Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Iunie 1968

Poezii - Editura Polirom, 2017

de Jorge Luis Borges(2021)

1 min lectură

Mediu
În amurgul de aur
ori într-o atmosferă senină al cărei simbol
ar putea fi amurgul de aur,
bărbatul așază cărțile
pe rafturile ce așteaptă
și simte pergamentul, pielea, pânza
și plăcerea pe care o produce
cunoașterea unui obicei
și stabilirea unei ordini.
Stevenson și celălalt scoțian, Andrew Lang,
vor relua aici, ca prin farmec,
discuția liniștită pe care au întrerupt-o
mările și moartea,
iar pe Reyers nu-l va supăra nicidecum
apropierea de Vergiliu.
(A face ordine într-o bibliotecă înseamnă să exerciți,
într-un chip tăcut și modest,
arta criticii.)
Bărbatul, care este orb,
știe că nu va mai putea descifra
frumoasele volume pe care le așază pe raft
și care nu-l vor ajuta să scrie
cartea ce-l va justifica în fața celorlalți,
dar amurgul,care este, poate, de aur,
zâmbește în fața ciudatei sorți
și simte acea fericire negrăită
a vechilor lucruri îndrăgite.
traducere - Andrei Ionescu

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
145
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Jorge Luis Borges. “Iunie 1968 .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/jorge-luis-borges/poezie/iunie-1968

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.