașii în firele ei reci, Îmi voi lăsa-n

Gingaș fiu al lui Pan! În jurul frunții tale încununată de flori și de broboane ochii, mingi prețioase rotesc. Pătați de drojdii brune, obrajii

De pe-o treaptă de aur - printre cordoanele de mătase, voalurile cenușii, catifelele verzi și discurile de cristal care se înnegresc ca bronzul la

Ceruri gri, de cleștar. O ciudată încrengătură de poduri, unele drepte, altele arcuite, altele coborând pieziș, sau în unghiuri, peste cele dintâi;

Cum lunecam la vale pe-a apelor oglindă N-am mai simțit odgonul întins de edecari: Cu chiote, Piei Roșii-i luaseră drept țintă Legându-i, goi, pe

Am îmbrățișat zorii zilei de vară. Nimic nu se clintea încă pe fruntea palatelor. Apa era moartă. Taberele umbrelor nu părăseau drumul de pădure. Am

Curg bale inimii-mi la pupa, Sătulă-i de mahorcă ea: O tot împroașcă ei cu supa, Curg bale inimii-mi la pupa: Cu deocheate glume trupa În râs

Ca dintr-o verde raclă de zinc, cap de femeie, Încet, cu părul negru, greu pomădat, anost Din cadă veche iese, cu mintea-nceată ce e Și-atîtea

La patru dimineața,-n vară, Somnul iubirii mai durează. Zori sub boscheți evaporează Mirosu-agapei de ieri seară. Dar, jos, în largul

Ferit de păsări, turme și de femei de țară, Eu beam, lăsat pe bine, în niște buruieni, Pe care tandre pîlcuri de-aluni le încojoară, Prin pîcla de

Niște caraghioși foarte zdraveni. Mai mulți dintre ei au urgisit lumile voastre. Lipsiți de nevoi și câtuși de puțini grăbiți să-și folosească

Ea era foarte dezbrăcată Și arbori falnici, indiscreți, La geam se-nghesuiau să vadă, Apropiindu-se, șireți. Ședea în jilț, aproape goală, Cu

De vânzare tot ce evreii n-au vândut, tot ce n-a fost pe placul nobililor și criminalilor, tot ce-i ignorat de dragostea blestemată și cinstea

1.Flamuri de mai 2.Cîntec din turnul cel mai înalt 3.Veșnicia 4.Vîrsta de aur Flamuri de mai În limpezi crengile de tei Se sting-un firav

O, răstimpuri, o, castele, Oare-i suflet fără rele? O, răstimpuri, o, castele, Magic, studiul Fericirii L-am făcut, cum dat e firii. Slavă

Carele de argint și de-aramă - Prorele de oțel și de-argint - Frământă spuma, - Ridică tulpinile mărăcinilor. Curenții câmpiei Și urmele uriașe

Regăsită-i. Ce? Veșnicia. E Marea ! ea, cea veghe, Soarelui pereche. Suflete de pază, Martor tu să fii Pentru-ncinsa-amiază, Pentru nopți

Un tînăr cu privirea sclipind, cu pielea brună, Frumos în goliciunea-i la douăzeci de ani, Cu fruntea-n cerc de-aramă, slăvită-n clar de

Un hidrolat de lacrimi spală Bolți verzi în crug : Sub pom de carne jună-n bale, Voi, cauciuc Albit de luni particulare, Cum sfera

Pînă lama, n-o tăia Acest creier, bulgăr verde, Alb și gras, ce tot nu vrea Aburii să și-i deșerte, (Ah, dar el s-ar cuveni Buze, nas, urechi

Ei, și ce dacă țărmul e părăsit de soare ! Fugi, clar potop ! Pe drumuri văd umbrele căzînd. În sălcii, peste curtea cea veche de onoare, Furtuna

Buboși, zdreliți, cu ochii încinși cu verzi inele, Cu degetele boante crispate pe femur, Cu scăfârlia plină de aspre coji de piele Ca florile de

Fricoșilor, priviți-o! În gări vă revărsați! Cu-ai săi bojoci de flăcări, slăvitul soare zvântă Aceste bulevarde. Barbarii-s alungați. Apusul vă

Cînd, zile-ntregi, mitralii prin vastul cer albastru Își șuieră scuipatul și-un Rege-și bate joc De verzi batalioane, sau roșii, ce-n dezastru Cad

I Ca sarea lacrimilor prunciei – apa-i clară -, asalt spre soare-albeața femeilor, ca neamuri trupești; mătasea, multă și de crini puri,

Ea era grațios dezvelită Și indiscreți arbori greoi Zvârleau în geam câte-o creangă-nverzită Malițios, spre noi, spre noi. Și, mai goală,

I Pe valul calm și negru, în care-n somn cad stele, Ofelia plutește, ca alb și mare crin, Plutește lin, culcată în văluri lungi și grele… - Din

