Jorge Luis Borges

După încheierea bătăliei de la Clontarf, în care umilit a fost norvegul, Preaînaltul Rege și-a chemat poetul și i-a spus: – Isprăvile cele mai

Moto: ...Thy rope of sands ... George Herbert Linia cuprinde un număr infinit de puncte; planul, un numar

Oamenii și-i imaginează pe orbi închiși într-o lume întunecată. Chiar este un vers al lui Shakespeare care justifică această opinie. Shakespeare

N-am citit prea mult in viața mea, în schimb am re-citit foarte mult. Am început să-mi pierd vederea în 1955 și de atunci n-am mai încercat să

Lui Borges − celuilalt, nu mie − i se întîmplă tot felul de lucruri. Eu nu fac altceva decît să hoinăresc prin Buenos Aires, zăbovind

Să cauți râul ce e timp și apă, Să-ți amintești că timpu-i tot un râu, Să știi că ne petrecem ca un râu Și-al nostru chip se oglindește-n

Victoriei Ocampo La pagina 22 din Istoria Razboiului European de Liddell Hart, se spune ca o

Abel si Cain se intilnira dupa moartea lui Abel. Mergeau amindoi prin desert si se recunoscura de departe, caci amindoi erau foarte inalti.

Între iubita mea și mine se vor ridica trei sute de nopți ca trei sute de ziduri, iar marea va fi o taină între noi. Nu vor mai fi decât

Vreau să aduc mulțumiri dumnezeiescului Labirint de efecte și cauze Pentru diversitatea făpturilor Care alcătuiesc acest univers

De Quincey: Writings, XIII, 345. Din atelierul sau, aflat in doua incaperi scobite sub pamint, Paracelsus ii ceru

Un om ce-și îngrijește grădina, așa cum dorea Voltaire. Cel care mulțumește pentru că pe lume există muzică. Cel ce descoperă cu bucurie o

Celui ce mă citește Invulnerabil ești. Cum, nu ți-au dat Cereștii zei ce soarta-ți pândesc Deșarte certitudini? Nu ți-e oare Timp neoprit

Pentru ca oroarea lui sa fie perfecta, Caesar, incoltit la piciorul unei statui de nerabdatoarele pumnale ale prietenilor sai, descopera,

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te

Fragmente dintr-o Evanghelie apocrifă 3. Nefericit cel sărac cu duhul, fiindcă sub pământ va fi ceea ce este acum pe pământ. 4. Nefericit cel ce

Să nu vă temeti că-n tăcuta noapte pe-alei m-as pierde,-n vraja peste fire a parcului, de-arome si de soapte răpit, care te-mbie la

Legenda lui Buda este iluminativă și credința sa nu este impusă nimănui. În Japonia se susține neistoricitatea lui Buda, insistându-se pe doctrină.

Cînd am început să studiez germana, prin 1917, am descoperit în antologia lui Benzmann un scurt poem de Hermann Hesse. Un călător petrece o noapte la

And if he left off dreaming about you ... Through the Looking-Glass, VI Nimeni nu l-a vazut debarcind in noaptea aceea desavirsita, nimeni n-a

Pe undeva, prin partile Junin-ului, sau mai sus, catre Tapalque, am auzit istoria aceasta. Un copil disparuse in urma unei navale a pieilor

C-un rege din vechime vis spăimos. De fier îi e coroana. Ochiul crunt. Astfel de chipuri astăzi nu mai sunt. L-ascultă spada, câine credincios. E

Doi oameni au pășit decis pe lună Și alții-apoi. Putea-vor ei să spună, Prin vorbe și prin arta ce visează Și șlefuiește, ce-au putut să

Istoria știe că cel mai crud dintre guvernatorii Sudanului a fost Yakub Beteagul, care și-a lăsat țara pradă silniciilor făptuite de

Marea Inainte ca visul (sau teama) să țeasă Mitologii și cosmogonii, Înainte ca timpul să se transforme-n zile, Marea, marea veșnică, exista

Scripturi de lumină se năpustesc asupra umbrei, mai uimitoare decât meteorii. Mândrul oraș necunoscut se revarsă peste câmpie. Sigur de viața și de

