Lacrimă
de Arthur Rimbaud(2005)
1 min lectură
Mediu
Ferit de păsări, turme și de femei de țară,
Eu beam, lăsat pe bine, în niște buruieni,
Pe care tandre pîlcuri de-aluni le încojoară,
Prin pîcla de călduță și verde după-amiază.
Dar ce puteam bea oare-n această jună Oise,
Cu ulmi tăcuți, cu nouri, peluză fără flori?
Ce tot sorbeam eu oare din tîlv de colocază ?
Ceva de aur, searbăd, de mă treceau sudori.
Așa, o proastă firmă de han aș fi fost poate.
Apoi schimbă furtuna tot cerul pînă-n seară.
Au fost țări negre, lacuri, și pești, șî colonnade
Sub noaptea-aceea-albastră și, undeori, o gară.
Pierea din codri apa-n nisipuri preacurate.
Din cer în mlaștini vîntul zvîrlea cu țurțuri tare…
Or ! ca pescuitorul de aur sau de scoici,
Nu mi-am maid at silința să beau, n-am fost în stare !