Elegie
de Jorge Luis Borges(2006)
1 min lectură
Mediu
Nu știe nimeni, nici măcar oglinda
că amare lacrimi omenești vărsat-a.
Nu poate bănui că prăznuiește
acele lucruri vrednice de lacrimi:
zoritul șir de ani și frumusețea
Elenei, deși el n-a văzut-o,
și mâna lui Isus pe lemnul crucii
sub stăpânirea Romei, și cenușa
Cartaginei, și în poem persan
privighetoarea, scurta fericire,
neliniștea ce stă mereu la pândă,
Virgiliu plin de muzică și fildeș,
care a cântat a spadei vitejie,
mișcarea norilor necontenită, înot
ce parcă-ncremenește-n asfințit,
și dimineața ce devine seară.
Un om se află dincolo de ușă,
alcătuit din timp și din iubire.
E singur. Toate lucrurile lumii
le-a plâns la Buenos Aires.