Carl Sandburg

Brâncuși e un țăran, care-și ia bilete pentru Nicăieri; un țăran care și-a făcut bagajele, dar n-are nici un oraș, da, Brâncuși e un țăran:

Cristofor Columb a fost un om sărac. Sărăcia l-a gonit la marginea lumii - Începu el cu sărăcia și cerșitul; sfârși-n închisoare. Bietul Columb,

Între două dealuri Stă bătrânul oraș - iată casele-abia se zăresc și-acoperișurile și copacii - iată și-amurgul și noaptea și umezeala și

Așază-mă pe nicovală, Doamne, Lovește-mă cu ciocanul și fă din mine-o rangă. Lasă-mă să pătrund prin vechi, năruite ziduri, Lasă-mă să dezgrop și

Disperat și trist Prin ceața nopții- Învăluitoare de porturi- Sirena vaporului Cheamă, scâncind Ne-ncetat, Asemeni părăsitului prunc, Cuprins

Nu mai există bizoni Și nu mai există nici cei care văzură bizonii Cei ce văzură turmele lor fără de număr cum treceau pustiind în

Faceți grămezi înalte de trupuri la Austerlitz și la Waterloo Îngropați-le cu lopata și apoi lăsa-ți-mă să lucrez - eu

În septembrie când argintul topit picură lin peste noaptea grădinii, Moartea, bătrâna zeflemitoare, vine șoptindu-ți ca un prieten

Stau în fotoliu și citesc ziarul. Milioane de oameni s-au dus la război, mormintele lor ocupară hectare întregi, uneltele și navele zac

Purpuriu e capătul țigării mele ce arde mocnit, Cenușiu e scrumul ce se-ntărește și cu tăcere acoperă focul Un om însemnat, pe care-l cunoșteam, a

Am iubită, copil, banjo și umbre. (Dumnezeu va veni într-o zi să-mi ia totul, și-o să-mi rămână doar umbrele.)

Ascultă o clipă, luna este o frumoasă femeie, o singuratică femeie, pierdută într-o rochie argintie, pierdută în rochia argintie a unei călărețe

Pentru sufletele singuratice aproape întruna răsună o muzică, Iar cînd muzica încetează, se ivește

Scrie-ți dorințele pe ușă și intră. Stai afară în apa lunii, a lunii recoltei. Adă înăuntru strângerea de mână a bostanilor. Este un

Trecând printre ziduri povârnite, urâte, Pe lângă uși de unde femei cu chip răvășit Priveau cu ochii adânciți de foame, Hăituit de spectrele

Automobil uscățiv... automobil-câine cu picioarele lungi, automobil-vultur cu aripi sure, Picioarele lui stârnesc praful drumului... aripile lui

Nimic altceva în acest cântec – numai chipul tău. Nimic altceva în el, numai tulburii, adumbriții tăi ochi cenușii. Cheiul aleargă în lac, drept

Îngropați-l pe bătrânul fermier din Illinois. Îngropați-l cu cinste El își dormea somnul în nopțile din Illinois, ziua trudind pe câmpiile

Eu sunt poporul, sunt gloata, mulțimea, masele. Știți voi că tot ce e mare în lume e făurit prin munca mea? Eu sunt muncitorul, inventatorul, eu

Concert de fanfară grădina publică Nebraska City. Rochii fluide, volburase, rochii albe ca vara. Fețe, nuanțe carnate zbughite ca

Faceți grămezi înalte de trupuri la Austerlitz și la Waterloo, Îngropați-le cu lopata și-apoi lăsați-mă să lucrez - Eu sânt iarba; acopăr

Pile the bodies high at Austerlitz and Waterloo. Shovel them under and let me work--- I am the grass; I cover all. And pile

HOG Butcher for the World, Tool Maker, Stacker of Wheat, Player with Railroads and the Nation\'s Freight Handler; Stormy, husky, brawling,

Accumulate tutti i corpi ad Austerlitz e a Waterloo Seppelliteli qui e lasciatemi lavorare Io sono l\'erba; io copro tutto. E accumulateli tutti