1972
de Jorge Luis Borges(2021)
1 min lectură
Mediu
Temutu-m-am că viitorul (care
a și sosit) tunel de-oglinzi va fi,
aidoma,-aburite,-ntunecate,
o panoramă de deșertăciuni,
iar în penumbră ce precedă visul
rugatu-i-am pe zeii neștiuți
să-mi dea ceva ca să mă țină-n viață.
Ei Patria mi-au dat-o, ce strămoșii
slujit-o-au cu sârg și suferințe,
cu lipsuri și cu foamete-n războaie.
Aici din nou frumosul risc apare.
Nu sunt acele-ocrotitoare umbre
pe care le-am cinstit în vers. Acum
sunt orb și împlinit-am șaptezeci de ani.
Nu sunt viteaz precum Francisco Borges,
care-a murit cu pieptul ciuruit
de gloanțele vrăjmașului, pe patul
unui spital de suferință și de sânge,
dar Patria, azi terfelită,-mi cere
cu pana mea de cărturar obscur
ce-și umple timpul cu nimicuri vane,
ce nu a fost nicicând schimbată-n spadă
să intru-n vânt turbat de epopee
și cale să-mi deschid. Acum o fac.
traducere - Andrei Ionescu