Cred ca prietenia este poate FAPTUL ESENTIAL al vietii. Prietenia, asa cum mi-a spus Adolpho Bioy Casares, are acest avantaj asupra dragostei: nu are

(În anul 1102 Magnus Barfod a pornit la cucerirea rând pe rând a regatelor Irlandei; se spune că în ajunul morții a primit acest salut din partea lui

nimeni n-a perceput frumusețea drumurilor habituale până ce, groaznic în tumult și dureros în contorsiunea de martir, se prăvale zdrențărosul

În 1935 l-am cunoscut pe Henri Michaux la Buenos Aires. Mi-l aduc aminte ca pe un om senin si surîzător, foarte lucid, plăcut si amabil, fără să fie

Mirar el río hecho de tiempo y agua y recordar que el tiempo es otro río, saber que nos perdemos como el río y que los rostros pasan como el

Amuțesc corzile. Muzica știa ce simt eu.

Trecutul unde-i? Unde-i straniul vis Cu grele spade de tatari visat? Dar zidul nalt ce-atunci s-a ridicat? Dar lemnul Crucii, pom din

Până sosi-va ceasul de galben asfințit Nu-mi voi putea lua ochii De la impunătorul tigru de Bengal. De colo-colo umblă pe hărăzitu-i drum Și nici

Stevenson observă că există o virtute fără de care toate celelalte sînt inutile; această virtute este farmecul. Lungile veacuri ale literaturii ne

Dormeam pe culme și frumos Îmi era trupul pe care anii-l stricară. Înalt în noaptea elenă, centaurul Își încetinea goana cvadruplă Ca să-mi

Artificii (1944) PROLOG Chiar dacă sunt executate cu mai puțină stângăcie, piesele din această carte nu diferă de cele care alcătuiesc

Operă a puterii dumnezeiesti, a supremei întelepciuni si, în mod ciudat, a primei iubiri, infernul lui Dante, cel mai faimos dintre infernurile

Luna nu știe că este liniștită și strălucitoare și nici măcar că este lună ; Nisipul că este nisip . Nu există un lucru care să știe că forma lui

Motanul alb, celibatar, se uita in alba stralucire a oglinzii, fara-a putea-ntelege ca albeata si ochii aurii nemaivazuti in casa pina-atunci

La începutul perioadei pe care un istoric olandez a denumit-o nedefinit, Epoca Modernă, s-a răspîndit în întreaga Europă numele unei cărti, De tribus

Pentru noi toți, alegoria este o eroare estetică. (Primul meu gând a fost să scriu”nu este altceva decât o eroare a esteticii”, dar pe urmă mi-am dat

Biblia, al cărei nume recesc este un plural, înseamnă "cărtile". Este, de fapt, o bibliotecă ce cuprinde cărtile fundamentale ale literaturii

Există un rând de Verlaine pe care nu mi-l voi aminti. Există o stradă apropiată pe care pașii mei nu vor mai trece. Există o oglindă care m-a

Aici încă o dată, buzele neuitate, unic și asemenea vouă. Am stăruit în apropierea fericirii și în măruntaiele suferinței. Am străbătut marea. Am

Reproș ori lacrimi nimeni să nu poată A socoti divina-i măiestrie, Când El, cu o superbă ironie, Mi-a dat și cărți și noapte deodată. În ăst

Cu trupul ultragiat de recea spadă-a Lui Hamlet moare-un rege-n Danemarca, În nalt palat de piatră, ce domină De crunți pirați cutreierata

Remușcare pentru orice moarte Desprins de memorie și de speranță, Nelimitat, abstract, aproape viitor, Mortul nu e mort: este moartea. Precum

Cine îmbrățișează o femeie este Adam. Femeia este Eva. Totul se întâmplă pentru prima oară. Văzut-am ceva alb pe cer. Că-i luna mi se spune, dar

Nimeni nu e patria. Nici măcar călărețul Care, semeț, când se crapă de ziuă într-o piață pustie, Străbate timpul pe un armăsar de bronz, Nici

