Arthur Rimbaud›Texte in proza

De îndată ce ideea Potopului a intrat în matca ei, Un iepure s-a oprit în triofiște și printre clopoțeii fremătători și și-a rostit rugăciunea către

Surorii mele Louise Vanaen de Voringhem: - Scufia ei albastră întoarsă spre Marea Nordului. - Pentru naufragiați. Surorii mele Léonie Aubois

De pe-o treaptă de aur - printre cordoanele de mătase, voalurile cenușii, catifelele verzi și discurile de cristal care se înnegresc ca bronzul la

Ceruri gri, de cleștar. O ciudată încrengătură de poduri, unele drepte, altele arcuite, altele coborând pieziș, sau în unghiuri, peste cele dintâi;

Am îmbrățișat zorii zilei de vară. Nimic nu se clintea încă pe fruntea palatelor. Apa era moartă. Taberele umbrelor nu părăseau drumul de pădure. Am

Niște caraghioși foarte zdraveni. Mai mulți dintre ei au urgisit lumile voastre. Lipsiți de nevoi și câtuși de puțini grăbiți să-și folosească

De vânzare tot ce evreii n-au vândut, tot ce n-a fost pe placul nobililor și criminalilor, tot ce-i ignorat de dragostea blestemată și cinstea