Brusc, în sufrageria cea brună, cu miros De fructe și vopsele, înșfac o farfurie Cu nu știu ce mîncare din Belgia, fălos În uriașul scaun, cum mi

Răzoare de-amarante pînă la Palatul nostim al lui Jupiter. - Știu că ești tu ce,-aici, Albastrul tău Ca de Sahara îl amesteci, da ! Apoi, cum

Cîte-un glas, mereu Ca de înger, verde, - La mijloc sînt eu - , Spune, să mă certe : Întrebări buluc Dacă-ți curg, o mie, La beții te

În fața unei zăpezi o Ființă învoaltă. Șuiere de moarte și cercuri de muzică surdă fac să urce, să se întindă și să tremure ca un spectru

Þi-a plâns roz steaua-n miezul auzului integru; De la grumaz la șale alb Infinit căzut, Þi-a scurs roșeață marea pe rumeni sâni și, negru, A

E o vâlcea în care domnește-un pârâiaș Și-agață, nebunește, din iarbă și sulfină, Fâșii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaș, Stă soarele.

Foame a mea, Ană, Ană, Fugi pe-asin în goană ! De am poftă, eu flămîndul, Pietre vreau, și vreau pămîntul. Din ! din ! din ! din ! Rumeg

Cei care spun : “La naiba”, cei care spun: “Aiurea”, Soldații, marinarii, pensionarii ce ni-i Dă un imperiu, resturi, sînt nuli pe

Trăiesc stînd jos; eu, înger în mîini de bărbier, În pumni țin strîns o halbă crestată-adînc, de-ospețe… Plec gît și hipogastru, fumînd cu Gambier

Odaia dă spre ceru-albastru-mat, Nu-i loc de lăzi, de alibii, scăunele ! De volburi zidu,-afară,-i încărcat : Gingii de spiriduși vibrează-n

“Francezi din șaptezeci,bonaportișți, republicani, aminți-vă de părinții voștri din ’92 etc.” ...............................

O, inimă, ce-s pentru noi bălțile de singe Și jar, și mii de-omoruri, și furia țipînd, Suspinde ale unui întreg inferc ce fringe Oricare ordini și

Negri în ceață și zăpadă Lîngă cuptor afară, roată, Stau cinci copii Chirciți și,-n straie vechi, sărace, Iau seama cum brutarul face Pîini

Se plimbă Omul palid pe-aleile-nflorite. E-n redingotă neagră și c-un trabuc în dinți. La Tuilerii i-e gândul, la florile-i vestite, Și-ades în

Primul studiu al omului care se vrea poet este propria lui cunoaștere, întreagă; el își caută sufletul, îl cercetează, îl încearcă, îl învață. Odată

Îmi scâlciasem ghetele, umblând Pe bolovani, opt zile, ca un câine. La \"Birtul Verde\"-n Charleroi intrând, Cerut-am șuncă rece, unt cu

Repurtată în strigăte de “Trăiască Împăratul!” Gravură belgiană, viu colorată, Se vinde in Charleroi cu 35 centime La mijloc, Împăratul,

Bărbatul pal, de-a lungul peluzelor în floare, Pășește-n haine negre și cu țigarea-n dinți: La Tuileries Bărbatul cu gîndu-i dus, în zare, - Și-n

Tot zgârâindu-și inima duioasă Sub casta robă neagră, într-o zi Când se plimba, cu gura lui băloasă Și știrbă, mestecând misticării, - Un

Strînși în unghere, între bănci de stejar cam calde De suflul lor ce pute, cu ochii-n lungi plimbări Spre corul ce străluce, ca-n harp e toți

În seri de vară-albastre, porni-voi pe cărare, Călcând firave ierburi, de grîne ciugulit; Visând, cu glezna prinsă de proaspăta răcoare, În mers

Porneam, vârându-mi pumnul în buzunarul rupt, Și însuși pardesiul părându-mi ideal. Sub ceru \'nalt o, muză, ți-eram supus feal; O, ce iubiri, ce

Pe povârnișul dealului îngerii își răsucesc veșmintele de lână prin ierburile de oțel și smarald. Pajiști de flăcări sar până-n creștetul dâmbului.

