Al singurătății trist cer
De-un nor tot e-ntunecat
Cu-n morman de grele aripi
Ce se zbat neîncetat...
Croncanit, fiori, infernul
Într-un dans în jur roiesc
Prins de focul neființei
Cușcă de
Pentru întia oară stele
Ascultare nu-mi mai dau
Tăcut-a întreg Universul
Și noaptea tace iar...
Luna mult prea blândă
Timidă,beată de lumină
Suspinu-l poartă dulce
În glasu-i
În reci lacrimi, Timpul preschimbat-a
Cele din urmă clipe
Când în dulcea-mi reverie
Ce sufletul pe culmi înalță
Uitat-am \"adio\" eu a spune...
Iar în selenu-ți chip
Ce noaptea-mi
Dorul mă cuprinde,
C-o aripă de fier
Și trenul zboară,parcă
Nepasător în Infern...
Secundele pe umeri
Poveri grele ce s-asează
Asemenea anilor grei
Scurși in lacrima uitării
În lanțuri
Labirint inexplicabil
Ce doar sufletul mi-este
În lungi nopți de suspin
Căutându-mă, m-am pierdut...
Și-n astă vreme rece
Peste toate doar timpul
Poate ușor a trece.
În freamătul
Cu această umilă scriere aș vrea să-ți fac o dezvaluire a simțurilor mele, de când nu te-am mai văzut. Să te las să arunci o privire asupra unei inimii sângerânde ce se zbate la nesfârșit ca-ntr-o
Vreau să mă cufund
într-un râu de bucle
în părul tău
să înot până-n apusul
ochilor tăi senini
și acolo să-ți așez
două stele
una să fiu eu
iar cealaltă tu,
pentru o eternitate de
Nu, ochii nu-s de văzut
ci sufletul este!
Nu, pielea nu-i de simțit
ci inima este!
Nu, creierul nu-i de gândit
ci ideea este!
Acum, dacă ati învățat lecția,
vreti sa vedeți cum simt eu