Faptul că am văzut crescînd orasul Buenos Aires, crescînd si descrescînd. Că îmi aduc aminte de curtea cu vită, de verandă si havuz. Că

Un singur om s-a născut, un singur om a murit pe pământ. A afirma contrariul este pur și simplu statistică, este o adunare imposibilă. Nu mai puțin

în fierul ei zăresc viteaza soartă a celui care azi țărînă este. E-un crunt război pe mare-a lui poveste. în van, căci biruit a

nu detaliul simbolic, de-a înlocui un trei pentru un doi nici acea goală metaforă ce convoacă un an agonizant și altul ce apare nici îndeplinirea

De fier, de încovoiați tiranți de fier enorm trebuie să fie noaptea, ca să nu explodeze și să se facă țăndări, puzderia de lucruri pe care ochii

Te-nșeli de crezi că fi-vei izbăvit De ce-au scris cei pe care îi implori. Nu ești ceilalți și-acum te trec fiori În centrul labirintului

O spadă, O spadă de fier făurită în răcoarea zorilor, O spadă cu rune Pe care nimeni nu le va putea nesocoti, Nici descifra cu totul, O spadă

Nu știe nimeni, nici măcar oglinda că amare lacrimi omenești vărsat-a. Nu poate bănui că prăznuiește acele lucruri vrednice de lacrimi: zoritul

Memoria timpului E plină de spade și corăbii, De pulberea imperiilor Și de foșnetul hexametrilor. De uriașii cai de război, De strigăte și de

Mă ține-n pază, Doamne. (Vocativul Pe Nimeni nu privește. E-un cuvânt Despre-o zăbavă fără legământ, O teamă e, ce-o scrijelește scribul.) De

Din străzile ce-ngroapă afințitul E una (care-o fi?) cutreierată Acuma pentru cea din urmă dată, Indiferent, de pasul meu, sortitul De Cel care

Intră lumina și-mi aduc aminte; iat-o. Dintru început îmi spune numele lui, care este (se înțelege) al meu. Mă întorc la robia care a ținut mai

Mă gândesc la lucrurile care ar fi putut să fie și nu au fost La tratatul de mitologie saxonă pe care Beda nu l-a scris La opera de neînchipuit pe

După ani de exil, m-am întors la casa copilăriei și încă mi-e străină ambianța ei. Mîinile mele au atins copacii cum ai atinge pe cineva care

Am comis cel mai grav dintre pacatele Pe care le poate comite un om. N-am fost Fericit. Fie ca ghetarii uitarii Sa ma taraie si sa ma piarda,

Primul pod pe Constitucion si, la picioarele mele, Zgomotul trenurilor care țeseau labirinturi de fier. Fum și șuierături se ridică în noapte. Și

Migrațiile pe care istoricul, călăuzit de întâmplătoarele resturi de ceramică și de obiecte de bronz, încearcă să le fixeze pe hartă și pe care nu

Patruzeci de cărți de joc deplasează viața. Colorate talismane de carton ne fac să ne uităm destinele, și o creație surîzătoare umple timpul

Nu ți-am redobândit apropierea, patria mea, dar pot să-ți privesc stelele. Mi le dezvăluie cerul depărtat, și iată, catargul se pierde în farmecul

Pășești tiptil, că nici nu te simțim, Învăluită-n taină și tăcere. Sub clar de lună, ești ca o panteră Pe care-n depărtare o

Scăpare n-ai în ce-au lăsat în scris Acei pe care spaima ta-i imploră. Nu ești ceilalți. Te vezi în astă oră În centrul gol de labirint închis De

Ușor ne pare-acum că este totul În schimbător trecut irevocabil: Socrate, după ce-a băut cucuta, Vorbește liniștit despre-al său suflet, În

Un pictor mi-a promis un tablou. Acum, în New England, aflu că a murit. Simt Ca și alte dăți, tristețea de-a înțelege că suntem Ca un vis. M-am

De-ar fi ragaz doar visul, cum s-a zis, O tihna pentru cugetu-ostenit, De ce, atunci cand brusc ai fost trezit, Crezi ca ti s-au furat comori in