Destul am văzut. Viziunea a existat în toate văzduhurile. Destul am avut. Rumoarea orașelor, seara, și în plin soare, și intotdeauna. Destul am

Rămase drept Preadreptul în omoplați, solizii, Îl aurea pe umăr o rază; reci sudori M-au prins : “Vrei să vezi oare străfulgerînd bolizii

Urlet lupul da-n frunzare, Scuipînd pene de-orătănii, cum Și-a sfîrșit acea gustare : Ca și el eu mă consum. Fructe și lăptuci smerite Doar

Era atît de dezbrăcată, Că, indiscreți, mari pomi deja La geam, vicleni, frunzișul roată Și-l azvîrleau spre ea, spre ea. Ședea-n fotoliu-mi,

Era nespus de dezbrăcată Și arbori falnici, indiscreți, La geam se-nghesuiau s-o vadă, Apropiindu-se, șireți. Ședea în jilț, aproape

Stîrnind, stîrnind iubirea din inima-i bătînd Sub casta-i robă neagră, purtînd mănuși, odată Pe cînd mergea ferice și-ngrozitor de blind, Gălbiu,

Carele de-argint și de-aramă - Prorele de-oțel și de-argint - Bat spuma - Ridică tulpinile de mărăcini -, Curenții cîmpiei Și

Trăiesc șezând - un înger cu labe de bărbier Strângând vârtos o cană crestată-adânc. Cambrată Mi-e ceafa; hipograstrul, la fel. Cu-n

De am vreo poftă și-aplecare E doar de glod și piatră tare. Prânzesc tot din văzduh din cer. Din stâncă, din cărbuni, din

Mocnind, mocnind, ce patimi în inimă simțea, Ferice, sub sutana neagră, mâna-nmănușată. Într-o zi când grozav de sfielnic pășea, Gălbiu, cu gura

Mișcarea în zigzag pe râpa căderilor fluviului, Genunea la grinda cârmei, Repezicunea rampei, Enorma fugă a curentului Duc printre

Într-o bună dimineață, la un popor foarte blând, un bărbat și o femeie superbi strigau în piața publică: ”Prieteni ai mei, Vreau ca ea să fie

Copil, anume ceruri mi-au rafinat optica: toate caracterele îmi nuanțară fizionomia. Fenomenele se tulburară. Acum, inflexiunea eternă a

O, enormele alei ale țării sfinte, tindele templului! Ce s-a făcut cu brahmanul care mi-a deslușit! Proverbele? De-atunci, de acolo, văd încă și

O bătaie a degetului tău pe tobă descarcă toate sunetele și începe noua armonie. Un pas al tău e ridicarea noilor oameni și pornirea lor. Capul tău

Prin seri de veri albastre, prin lanuri colindam, De grînele pișcat călcam prin iarba deasă: Un visător, în glezne răcoarea o simțeam, Vîntu-l

I Pe valul calm și negru, în care-n somn cad stele, Ofelia plutește, ca alb și mare crin, Plutește lin, culcată în văluri

“Francezi din șaptezeci, bonaportișți, republicani, aminți-vă de părinții voștri din ’92 etc.” ……………………… Paul de Cassagac Le

Un tînăr cu privirea sclipind, cu pielea brună, Frumos în goliciunea-i la douăzeci de ani, Cu fruntea-n cerc de-aramă, slăvită-n clar de

Þi-a plîns roz steaua-n miezul auzului integru; De la grumaz la șale alb Infinit căzut, Þi-a scurs roșeață mare ape rumeni sîni și, negru, A

În neagra, ciunta furcă, buna, Ai diavolilor paladini Dansează, tot dansează-ntruna, Uscați, scheletici Saladini Jupînul

Curg bale inimii-mi la pupa, Sătulă-i de mahorcă ea: O tot împroașcă ei cu supa, Curg bale inimii-mi la pupa : Cu deocheate glume trupa În rîs

Cum lunecam la vale pe-a apelor oglinda N-am mai simtit odgonul întins de edecari: Cu chiote, Piei Rosii-i luasera drept tinta Legându-i, goi, pe

Pe coasta râpei, îngerii-și rotesc rochiile lor de lână în bălăriile de oțel și de smarald. Pârloage de flăcări sar până-n vârful dâmbului. La

De vânzare ceea ce Evreii n-au vândut, ceea ce noblețe nici crimă n-au gustat, ceea ce ignoră amorul blestemat și probitatea infernală a maselor;

Destule văzute. Viziunea s-a aflat în toate vânturile. Destule avute. Vuietele orașelor, seara, și la soare, și întotdeauna. Destule cunoscute.

Al tiempo que bajaba por ríos impasibles, Sentí que no me guiaban los hombres a la sirga: Aullantes pieles rojas, tomándolos por blanco, Los

In the winter, we shall travel in a little pink railway carriage With blue cushions. We shall be comfortable. A nest of mad kisses lies in

Je m\'en allais, les poings dans mes poches crevées ; Mon paletot aussi devenait idéal ; J\'allais sous le ciel, Muse ! et j\'étais ton féal ; Oh

Quelqu\'une des voix Toujours angélique - Il s\'agit de moi, - Vertement s\'explique : Ces mille questions Qui se ramifient N\'amènent, au

Sur la place taillée en mesquines pelouses, Square où tout est correct, les arbres et les fleurs, Tous les bourgeois poussifs qu\'étranglent les

