Cu muzică
de Arthur Rimbaud(2005)
2 min lectură
Mediu
În piața împărțită-n peluze verzi, scuar
În care, cu măsură, copaci și flori îmbie,
Greu respirînd zăduful, burghezii iar și iar,
Joi seara, își tot poartă pizmașa lor prostie.
- În mijlocul grădinii își clatină-ntr-un vals
Orchestra militară chipiele senine :
- În față-s filistinii cu aerul lor fals ;
Notarul de vrelocuri cu monogramă plin e.
Stridențe, cu lornioane, vechi rentieri decid:
Își trag slujbașii, puhavi grăsunele lor dame
Și-ndată după ele, oficiind drept ghid,
Vin cele cu volane ca rupte din reclame ;
Pe bănci vopsite-n verde pensionari băcani,
În timp ce cu bastoaane nisipul îl tot scurmă,
În grupuri, gravi, tratate dezbat, apoi în bani
Fac estimări și iară încep : “Pînă la urmă!...”.
Cu fese revărsate pe bancă un burghez,
Și cu lucioase nasturi pe burta sa flamandă,
Își savurează pipa, din care fire ies,
Tutun cu-aromă fină – doar știți : de contrabandă ! –
Rînjind vin haimanale pe verdele gazon ;
Mai galeșe-n privire la sunet de tromboane,
Fumînd suave roze, prunci mîngîie cazon,
Pe doici să le seducă, naivele cătane…
- Și iată-mă, zănatic ca un student, mă țin
Pe sub castani verzi după prea sprintenele fete,
Iar ele își adu seama și,-n rîs ca din senin
Pufnind, priviri aruncă spre mine, indiscrete.
Nimic nu spun : le caut cu ochii dalbul gît
Pe sub nebunești șuvițe, iar gîndul mi se surpă
Sub gingașe podoabe și sub corsaje, cît
Să prind divinul spate și-a umerilor curbă.
Pantofii într-o clipă, ciorapii-apoi le scot…
- Ars de plăcute febre, le reconstitui trupul.
Își tot vorbesc în șoaptă și nostim mă socot…
- Simt cum îmi vin pe buze săruturi fără scrupul …