Roman
29 septembrie 1870
de Arthur Rimbaud(2005)
2 min lectură
Mediu
I
Nu ești profound la numai șaptesprezece ani.
- La naiba, într-o seară, și beri, si limonadă,
Și zarva cafenelei cu lămpile-n tavan !
- Te-afunzi domol sub teii verzi de pe promenadă.
În seri de vară teii de-arome sînt sătui !
Văzduhu-atît de dulce-i, că ochi să-nchizi îți cere;
De zgomote plin vîntul – departe-orașul nu-i –
Miroase doar a viță și a bere…
II
Deodată vezi un petec îngust de scumbru-azur
Prins în conturul unei micuțe crengi șî care
E-mpuns cu răutate de-o stea ce din contur
Dispare, mică și-albă, cu dulce-nfiorare.
Șaptesprezece numai, la ani! Nopți ! Iunie !
E de șampanii seva : la cap ți se ridică,
Și, amețit, bați cîmpii…sub raza lunii e;
Simți un sărut pe buze, ca o jivină mică…
III
Cu inima nebună, prin cărti un Robinson,
- Cînd, în lumina pală de felinar, se-arată
Trecînd o domnișoară drăguță sub un con
De umbră-a unui guler – îngrozitorul tată…
Cît de naiv te crede ! Umblînd cu pași mărunți,
În pantofiori, sprințară se-ntoarce către tine
Cu o mișcare vie…- Și cum să nu renunți,
Cînd ți se sting atuncea pe buze cavatine…
IV
Îndrăgostit ești pînă în august. Și compui,
Îndrăgostit, sonete, ce-o fac să rîdă doară.
Amicii toți te lasă, ești de prost-gust oricui.
- Dar Ea se-nvrednicește să-ți scrie într-o seară.
- Atunci… - în cafeneaua cu lămpile-n tavan
Te-ntorci și ceri iar bere sau poate limonadă…
- Nu ești profound la nmai șaptesprezece ani,
Cînd te îmbire-atîția tei verzi pe promenadă.