Fanfaronadă de liniște
de Jorge Luis Borges(2005)
1 min lectură
Mediu
Scripturi de lumină se năpustesc asupra umbrei, mai uimitoare decât meteorii.
Mândrul oraș necunoscut se revarsă peste câmpie.
Sigur de viața și de moartea mea, mă uit la ambițioși și-aș vrea să-i înțeleg.
Ziua lor e lacomă ca un laț în aer.
Noaptea lor e răgazul mâniei în tăișul spadei, gata să se dezlănțuie.
Vorbesc despre omenie.
Omenia mea înseamnă să simt că suntem glasurile aceleiași sărăcii.
Vorbesc despre patrie.
Patria mea este un acord de chitară, câteva portrete și o spadă veche,
Rugăciunea curată a pâlcului de sălcii în asfințit.
Timpul mă trăiește pe mine.
Mai tăcut decât umbra mea, trec prin mulțimea lacomă.
Ambițioșii se cred indispensabili, unici, vradnici să stăpânească ziua de mâine.
Numele meu este cineva și nimeni.
Trec fără grabă, cum trece-un om ce vine de foarte departe și nu mai trage nădejde să ajungă.
SG