An excerpt from LINES by Arthur Rimbaud When the world comes down to this one dark wood Before our four astonished eyes... To a

Oh, my Beautiful! Oh, my Good! Hideous fanfare where yet I do not stumble! Oh, rack of enchantments! For the first time, hurrah for the

“Novel” By Arthur Rimbaud “I. No one\'s serious at seventeen. --On beautiful nights when beer and lemonade And loud, blinding cafés are

C\'est un large buffet sculpté ; le chêne sombre, Très vieux, a pris cet air si bon des vieilles gens ; Le buffet est ouvert, et verse dans son

Les chars d’argent et de cuivre, Les proues d’acier et d’argent, Battent l’écume, Soulèvent les souches des ronces. Les courants de la

Entends comme brame près des acacias en avril la rame viride du pois ! Dans sa vapeur nette, vers Phoebé ! tu vois s\'agiter la tête de

Bruxelles Boulevart(*) du Régent Juillet. Plates-bandes d'amaranthes jusqu'à L'agréable palais de Jupiter. - Je sais que c'est Toi qui,

Tu pecho contra mi pecho, ¿eh?, ¿iríamos, con la nariz llena de aire, y los frescos rayos de la mañana azul que te escancia el vino del día?...

Est-elle almée ?... aux premières lueurs bleues Se détruira-t-elle comme les fleurs feues... Devant la splendide étendue où l\'on sente Souffler

Comme je descendais des Fleuves impassibles, Je ne me sentais plus tiré par les haleurs : Des Peaux-Rouges criards les avaient pris pour cibles

Et la Mère, fermant le livre du devoir, S\'en allait satisfaite et très fière, sans voir, Dans les yeux bleus et sous le front plein

Un hydrolat lacrymal lave Les cieux vert-choux: Sous l’arbre tendronnier qui bave Vos caoutchoucs, Blancs de lunes particulières Aux pialats

Elle est retrouvée. Quoi ? - L\'Eternité. C\'est la mer allée Avec le soleil. Ame sentinelle, Murmurons l\'aveu De la nuit si nulle Et du

PRIMERO Las bestias primitivas cubrían a galopa, con glandes albardados en sangre y excremento. Nuestros padres mostraban con orgullo su

Noirs dans la neige et dans la brume, Au grand soupirail qui s\'allume, Leurs culs en rond, À genoux, cinq petits, - misère ! - Regardent le

Sul pendio del ciglione, gli angeli fan girare le loro vesti di lana, negli erbai d\'acciaio e di smeraldo. Prati di fiamme balzano fino alla

- Elle était fort déshabillée Et de grands arbres indiscrets Aux vitres jetaient leur feuillée Malinement, tout près, tout près. Assise sur ma

C\'est un trou de verdure où chante une rivière Accrochant follement aux herbes des haillons D\'argent; où le soleil, de la montagne fière, Luit:

L\'étoile a pleuré rose au coeur de tes oreilles, L\'infini roulé blanc de ta nuque à tes reins ; La mer a perlé rousse à tes mammes vermeilles Et

Qu\'est-ce pour nous, mon coeur, que les nappes de sang Et de braise, et mille meurtres, et les longs cris De rage, sanglots de tout enfer

O lâches, la voilà ! Dégorgez dans les gares ! Le soleil expia de ses poumons ardents Les boulevards qu\'un soir comblèrent les

D'un gradin d'or, - parmi les cordons de soie, les gazes grises, les velours verts et les disques de cristal qui noircissent comme du bronze au

Loin des oiseaux, des troupeaux, des villageoises, Je buvais, accroupi dans quelque bruyère Entourée de tendres bois de noisetiers, Par un

C\'est un large buffet sculpté; le chêne sombre, Très vieux, a pris cet air si bon des vieilles gens; Le buffet est ouvert, et verse dans son

A Elle L'hiver, nous irons dans un petit wagon rose Avec des coussins bleus. Nous serons bien. Un nid de baisers fous repose Dans chaque coin

Zut alors, si le soleil quitte ces bords ! Fuis, clair déluge ! Voici l'ombre des routes. Dans les saules, dans la vieille cour d'honneur,

I La chambre est pleine d\'ombre; on entend vaguement De deux enfants le triste et doux chuchotement. Leur front se penche, encore alourdi par

À Elle. L’hiver, nous irons dans un petit wagon rose Avec des coussins bleus. Nous serons bien. Un nid de baisers fous repose

Par les soirs bleus d\'été, j\'irai dans les sentiers, Picoté par les blés, fouler l\'herbe menue: Rêveur, j\'en sentirai la fraîcheur à

In the winter, we shall travel in a little pink railway carriage With blue cushions. We shall be comfortable. A nest of mad kisses lies in

Place de la Gare, à Charleville. Sur la place taillée en mesquines pelouses, Square où tout est correct, les arbres et les fleurs, Tous les