Corbii
de Arthur Rimbaud(2005)
1 min lectură
Mediu
Cînd, Doamne-i, pajistea-nghețată,
Cînd în pustii cătune-acu
Tac clopote de seară, tu
Din ceruri mari fă să se-abată
Peste natura fără flori,
Ah, dragii corbi fermecatori.
Oști stranii, ce țipați severe,
Vă intră-n cuiburi asprul vînt !
Mari fluvii galbene urmînd,
Voi, peste căi vechi de durere
Și peste gropi și găuri, rar
Vă risipiți, vă strîngeți iar !
Peste cîmpii din Franța,-n care
Dorm morții de mai ieri, noian
Rotiți-vă voi, iarna,-avan,
Ca trecătorii să măsoare !
Ai datoriei crainici, deci,
Funebru-alai ne fiți pe veci !
Dar, sfinți din cer, umplînd stejarul,
Catarg pierdut în seri de rai,
Lăsați voi silvia de mai
Celor din codru, secularul,
Prin iarbă-ascunși, pe sub ogor,
De-nfrîngeri fără viitor.