Andrei Rautu

Intr-adevar dar...cred ca pe aici ca niste Robisoni se aventureaza doar cei ce stiu sa patrunda in sufletul unui profesor lipsit de mangaierea suava a metaforelor.

Am recitit-o..si am realizat acelasi lucru, va multumesc oricum pentru sfaturi...

As vrea sa multumesc inca odata pentru minunatul cadou primit, textele fac parte din Nichita Stanescu - Opera Magna, editura Muzeul Literaturii Romane, si incerc prin a dedica aceasta minunata poezie, celei ce mi-a oferit asa ceva. Iti multumesc...

Va multumesc mult pentru comentariile frumoase, cat despre timpul efemer, lasa loc de multe interpretari. Prima care mi-a venit in minte atunci cand am scris, a fost ca, in acele momente timpul se prelungeste o vesnicie, incat incepi sa te indoiesti de existenta lui. Si va rog sa scuzati repetitiile pentru ca in timp ce scriam textul pe pagina, mi-au mai venit niste idei care le-am adaugat.

Poezia este frumoasa...dar oare sufletul se ridica sau cade, in aceasta clepsidra a inimii? Si eu tot nu inteleg de ce este ireparabila aceasta tandrete?

Poezia e draguta, suna bine, se vede clar stilul obscur al versurilor formatiei Evanescence, desi eu nu prea am ascultat... Am vazut ca tot mai multi se indreapta spre acest stil. Sa fie oare o noua revolutie? Revenind, cateva figuri de stil destul de bune...Pamantul se-n groapa in mare, si mare in ochii mei...in rest imi plac ideile te poarta prin diverese stari, care de care mai obscure, intunecate, inchise...dar asta si simti cand \"Cineva vrea sa iasa cu tot dinadinsul din capul meu\". Suna bine. Insa, ce n-am inteles, cine trezeste marea?

Libertatea este destul de justificata in poezia asta simpla, insa ce mi-a placut este finalul \" - Arunca-te!/ Ziua asta este atat de inalta\" Aici resimt libertatea in adevaratul sens al cuvantului...nu exista nici o limita lasa-te purtat de acest galop pe culmile zilei.