Iesire nu-i. N-a fost facuta pentru Palatul ce cuprinde universul. Nu poti surprinde-aversul, nici reversul. Nici zid nu-i imprejur, nici tainic

Străzile din Buenos Aires sunt intestinele sufletului meu. Nu străzile energice chinuite de grabă și trudă ci mai ales dulcile străzi de

Viața-mi unde-i, ce putea să fie dar n-a mai fost ? Cea mai plină, norocoasă ori cea mai sumbră groază, ce ma-pasă, că spada n-am încins cu

Într-un loc pustiu din Iran există un turn de piatră nu prea înalt, fără uși și ferestre. În singura lui încăpere (cu pămînt pe jos și formă de cerc)

Tu Un singur om s-a născut, un singur om a murit pe pământ. A afirma contrariul este pur și simplu statistică, este o adunare imposibilă. Nu mai

Înserare ce-ai subminat despărțirea noastră. Înserare tăioasă, încântătoare și monstruoasă, asemeni unui înger întunecat. Înserare în care

1 Mi-au spus ceva inserarea si muntele. Am uitat ce. 2 Noaptea adanca nu este acum altceva decat

orașul e în mine ca un poem pe care nu mi-a reușit să-l prind în cuvinte pe de-o parte, excepția puținelor versuri pe de alta, înghesuind-o în

O, mare tânără! A lui Ulise mare Și-a celuilalt Ulise, poreclit Sindbad al Mării, cel vestit În tot Islamul. Cenușia mare De Eric cel Roșcat

De la nașterea mea, din secolul trecut, din amfora concavă, din puțul adânc, timpul meticulos, care-i prea scurt în memorie, mi-a tot răpit

În profunda noapte universală, pe care felinarele încearcă s-o contrazică, o rafală rătăcită a jignit străzile taciturne ca un presentiment

Din veac, pustiu întins îl străbătură, Călcând tiptil nisipul, pașii tăi Nenumărați. Lung urlet sună-n văi De sur șacal și hienă nesătulă. Din

Dintru-nceput pân` la grăbita moarte, Cumplita frumusețe te pândea, Cum stă la pândă priincioasa soarte Ori dușmănoasă. -N zori te aștepta La

Mi-e gândul dus la cerul puritan De solitare și pierdute astre La care-adesea Emerson privit-a De pe înzăpezite culmi semețe. Sînt mult prea

Remușcarea Am comis cel mai grav dintre păcatele Pe care le poate comite un om. N-am fost Fericit. Fie ca ghețarii uitării Să mă târâie

Unde este amintirea zilelor care-au fost ale tale pe pămînt și au țesut fericirea și durerea și au însemnat pentru tine universul? Rîul numărat

Sint cel ce stie ca-i la fel de van Ca-n luciul de cristal nevorbitor Inspaimintatul, vanul privitor Ce trupul fratelui urmeaza-avan. Stiu,

Nu stiu ce nume am. Eu nu sunt Borges (Pierit-a Borges in La Verde, impuscat), Nici Acevedo, ce viseaza-o batalie, Nici tata, aplecat deasupra

Faptul că am văzut crescând orașul Buenos Aires, crescând și descrescând. Că îmi aduc aminte de curtea cu viță. de verandă și havuz. C-am moștenit

I S-a stins magia lumii. S-a pierdut Puterea ce-o avea asupră-ți și luna Și calmele grădini. Acuma luna Oglindă a rămas pentru

Sa cauti raul ce e timp si apa Sa-ti amintesti ca timpu-i tot un riu, Sa stii ca ne petrecem ca un riu Si-al nostru chip se oglindeste-n

Temutu-m-am că viitorul (care a și sosit) tunel de-oglinzi va fi, aidoma,-aburite,-ntunecate, o panoramă de deșertăciuni, iar în penumbră

O, zile închinate inutilei dorințe de-a uita biografia unui poet mărunt din emisfera din Miazăziuă căruia ursita i-a dat un trup ce n-a

Tot Acevedo astăzi te numești Moșie a bunicilor, câmpie Nedefinită, țarină și glie. Doar în închipuire știu cum ești. Trec anii-n goană. Am

