Sari la conținutul principal
Poezie.ro

faima

de Jorge Luis Borges(2008)

2 min lectură

Mediu
faptul că am văzut crescând orașul buenos aires, crescând și descrescând
că îmi aduc aminte de curtea cu viță, de verandă și havuz
c-am moștenit engleza și-am încercat să mă deprind cu saxona
că am iubit germana și mi-a fost dor de latină
că am stat de vorbă cu un ucigaș în cartierul palermo
că m-am bucurat de jocul de șah, de iasomie, de tigri și de hexametri
că l-am citit pe macedonio fernandez cu glasul ce a fost al lui
că am cunoscut ilustrele incertitudini care alcătuiesc metafizica
că am cinstit spadele și am dorit să fie pace
că nu am râvnit să guvernez insule
că nu am ieșit din bibliotecă
că am fost alonso quijano și nu am cutezat să fiu don quijote
că i-am învățat ce nu știu pe cei care pesemne sunt mai știutori decât mine
că am prețuit darurile lunii și ale lui paul verlaine
că am încropit câteva versuri endecasilabice
că am repovestit vechi întâmplări
că am rânduit în dialectul timpului nostru vreo cinci-șase metafore
că m-am ferit de ademeniri
că am fost cetățean al orașelor geneva, montevideo, austin și (ca toți oamenii) cetățean al romei
că am fost admirator al lui conrad
că am fost orb
nici unul dintre aceste lucruri nu e neobișnuit și totuși toate laolaltă îmi conferă o faimă pe care n-o pot înțelege

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
224
Citire
2 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Jorge Luis Borges. “faima.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/jorge-luis-borges/poezie/faima-3

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.