Fragment
de Jorge Luis Borges(2006)
1 min lectură
Mediu
O spadă,
O spadă de fier făurită în răcoarea zorilor,
O spadă cu rune
Pe care nimeni nu le va putea nesocoti,
Nici descifra cu totul,
O spadă din Baltica, ce va fi cîntată în Northumbria,
O spadă pe care poeții
O vor asemăna cu gheața și cu focul,
O spadă pe care un rege o va da altui rege,
Iar acest rege unui vis,
O spadă ce va fi credincioasă
Pînă într-un ceas știut de Soartă,
O spadă care va lumina bătălia.
O spadă pentru mîna
Ce va conduce frumoasa luptă, furnicarul de oameni,
O spadă pentru mîna
Ce va înroși dinții lupului
Și nemilosul cioc al corbului,
O spadă pentru mîna
Ce va risipi aurul roșu,
O spadă pentru mîna
Ce va strivi șarpele în cuibul său de aur,
O spadă pentru mîna
Ce va cuceri un regat și va pierde un regat,
O spadă pentru mîna
Ce va culca la pămînt pădurea lăncilor.
O spadă pentru mîna lui Beowulf.