Grădină-a fost ori simplă-nchipuire? Ca mângâiere-n ceas de asfințit, Mă-ntreb dacă trecutul stăpânit Cândva de-acest Adam, azi slab de

Existen personas en nuestras vidas que nos hacen felices por la simple casualidad de haberse cruzado en nuestro camino. Algunas recorren todo el

El bastón, las monedas, el llavero, la dócil cerradura, las tardías notas que no leerán los pocos días que me quedan, los naipes y el tablero,

L\'Arbre des Amis Il existe des personnes qui nous rendent heureux dans la vie, par le simple hasard de les avoir rencontrées sur notre chemin.

Si je pouvais de nouveau vivre ma vie, dans la prochaine je tâcherais de commettre plus d’erreurs. Je ne chercherais pas à être aussi parfait, je

Ni la intimidad de tu frente clara como una fiesta ni la costumbre de tu cuerpo, aún misterioso y tácito y de niña, ni la sucesión de tu vida

Habré de levantar la vasta vida que aún ahora es tu espejo: cada mañana habré de reconstruirla. Desde que te alejaste, cuántos lugares se han

Ahí está lo que fue: la terca espada del sajón y su métrica de hierro, los mares y las islas del destierro del hijo de Laertes, la dorada

Si el sueño fuera (como dicen) una tregua, un puro reposo de la mente, ¿por qué, si te despiertan bruscamente, sientes que te han robado una

Tú cuya carne, hoy dispersión y polvo, pesó como la nuestra sobre la tierra, tú cuyos ojos vieron el sol, esa famosa estrella, tú que viniste

O God! I could be bounded in a nutshell, and count myself a King of infinite space... Hamlet, II, 2 But they will teach us that Eternity is the

Me crucifican y yo debo ser la cruz y los clavos. Me tienden la copa y yo debo ser la cicuta. Me engañan y yo debo ser la mentira. Me incendian

He cometido el peor de los pecados que un hombre puede cometer. No he sido feliz. Que los glaciares del olvido me arrastren y me pierdan,

If I could live again my life, In the next - I\'ll try, - to make more mistakes, I won\'t try to be so perfect, I\'ll be more relaxed, I\'ll be

La rose, la rose inaccessible et non chantée, ce poids et ce parfum, la rose, celle du noir jardin aux hautes nuits, celle de tout jardin et de

Ecco qui la moneta di ferro.Interroghiamo le due opposte facce e avremo la risposta al quesito ostinato che ciascuno si è posto: perché ha bisogno

Das Universum (das andere die Bibliothek nennen) setzt sich aus einer unbegrenzten und vielleicht unendlichen Zahl sechseckiger Galerien zusammen,

Es el amor. Tendré que ocultarme o que huir. Crecen los muros de su cárcel, como en un sueño atroz. La hermosa máscara ha cambiado, pero como

Y la reina dio a luz un hijo que se llamó Asterión. Apolodoro, Biblioteca, III,I Sé que me acusan de soberbia, y tal vez de misantropía, y

Somos el río que invocaste, Heráclito. Somos el tiempo. Su intangible curso acarrea leones y montañas, llorado amor, ceniza del deleite,

Il n’y a pas de porte. Tu y es Et le château embrasse l’univers Il ne contient ni avers ni revers Ni mur extérieur ni centre secret. N’attends

Il ne restera pas dans la nuit une étoile. Il ne restera pas la nuit. Je mourrai et avec moi la somme De l\' intolérable univers. J\'

Oh, days devoted to the useless burden of putting out of mind the biography of a minor poet of the Southem Hemisphere, to whom the fates or

Nell\'angolo severo i giocatori muovono lenti i pezzi.La scacchiera li avvince fino all\'alba al duro campo dove si stanno odiando i colori. Su

1 . En haut sur la cime Le jardin entier est lune, Lune d’or. Plus précieux le frôlement De ta bouche dans l’ombre . 2 . La voix de

Le bâton, les pièces de monnaie, le porte-clés, la serrure docile, les lettres tardives qui ne seront pas lues dans le peu de jours qu’il me